Teologia Crăciunului: Întruparea

Albert Einstein, una dintre cele mai strălucite minți din istorie, ne-a transformat înțelegerea universului. Teoria sa a relativității a remodelat fizica, în timp ce descoperirea efectului fotoelectric i-a adus Premiul Nobel în 1921. Cu toate acestea, cu tot geniul său, Einstein a respins faptele banale. Când a fost întrebat câți metri sunt într-o milă, el a răspuns: “Nu-mi aglomerez mintea cu informații nesemnificative pe care le pot găsi în mai puțin de două minute într-o carte”.

Deși Einstein a recunoscut o ordine divină în univers, el l-a respins pe Dumnezeul Bibliei – Dumnezeul personal care este atât cunoscut, cât și răscumpărător. El a remarcat odată: “Cu cât studiez mai mult știința, cu atât cred mai mult în Dumnezeu”, dar, în mod tragic, nu a ajuns niciodată să-l cunoască pe singurul Dumnezeu adevărat și viu.

Acest contrast între intelectul uman și revelația divină pregătește scena pentru Ioan 1:14, un verset care declară adevărul profund din inima Crăciunului: “Cuvântul S-a făcut trup și a locuit în mijlocul nostru și am văzut slava Lui, slava ca a singurului Fiu de la Tatăl, plină de har și de adevăr”. În această declarație uluitoare din Ioan 1:14, vedem un Dumnezeu care intră în creația Sa, Își descoperă slava și oferă har și adevăr păcătoșilor căzuți.

Cuvântul s-a întrupat
Ioan începe acest verset cu o declarație profundă: “Cuvântul S-a întrupat”. Această frază încapsulează misterul întrupării, unde Logosul etern a luat natura umană fără a înceta să fie divin.

Termenul Logos (λόγος) era familiar publicului grec și evreiesc al lui Ioan, dar Ioan îl redefinește în începutul Evangheliei sale. Pentru filozofii greci precum Heraclit, Logosul se referea la principiul rațional și la zeitatea non-personală care guvernează universul. Dar Ioan declară că Logosul (Cuvântul) nu este o forță impersonală, ci o persoană – Isus Hristos, care a fost cu Dumnezeu și a fost Dumnezeu (Ioan 1:1).

Isus, Cuvântul veșnic, este Creatorul tuturor lucrurilor (Ioan 1:3). El este “EU SUNT” care a declarat: “Înainte de a fi Avraam, EU SUNT” (Ioan 8:58) și “Eu și Tatăl suntem una” (Ioan 10:30). Isus este suveran asupra creației, după ce a format omenirea după chipul Său, a stabilit legile naturii și susține cosmosul prin puterea Sa. După cum afirmă Crezul de la Niceea, El este “adevăratul Dumnezeu al adevăratului Dumnezeu”, vrednic de orice închinare.

Declarația lui Ioan că “Cuvântul s-a făcut trup” dezvăluie miracolul întrupării. Fiul veșnic al lui Dumnezeu a intrat în creația Sa luând natura umană. Acesta este misterul pe care Thomas Watson l-a numit “iubirea infinită a lui Dumnezeu”. Hristos nu a încetat să fie Dumnezeu, ci a adăugat omenirea la dumnezeirea Sa, devenind cu adevărat Dumnezeu și cu adevărat om.

Gândiți-vă la umilința întrupării: creatorul universului s-a născut într-o iesle umilă, acoperit de carne și supus limitărilor umanității în natura sa umană.

Întruparea nu este doar un adevăr teologic, ci unul profund personal. Fără ca Cuvântul să devină trup, omenirea ar rămâne pierdută în păcat, înstrăinată de Dumnezeu. După cum ne amintește Watson, “Dacă Hristos nu s-ar fi făcut trup, noi am fi fost făcuți blestem”.

Cuvântul a fost în cort printre noi
Ioan continuă, “și a locuit printre noi”. Cuvântul grecesc pentru “a locui” (σκηνόω) înseamnă “a stabili reședința sau a întinde un cort”, evocând imaginea tabernacolului Vechiului Testament unde prezența lui Dumnezeu locuia printre cei din poporul Său.

În Exod, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să construiască tabernacolul, un sanctuar portabil unde să locuiască prezența Sa. Tabernacolul a fost esențial pentru închinarea lui Israel, adăpostind Chivotul Legământului. Capacul ispășirii Chivotului era locul ispășirii, unde marele preot stropea sângele de jertfă o dată pe an în Ziua Ispășirii.

Această structură simboliza dorința lui Dumnezeu de a locui în cadrul poporului Său, dar era limitată de straturi de separare. Numai marele preot putea intra în Locul Preasfânt și numai o dată pe an. Când Ioan scrie că Isus “a locuit printre noi”, el declară că Hristos este împlinirea cortului. Spre deosebire de prezența temporară, voalată a lui Dumnezeu în Vechiul Testament, în persoana lui Isus prezența lui Dumnezeu este pe deplin revelată. După cum afirmă Evrei 1:3, El este “strălucirea slavei lui Dumnezeu și amprenta exactă a naturii Sale”.

Prin Hristos, omenirea se poate apropia de Dumnezeu direct, fără frică sau separare. El nu este doar Marele Preot mai mare care se oferă pe Sine ca jertfă perfectă, ci este tabernacolul mai mare care oferă acces la Tatăl pentru toți cei care cred. Aceasta este minunea și adevărul emoționant al nașterii lui Isus care este sărbătorită de Crăciun.

Cuvântul a descoperit slava lui Dumnezeu
Ioan scrie: “Am văzut slava Lui, slava ca a singurului Fiu de la Tatăl”. Întruparea dezvăluie gloria strălucitoare a lui Dumnezeu într-un mod în care omenirea ar putea vedea, auzi, simți și atinge.

De-a lungul Scripturii, slava lui Dumnezeu este descrisă ca fiind copleșitoare și inabordabilă. La Muntele Sinai, prezența lui Dumnezeu a fost atât de înspăimântătoare încât israeliții au tremurat de frică (Exodul 19). Când Moise a cerut să vadă slava lui Dumnezeu, i s-a permis doar o privire parțială, pentru că nimeni nu putea să-L vadă pe Dumnezeu și să trăiască (Exodul 33:20). În cort și mai târziu în templu, slava lui Dumnezeu a umplut sanctuarul, dar a rămas ascuns în spatele vălului.

În Isus, slava lui Dumnezeu este pe deplin revelată. La schimbarea la față, Petru, Iacov și Ioan au fost martori la măreția Sa divină strălucind prin umanitatea Sa (Matei 17:2). După învierea Sa, Pavel L-a întâlnit pe Hristos înviat în slavă, o viziune atât de orbitoare încât l-a lăsat orb temporar (Faptele Apostolilor 9:3-9).

Minunile lui Isus au dezvăluit și slava Lui, demonstrând autoritatea Sa divină asupra bolii, naturii și chiar morții. De la calmarea furtunii până la învierea lui Lazăr, fiecare miracol a indicat identitatea Sa ca Fiu al lui Dumnezeu. Chiar dacă dumnezeirea lui Isus era îmbrăcată în carne umană, ea nu putea acoperi slava Lui. De-a lungul slujirii Sale pământești, explozii de glorie și raze ale maiestății Sale se văd vizibil în miracolele Sale puternice. Cu toate acestea, cea mai mare manifestare a slavei Sale a fost văzută în smerenia și suferința Sa. Pe cruce, Isus a purtat mânia lui Dumnezeu pentru păcătoși, arătând slava iubirii și dreptății divine, iar justificarea tuturor a fost învierea Sa glorioasă.

Cuvântul a dat har și adevăr
În cele din urmă, Ioan declară că Isus este “plin de har și de adevăr”. Aceste două atribute rezumă scopul întrupării: să aducă mântuirea prin har și să descopere adevărul lui Dumnezeu.

Harul este favoarea nemeritată a lui Dumnezeu față de păcătoși. În Isus, harul este personificat și extins la toți cei care cred. După cum scrie Pavel: “Căci prin har ați fost mântuiți prin credință. Și asta nu datorită vouă; este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8). De la prima suflare în Betleem până la ultimul strigăt pe cruce, viața lui Isus a fost marcată de har. El nu a venit să condamne lumea, ci să o mântuiască (Ioan 3:17). Moartea și învierea Sa oferă viață veșnică celor care se încred în El.

Isus nu numai că întruchipează harul, ci și adevărul. El a declarat: “Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Într-o lume plină de înșelăciune, Isus este standardul suprem al adevărului. Învățăturile Sale dezvăluie adevărul despre Dumnezeu, umanitate și mântuire. El a expus ipocrizia fariseilor, a corectat interpretările false ale Scripturii și a proclamat Evanghelia Împărăției. Ca Duh al Adevărului, Isus îi sfințește pe credincioși, transformându-i în asemănarea Sa prin puterea Cuvântului (Ioan 17:17).

Întruparea este fundamentul credinței creștine. În Isus, Cuvântul veșnic s-a întrupat, a locuit printre noi, a descoperit slava lui Dumnezeu și a adus har și adevăr într-o lume pierdută. În timp ce sărbătorim Crăciunul, să ne minunăm de smerenia și măreția lui Hristos, care a intrat în creația Sa pentru a o răscumpăra. Și să trăim în așteptarea zilei în care El va locui cu poporul Său pentru totdeauna.

“Iată, locuința lui Dumnezeu este cu oamenii. El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu Însuși va fi cu ei ca Dumnezeul lor” (Apocalipsa 21:3).

Aceasta este adevărata teologie a Crăciunului: Dumnezeu s-a făcut om pentru ca noi să putem locui cu El în slavă. Să ne închinăm Cuvântului întrupat, Emanuelul nostru.

Publicat inițial la G3 Ministries, republicat pe 9 decembrie 2024 de Josh Buice în Christian Post (de unde a fost preluat și adaptat). Josh Buice slujește ca pastor al Bisericii Baptiste Pray's Mill, o biserică veche de 180 de ani unde au început Conferințele G3. Josh este soțul lui Kari și tatăl a patru copii: Karis, John Mark, Kalli și Judson. A studiat la Seminarul Teologic Baptist de Sud, unde și-a obținut MDiv și DMin în predicare expozitivă. De asemenea, este profesor asistent de predicare pentru Grace Bible Theological Seminary din Conway, Arkansas. Josh are o pasiune pentru predicarea biblică, misiuni, plantarea de biserici și biserica locală. În timpul liber, îi place să citească, să alerge, să vâneze și să petreacă timp cu familia sa.