Baticul şi femeia - o încercare modestă la explicarea unui pasaj dificil

Aşa cum am spus în articolul anterior, continuăm expunerea legată de o tradiţie a acoperirii capului la femei, în special în cadrul bisericilor evanghelice, şi nu numai.

Chestiunea legată de acoperirea capului la femei este o întrebare de interpretare şi de aplicare a unui singur pasaj din 1 Corinteni 11:2-16 (care îl voi reda mai jos). În acest pasaj Pavel le îndeamnă pe femeile din biserica din Corint să poarte o acoperire a capului lor atunci când se roagă ori profeţesc, în acelaşi timp declarând că bărbaţii nu trebuie să poarte nimic pe cap în circumstanţe asemănătoare.

1 Corinteni 11:2-16

2. Vă laud că în toate privinţele vă aduceți aminte de mine și că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat. 
3. Dar vreau să știți că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este Capul lui Hristos. 
4. Orice bărbat care se roagă sau prorocește cu capul acoperit își necinstește capul său. 
5. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prorocește cu capul dezvelit își necinstește capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. 
6. Dacă o femeie nu se învelește, să se și tundă! Iar, dacă este rușine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească. 
7. Bărbatul nu este dator să-și acopere capul, pentru că el este chipul și slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. 
8. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; 
9. și nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. 
10. De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. 
11. Totuși, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. 
12. Căci, dacă femeia este din bărbat, tot așa și bărbatul prin femeie, și toate sunt de la Dumnezeu. 
13. Judecați voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită? 
14. Nu vă învață chiar și firea că este rușine pentru un bărbat să poarte părul lung, 
15. pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului. 
16. Dacă iubește cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei și nici bisericile lui Dumnezeu.

În acelaşi pasaj Pavel vorbeşte despre caracterul impropriu al tăierii părului la femei şi a părului lung la bărbaţi; aşa cum am menţionat în articolul anterior, acest pasaj a ajuns în anumite biserici o chestiune de controversă, punctul de dezacord cu privire la faptul dacă Pavel enunţă obiceiuri aplicabile tuturor creştinilor din toate vremurile, sau se referă doar la o anumită cultură.

Este un lucru neobişnuit ca Biblia să vorbească o singură dată despre subiecte de importanţă pentru conduita şi stilul de închinare al creştinului. Cu toate acestea, dacă un subiect este enunţat doar o singură dată în Scriptură, acesta trebuie luat în seriozitate; aceasta se aplică în special când e vorba ca un credincios să priceapă ceva anume cu privire la viaţa şi trăirea creştină - şi acea chestiune să fie înţeleasă corespunzător, acceptabilă înaintea lui Dumnezeu.

Atunci când datoria creştină este aplicabilă în mod universal (aşa cum sunt toate îndatoririle reale), ne putem baza pe credincioşia lui Dumnezeu de a ne comunica în mod clar această îndatorire în termeni prin care căutătorii oneşti să nu înţeleagă lucrurile greşit. Primele 16 versete din 1 Corinteni 11 nu s-au dovetit a fi atât de clare, după cum ne-am şi dorit. Fără îndoială că există unii care ar spune că această învăţătură este destul de clară. "Înseamnă ceea ce spune". Cei care vorbesc astfel aduc cu certitudine o cantitate de presupuneri proprii culturale la acest text, fie că îşi dau seama de aceasta sau nu. De exemplu, Biblia nu enunţă în mod clar în altă parte ceea ce a vrut să spună Pavel prin "acoperire" a capului, şi este probabil ca el să se fi referit la ceva total diferit (cel puţin în stil, dacă nu chiar şi în extinderea acoperirii) faţă de acoperirile pe care femeile creştine moderne le folosesc pentru capul lor în prezent. Nici nu este ceva clar menţionat cu privire la care este raţionamentul ca femeile să se învelească. Ar putea fi o chestiune de modestie. Pe de altă parte, se prea poate ca simbolismul purtării unui voal (pentru a descrie subordonarea femeii faţă de soţul ei) este ceva extrem. O altă consideraţie, la care aderă mulţi, e că preocuparea lui Pavel a fost nimic mai mult decât ca femeile creştine să nu ofenseze sensibilităţile culturale ale vecinilor lor corinteni.

Patru abordări

Printre comentatorii moderni există patru abordări distincte în ceea ce priveşte apropierea de acest pasaj:
  • 1) Există aceia care văd întregul pasaj ca o bucată de acomodare nefericită faţă de ideile patriarhale învechite, pe care societatea le-a depăşit cu mult. Aceasta este opţiunea aşa-zişilor "feminişti evanghelici", a căror păreri cu privire la chestiunile despre femei sunt în mod consistent mai feministe decât evanghelice. Pentru aceştia, atât obiceiul de acoperire al capului cât şi ideile patriarhale din spatele lor ar trebui abandonate împreună.
  • 2) Există acei care spun că obiceiul descris trebuie urmat cu precizie, cum a fost în cazul acelora din Corintul primului secol. Atât ideile patriarhale cât şi expresia precisă al acestor idei în privinţa acoperirii femeii nu ar trebui să fie alterate, în vreun fel particular. Această opţiune ar necesita să cunoaştem cu precizie ce stil de accesorii ale capului se purtau de către femeile din cultura greacă antică, aşa încât aceste lucruri să fie duplicate pentru folosul modern.
  • 3) Există cei care cred că principiul general al autorităţii patriarhale este transcendent şi permanent, şi că ar trebui să fie sărbătorit în mod perpetuu prin acoperirea capului femeilor, însă stilul ori forma de acoperire ar putea să varieze pentru a include pălării, baticuri, eşarfe, bucăţi de pânză, etc. - mai degrabă decât să fie restricţionat la un fel precis de voal purtat de grecii din primul secol
  • 4) În final, există cei care ar păstra principiul autorităţii bărbatului din cămin şi biserică, însă ar privi întreaga chestiune legată de acoperirea capului a fi ceva negociabil şi contingent faţă de obiceiurile locale.
Opţiunile 3 şi 4 necesită reţinerea unui principiu transcendent (patriarhal), însă dau voie modificării practicii, într-un anumit grad, pentru a crea acomodare cu cultura modernă locală (alterând sau renunţând la acoperirea capului femeilor). Singura diferenţă dintre aceste ultime două opţiuni este gradul faţă de care cuvintele lui Pavel sunt văzute ca fiind condiţionate din punct de vedere cultural.

Aplicaţia particulară vs. universală

Că aceste scripturi au fost adresate - în prima instanţă - unor oameni, alţii decât noi, trebuie recunoscut de către oricine a studiat Biblia cu grijă. Atunci când Pavel scrie, "Am fost cu voi..." (1 Cor. 2:3), "... v-am propovăduit Evanghelia" (Gal. 4:13) şi "Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi?" (2 Tes. 2:5) nu se aminteşte faptul că majoritatea epistolelor sale au fost scrise către persoane care au cunoscut lucrarea personală a lui Pavel printre ei. Noi nu am întâlnit niciodată pe Eunice sau Lois, Fivi, Onisim sau casa lui Ştefana. Cu toate acestea, persoanele către care erau adresate epistolele lui Pavel erau familiari cu aceştia şi puteau să pună feţele lor când citeau despre ei. Noi nu putem, aşadar trebuie să ne apropiem cu un anume sens că citim... "corespondenţa altei persoane".

Există principii trainice în fiecare epistolă, acesta e motivul pentru care le citim pentru profit, însă aceste principii sunt uneori ilustrate cu referire la obiceiurile locale care nu poartă o aplicaţie universală.

Când revenim la 1 Corinteni 11 realizăm de fapt că citim o încercare de a corecta o problemă ce era prezentă într-o biserică particulară; "Vă laud că în toate privințele vă aduceți aminte de mine și că țineți învățăturile întocmai cum vi le-am dat" (v. 2) este un verset care vorbeşte despre o stare specifică a unei congregaţii anumite.

Pe măsură ce continuăm să citim mai departe, aflăm că problema specifică era cu privire la femei şi "obiectele" cu care îşi învelesc acestea capul. Problema precisă şi cauza ei nu sunt specificate în mod clar. Învăţătura lui Pavel din acest capitol ia cu uşurinţă impedimentul cunoaşterii situaţiei dintre sine însuşi şi cititorii săi, ceea ce-i permite să scrie mai puţin explicit decât ne-am fi dorit noi. Obiceiurile din Corint, precum şi cele ale "bisericilor lui Dumnezeu" (v. 16), erau chestiuni comune pentru ei, în timp ce noi suntem lăsaţi să facem desluşirea cu privire la reconstrucţiile de conflict ale istoricilor din dispută, şi aceasta pentru a putea înţelege situaţia.

De exemplu, fiecare femeie din Corint ştia ceea ce a vrut Pavel să spună printr-o "învelitoare" (proabil că ele ştiau ceea ce a vrut el să zică prin referinţa sa criptică la "autoritatea peste capul ei" şi "îngerii" din versetul 10). Ei ştiau dacă cuvântul kefale (cap, v. 3) însemna "sursă", ori "şef", ori "conducător" (personal nu am nici o îndoială cu privire la acest punct, deşi este o chestiune de dispută contemporană).

Ei ştiau ce lungime a părului era considerată prea "lungă" pentru un bărbat, şi în ce sens învăţa "natura" că acest lucru este ceva ruşinos (v. 14). Ei ştiau de asemenea dacă "nici un astfel de obicei" (v. 16) însemna obiceiul de acoperire sau descoperire a capului la femei. Din punctul nostru de vedere, la după douăzeci de secole, avem o mare dificultate în a cunoaşte aceste lucruri. Însăşi însemnătatea pasajului şi rangul său de aplicare depinde exact de priceperea acestor factori. Însăşi obscuritatea referinţelor lui Pavel la aceste lucruri pot aduce în discuţie dacă a fost intenţia lui Dumnezeu pentru creştinii din toate erele să observe obiceiurile corintene, lucru cu privire la care El nu a ales să păstreze informaţiile exacte.

Ce este un "voal"?

Prima obscuritate cu care ne întâlnim în investigarea acestui pasaj se centrează pe definirea a ceea ce a vrut să spună Pavel prin "învelire". În textul din limba greacă se găsesc două cuvinte; în versetele 6 şi 7 descoperim verbul "a acoperi" cu referire la cap - adică, este adecvat pentru o femeie dar nu pentru un bărbat să-şi "acopere" capul atunci când se roagă ori profeţeşte. Acest verb în greacă este katakalupto, pe care Strong's îl defineşte [2619] "a acoperi complet". Verbul este alcătuit din două părţi; prima parte, kata [2596], care înseamnă "jos"; cealaltă parte este kalupto [2572] care are înţelesul de "a acoperi, ascunde, a înfăşura precum o coajă, piele, scoică sau plasture".

Celălalt cuvânt pe care îl foloseşte Pavel este substantivul peribolaion din versetul 15, unde Pavel spune că părul lung al unei femei îi este dat drept o "acoperire". Însemnătatea acestui cuvânt este "ceva aruncat în jurul cuiva, adică, o manta, un voal".

Fie că trebuie sau nu să mai consultăm şi alte date, cuvintele în sine pe care le-a folosit Pavel sugerează că el se referea la ceva de genul unui şal înfăşurat, care acoperea întregul cap (şi posibil şi faţa), mai degrabă decât o bucată mică de pânză prinsă în păr. Aceasta lasă loc pentru sugestia că modestia femeii era obiectul preocupării lui Pavel, mai degrabă decât observarea unui simplu ritual simbolic.

Ce obicei?

Unul din cele mai dezbătute puncte din pasajul prezent se găseşte în versetul de încheiere (v. 16), unde Pavel conclude, "Dacă iubește cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei și nici bisericile lui Dumnezeu." [Pentru anumite motive, câteva pasaje mai noi, de exemplu versiunea NASB, TEV şi NIV - din engleză, n. tr. - au tradus în mod arbitrar cuvântul grecesc taioutos (astfel) cu "altul". Aceasta nu era o garanţie în limba greacă şi nici în manuscrise, ceea ce apare a fi impunerea unei idei a ceea ce au gândit traducătorii că ar fi scris Pavel!]

Dezacordul considerabil gravitează în jurul identificării "obiceiului" la care se referă Pavel. Dacă se face referire la acoperirea capului la femei (singurul obicei discutat în pasajul anterior), atunci Pavel ar fi spus că aceste instrucţiuni sunt relevante pentru corinteni, însă nu necesare pentru biserica în mare - sugerând o bază locală / culturală şi nu universală pentru instrucţiunile sale.

În zilele de astăzi, cei care susţin o aplicare universală a practicilor de acoperire a capului, au sugerat două identificări alternative ale "obiceiului" din discuţie. O sugestie este că acesta se referă la "obiceiul" de a fi "certăreţ", sau de a argumenta împotriva unei declaraţii apostolice. Cealaltă sugestie este că el vrea să spună "obiceiul" ca femeile să neglijeze obiceiul de acoperire a capului.

Dacă vreunul din aceste două înţelesuri ar fi adevărate, atunci înţelesul vorbirii lui Pavel ar fi, "Dacă voi, femeilor, vă opriţi din a vă acoperi capul, nu ve-ţi fi în armonie cu practicile tuturor celorlalte biserici". Totuşi, dacă nu s-ar putea cita vreo greşeală morală în comportamentul lor, acest argument nu ar mai fi convingător dacă, să zicem, un gup de creştini ar decide că aibă întâlnirile lor duminică seara, în timp ce majoritatea bisericilor îl au duminică dimineaţa. A spune acestei biserici "Nici o altă biserică nu mai procedează ca voi în această privinţă", nu ar oferi neapărat vreun argument împotriva practicii - doar dacă nu ar putea fi citat un motiv spiritual sau moral pentru serviciile tradiţionale de dimineaţă.

Cuvântul folosit de Pavel pentru "obicei" este sunetheia [Strong's #4914]. Strong îl defineşte astfel: "locuire comună". Cele două părţi ale cuvântului sunt, respectiv, sun [4862], care înseamnă "cu sau împreună", şi ethos [2239] (o formă întărită a 1485, "o folosire prescrisă de obicei sau lege; obicei, manieră, a fi obişnuit"), care înseamnă "obiceiuri, maniere". Aceasta vorbeşte despre manierele de comunitate, stabilite de obiceiurile sau legile locale. Acest cuvânt se mai găseşte doar într-un alt loc din Noul Testament, unde face referire la obiceiul roman din Palestina de a elibera un prizonier cu ocazia Paştelui (Ioan 18:39), care era în mod clar o practică locală şi arbitrară, mai degrabă decât ceva ce cerea Dumnezeu pentru motive morale ori spirituale.

Purtarea de voaluri de către femei era la fel un astfel de obicei în Corint, şi a fost în multe alte culturi, ceea ce sugerează că această practică locală este "obiceiul" care îl avea Pavel în minte.

Pe de altă parte, actul de a fi "certăreţ", sau de a sfida instrucţiunile unui apostol, deşi era practica anumitor indivizi, nu s-a ridicat niciodată la starea unui obicei local, prin urmare nu are cum să fie "obiceiul" de care vorbeşte Pavel în versetul 16. În acelaşi fel, lepădarea voalurilor poate să fi fost obiceiul anumitor indivizi din Corint, însă o astfel de acţiune ar fi mai bine descrisă drept o respingere a păstrării unui obicei, mai degrabă decât un obicei actual în sine.

Din moment ce purtarea de voaluri la femei şi părul scurt la bărbaţi erau obiceiuri greceşti de genul celor sugerate de cuvântul grecesc, acesta pare a fi cea mai bună înţelegere a cuvântului folosit de Pavel - adică se referea la obiceiurile greceşti - care deşi erau relevante corintenilor, în calitate de greci, nu erau în mod necesar practicate în alte culturi.

De exemplu, părul lung la un bărbat nu ar fi privit drept ceva ruşinos printre evrei, din moment ce legea, cât şi propria practică a lui Pavel, valida creşterea părului şi a bărbii ca semn al consacrării speciale a cuiva faţă de Dumnezeu prin jurământul de nazireat (Numeri 6).

Eroii evrei care au făcut un astfel de jurământ şi care au purtat părul lung îi includ pe Samson (Judecători 13:7), Samuel (1 Sam. 1:11), Ilie (2 Regi 1:8), Ioan Botezătorul (Luca 1:15) şi însăşi Pavel (Fapte 18:18 comparat cu Fapte 21:23-26). În plus, la preoţii evrei (Exod 39:28; Ezechiel 44:18), marii preoţi (Exod 28:4, 29:9, 39:28; Levitic 8:13), şi profetului Ezechiel (Ezechiel 24:17) li s-a poruncit să poarte acoperământ pe cap în timp ce slujeau lui Dumnezeu, ceea ce sugerează faptul că pentru Dumnezeu nu există nici o indecenţă universală în faptul că un bărbat îşi acoperă capul sau că are părul lung.

Legea permitea atât bărbaţilor cât şi femeilor să facă acest jurământ (Numeri 6:2). Ceea ce este semnificativ pentru cosiderentul nostru prezent este faptul că un nazireat, după ce-şi lăsa să crească părul lung, trebuia să se radă în cap (Numeri 6:18). Aşadar este clar că pentru o femeie evreică să-şi radă capul nu era - sub anumite circumstanţe - considerat un lucru ruşinos înaintea lui Dumnezeu. Josephus ne spune despre o vreme când regina evreilor Berenice (care era contamporană cu Pavel, şi s-a întâlnit o dată cu el) s-a ras în cap pentru a ţine un jurământ de nazireat (Josephus, "The wars of the Jews", 2:15:1). Nu era ruşine în acest lucru.

În mod clar, evreii şi grecii aveau obiceiuri diferite, unii faţă de ceilalţi, în această privinţă, iar Pavel le-a validat pe amândouă, în contextele lor culturale respective (luaţi în considerare 1 Corinteni 9:20-21 în această privinţă).

Există aşadar o diferenţă între autoritatea unor astfel de "obiceiuri" şi "tradiţiile" (Notă: în versiunea din limba română apare termenul "învăţături", n. tr.) apostolice menţionate de Pavel în versetul 2. Pavel deschide discuţia cu privire la acoperirea capului cu acest comentariu: "Vă laud că ... ţineţi învăţăturile (tradiţiile, în engleză, n. tr.) întocmai cum vi le-am dat." (v. 2). Acest cuvânt tradiţiile (vezi nota de mai sus) (care înseamnă "un precept transmis") este folosit în două feluri în Noul Testament. În prima instanţă, acesta se referă la învăţăturile rabinilor, care erau văzute ca lucruri obligatorii de către farisei (Matei 15:2, 3, 6; Marcu 7:3, 5, 8, 9, 13; Galateni 1:14; Coloseni 2:8). Deşi Isus şi Pavel au respins autoritatea acestor "tradiţii ale bătrânilor", ele erau privite de cei ce le afirmau ca având o forţă de obligaţie morală (nu locală, culturală).

Acelaşi cuvânt este folosit cu privire la învăţăturile normative transmise de către apostoli, fie prin predicarea lor sau prin epistolele acestora (aici şi în 2 Tesaloniceni 2:15, 3:6). Astfel de învăţături aveau o bază morală şi aveau, prin urmare, o obligativitate universală asupra bisericilor. Încălcarea acestor tradiţii apostolice ar fi putut garanta excluderea din cadrul părtăşiei creştine (2 Tesaloniceni 3:14).

Pavel face o distincţie deliberată dintre aceste tradiţii apostolice (v. 2) şi "obiceiul" acoperirii din Corint. Deşi se pare că anumite femei corintene erau dezvelite pe cap, ca o încălcare a obiceiului local, cu toate acestea Pavel a putut să îi laude că ei erau atenţi să nu încalce tradiţiile apostolice. În cele 18 luni ale lui de slujire personală printre corinteni (Fapte 18:11) Pavel nu a dat niciodată instrucţiuni cu privire la faptul ca femeile să se acopere pe cap (mai ales dacă era o datorie creştină), iar ei erau în mod aparent inconştienţi că el ar descuraja abandonarea practicii locale. În acest pasaj Pavel recomandă conformitatea cu practica locală deoarece este o modalitate bună de a exprima acceptarea autorităţii soţului peste soţie - ceea ce este un adevăr transcendent din Dumnezeu (v. 3).

Cursul gândirii din acest pasaj ar fi cam aşa: Corintenii onorau preceptele apostolice (v. 2), dar unii nu urmau obiceiurile greceşti (vs. 3-16). În tranziţia de gândire de la versetul 2 la versetele 3 şi următoarele, Pavel face o distincţie deliberată şi categorică dintre ordonanţele apostolice şi obiceiurile locale, însă consideră ultimele a fi destul de agreabile cu principiul transcendent al rolurilor de gen (adevăruri transcendente care se unesc în apelul lui Pavel de a menţine obiceiul) de a nu fi eliminat - în special în privinţa posibilei ofense a unei politici faţă de cultura locală (comparaţi cu grija lui Pavel ca nimeni să nu se poticnească de altcineva în contextul imediat, capitolele 8-10).

Simbolism, modestie sau conformitate culturală?

Chestiunea cu privire la relevanţa continuă a obiceiurilor de acoperire a capului depinde de raţionamentul lui Pavel de a oferi instrucţiuni. Există vreo preocupare locală / temporală în spatele învăţăturii sale, ori este el conştient de vreo realitate spirituală transcendentă care dictează nevoia pentru femeile de pretutindeni şi din toate timpurile să-şi acopere capul? În prima parte am discutat despre chestiunile ridicate în 1 Corinteni 11:2-16; în principal, acea discuţie se centra pe întrebarea cu privire la care "obicei" Pavel nu îl declară a fi universal în versetul 16, şi încă nu am tratat toate versetele din pasaj. Există trei teori principale cu privire la care era raţionamentul lui Pavel de a oferi instrucţiunile sale cu privire la acoperirea capului femeilor. În această parte voi lua în considerare ideea dacă preocuparea lui Pavel era pentru a) simobilism, b) modestie, sau c) conformitate culturală. Să examinăm pe scurt evidenţa fiecărei posibilităţi din pasaj.

1. Simbolismul necesar al unei realităţi spirituale:
Există anumite practici simbolice care sunt "impuse" asupra creştinilor. Botezul şi Cina Domnului ne apar imediat în minte ca exemple. Ar trebui să luăm în considerare posibilitatea că acoperirea capului la femei este o astfel de practică, neglijarea căreia ar fi la fel de greşită precum ar fi neglijarea botezului.

În 1 Corinteni 11:10, anumite traduceri vorbesc despre nevoia femeii de a avea un "simbol de autoritate pe capul ei". Aceasta poate da impresia că lucrul important pentru Pavel era simbolismul de a avea ceva (orice) pe capul femeii pentru a transmite ideea supunerii ei faţă de autoritatea soţului ei. Deşi probabil că exista un simbolism lăudabil în practică, acest verset nu denotă concluzia că acesta era punctul central al lui Pavel. Cuvintele "simbol al" nu există în textul original. Pavel spune de fapt că o femeie care se roagă sau profeţeşte ar trebui să aibă "autoritate pe capului ei", sau posibil "autoritate deasupra capului ei". Tradus prin "autoritate pe..." s-ar putea să facă referire la voalul de pe capul ei ca o vizibilă "autorizare de a se ruga sau a profeţi în mod public". Dacă traducem cu "autoritate deasupra capului ei", nu ar prea avea atâta referire la voal cât ar avea faţă de relaţia de subordonare faţă de soţul ei, în calitate de factor universal cerut din partea femeilor care se roagă ori profeţesc.

Unii au sugerat că acel comentariu al lui Pavel că părul lung "este dat" femeilor drept acoperire (v. 15) se referă la o ordonaţă divină universală. Din moment ce nu este un fapt fizic că părul unei femei creşte mai mare decât la bărbaţi, Dumnezeu nu a "dat" acest păr lung prin creaţie. Altfel, dacă Dumnezeu a "dat" părul lung pentru femeie, atunci acesta trebuie să fie prin decret sau ordonaţă divină.

Dificultatea de aici este în a localiza locul unde un astfel de "decret" al lui Dumnezeu a fost înregistrat. Acesta nu se găseşte printre decretele legii (unde există aprobarea pentru păr lung la bărbaţii cu Nazireatul). Nici Isus şi nici apostolii nu au decretat aceasta în vreun loc, doar dacă nu cumva Pavel oferă aceasta ca o revelaţie originală din acest pasaj - ceea ce pare improbabil, din moment ce se oferă impresia în tot pasajul că obiceiul de acoperire a capului era deja cunoscut şi practicat de cititorii de dinaintea scrierii lui Pavel a acestui capitol.

Este necesar să observăm faptul că Pavel nu spune că Dumnezeu este cel care a "dat" femeii părul lung. Cuvântul grecesc pentru "dat" (sau dăruit) este generic cu o mulţime de înţelesuri, inclusiv "încuviinţat" (vezi lexicoanele). Se pare că Pavel spune că acesta este "încredinţat" prin consensul cultural ca femeile să poată să-şi crească părul mare, deşi acelaşi consens neagă practica în dreptul bărbaţilor (v. 14).

S-a sugerat din versetul 10, unde Pavel spune că femeia ar trebui să aibă autoritate pe capul ei "datorită îngerilor", că aceasta dovedeşte să fi existat o bază spirituală şi universală pentru obiceiul de acoperire al femeilor. Dar această exprimare, de asemenea, e orice dar nu auto-explicatoare în ceea ce priveşte înţelesul ei. Unii au simţit că Pavel ar vrea ca femeile să se acopere pentru a evita ofensarea sfinţilor îngeri, sau să-i ispitească prin frumuseţea femeii. În primul caz ne-am fi aşteptat de la Pavel să facă un apel la nevoia noastră de a evita ofensarea lui Dumnezeu prin comportamente de închinare neadecvate, mai degrabă decât ofensarea îngerilor, a căror opinie despre noi contează cu infinit mai puţin. În ceea ce priveşte a doua sugeste, ar trebui să ne întrebăm dacă frumuseţea femeii de la o slujbă de închinare oferă mai multă ispitire pentru îngeri decât ar oferi, de exemplu, atunci când o femei se băieşte. Cu siguranţă că ea nu se băieşte într-un voal. Dacă îngerii le consideră pe femeile muritoare ispită sexuală, atunci ar trebui să se ceară femeilor să se acopere de fiecare dată când un înger este prezent.

Unii cred că îngerii din discuţie sunt demoni, şi că o femeie fără acoperire îşi face reclamă ca fiind rebelă împotriva soţului ei (şi de aici împotriva lui Dumnezeu) şi se stabileşte ca o ţintă pentru atacul demonic (compară cu Proverbe 17:11). Aceasta este o posibilitate, însă ar fi posibil şi dacă ar fi rebeliunea, nu absenţa voalului, cea care o face pe femeie vulnerabilă. În Corint, lepădarea voalului ar fi egal cu rebeliunea, în timp ce nu este neapărat identic în culturile de alte tipuri.

O altă posibilitate este că "îngerii" se referă la predicatorii sau "mesagerii" (înţelesul literar al angeloi) care se adresează bisericii. Acest cuvânt este folosit adesea cu privire la mesagerii umani. Este folosit de Ioan Botezătorul (Matei 11:10), de mesagerii lui Ioan către Isus (Luca 7:24), de mesagerii trimişi de Isus în Samaria (Luca 9:52), şi de spionii trimişi în Ierihon pe care curva Rahav i-a adăpostit (Iacov 2:25). Probabil pentru a evita distragerea şi ispitirea predicatorilor care priveau congregaţia, din partea femeilor se aştepta să îşi acopere feţele. Dacă acesta este înţelesul lui Pavel atunci suntem preocupaţi cu o chestiune de modestie (sper că nu voi fi înţeles greşit dacă aş spune că, în calitate de predicator, pot vedea o valoare într-un astfel de obicei).

2. Modestia:
Este posibil ca aceasta să fie grija lui Pavel. Un voal care acoperă capul şi faţa unei femei ar fi cu certitudine o instanţă de modestie în îmbrăcăminte. Pavel exprimă preocuparea cu privire la modestia femeii în privinţa îmbrăcării pretutindeni, deşi fără să facă referire la ele să poarte voaluri. În cultura romană, se pare, femeile purtau stiluri de păr elaborate (din câte se pare, fără voaluri). Atât Pavel cât şi Petru au descurajat femeile creştine din a imita aceste stiluri de păr, deşi ei nu menţionează nevoia de a purta volauri în cultura romană, spre care au adresat comentariile lor (1 TImotei 2:9 / 1 Petru 3:3).

Corintul avea o cultură greacă, nu romană. Era un oraş cunoscut pentru imoralitatea sa - cu un templu al lui Venus, care utiliza o mie de prostituate / preotese. În cadrul imperiului, "a face pe corinteanul" era o frază care însemna să trăieşti în beţie imorală. Există un dezacord printre cercetători în ceea ce priveşte dacă se cerea în cultura greacă acoperirea cu un voal a femeilor. Totuşi, dacă un astfel de obicei de acoperire cu voal era sau nu uzual printre toţii grecii, este rezonabil să afirmăm că într-un oraş la fel de corupt precum Corintul, femeile decente se distingeau prin îmbrăcămintea modestă, din care probabil că făcea parte şi un voal. Cunoaştem faptul că exista o comunitate de evrei în Corint (Fapte 18:4-6), a căror femei, fără îndoială, se acopereau în public, conform cu practica evreiască. Femeile creştine, ca o alternativă faţă de veşmintele neruşinate ale femeilor greceşti imorale, ar fi adoptat prea bine obiceiul femeilor evreieşti locale în această privinţă.

Deşi multe culturi au idei deformate cu privire la ceea ce instituie modestia (a noastră, de exemplu), cu toate acestea nu toate culturile o definesc în exact aceiaşi termeni. În anumite culturi (de exemplu la musulmani) un voal care acoperă tot capul şi mare parte din faţă este o parte necesară a modestiei unei femei; în alte culturi nu este privit astfel. Datorită culturii extrem de morale pentru care Corintul era legendar, se prea poate că s-a considerat a fi necesar pentru femeile creştine să-şi ascundă feţele complet pentru a evita ispitirea bărbaţilor - alţii decât soţii lor - sau pur şi simplu pentru a se pune deoparte faţă de femeile corupte ale oraşului. Practica ar putea fi bună dacă e să o revitalizăm astăzi, dar nici un creştin pe care-l cunosc eu nu a judecat o femeie creştină a fi drept indecentă doar pentru că aceasta nu se ascunde în spatele unei şal înfăşurat pe tot capul. Prin urmare, chiar dacă modestia este cea la care se face referire în 1 Corinteni 11, aceasta nu dictează particularităţi inflexibile de îmbrăcăminte, care să nu poată varia de la o cultură la alta.

3. Conformitatea culturală:
Chiar dacă patraiarhatul este o normă transcendentă în economia lui Dumnezeu, acoperirea femeilor nu este o expresie recunoscută universal din acest concept. Acoperirea femeilor ar fi putut avea acest înţeles pentru evrei, şi probabil că s-a purtat această semnificaţie în biserica din Corint. Oamenii decenţi şi evreii, în Corint, posibil să fi fost ofensaţi de femeile care profesau evlavia şi care umblau descoperite (pe cap). Evitarea ofensei faţă de evrei şi alte neamuri de conştiinţă se prea poate să fi fost preocuparea lui Pavel în instrucţiile sale către biserică, în ceea ce priveşte acoperirea capului.

Această înţelegere ar face sens cu privire la contextul general din 1 Corinteni 11. În cele 3 capitole anterioare (8-10) Pavel încuraja pe creştini să fie sensibili cu privire la sentimentele fraţilor lor legate de practica păgână de a mânca o hrană sacrificată idolilor. Era în principal dorinţa de a nu ofensa sensibilităţile poporului evreu care a motivat Conciliul de la Ierusalim să restricţioneze credincioşilor dintre neamuri să mănănce o astfel de mâncare (Fapte 15:20-21).

Pavel învaţă că nu este nimic greşit din punct de vedere moral în a mânca această mâncare, însă a evita ofensarea sau poticnirea unui frate, cineva nu trebuia să mănănce din acestea, în anumite cazuri. Deşi practica mâncării unei mese jertfite idolilor nu este o chestiune contemporană în vremea noastră, preocuparea care iese din comun, de a nu produce poticnire la alţii, ar putea avea aplicare în multe decizii moderne pe care le fac creştinii cu privire la stilul lor de viaţă.

Îndemnul lui Pavel către creştini, de a nu abandona acoperirea capului la femei, ar putea avea originea în acelaşi raţionament precum solicitarea lui ca ei să evite mâncarea sacrificată idolilor, din contextul imediat. Ambele concepte fac apel la principii transcendente, ca bază de a se relata faţă de practicile locale, culturale - însă nu solicită ca aceleaşi principii să fie cel mai bine servite în exact aceiaşi manieră în alte culturi.

În această privinţă consider că trebuie să privim apelul lui Pavel faţă de natură (firea, în versiunea Cornilescu, n. tr.) din versetul 14: "Nu vă învaţă chiar şi natura... ?" El pare să spună că există o bază pentru instrucţiunile sale, care este oarecum confirmată de "natură". Unii simt că aceasta face din instrucţiunile lui Pavel a fi transculturale şi bazate pe vreo ordonanţă a creaţiei.

În timp ce este adevărat că Pavel face apel la crearea omului şi a femeii din Geneza 2, drept bază pentru principiul patriarhiei (1 Corinteni 11:8-9, 12), chestiunea specifică a acoperirii capului femeii nu este menţionată sau iimplicată în relatarea din Geneza. De fapt, bărabatul şi femeia au fost creaţi goi. Pentru acest motiv noi nu putem folosi felul cum a creat Dumnezeu pe om şi pe femeie drept normă curentă pentru stilul de îmbrăcăminte după gen. Bebeluşii nu sunt născuţi în voal, aşadar nu în acest sens "natura" învaţă lecţia acoperirii capului.

Nici lumea animală nu învaţă această lecţie. Printre păsări, în general masculii dintre specii sunt cei care au penajul arătos. Printre lei (foarte familiari scriitorilor biblici) tot la masculi există coamă. Nu în acest sens învaţă "natura" conformitatea cu obiceiurile greceşti legate de păr.

Înţelesul probabil al lui Pavel este că o persoană are un instinct natural cu privire la astfel de chestiuni. Este împotriva "firului" natural ca un bărbat să poarte îmbrăcăminte femeiască, sau ca o femeie să poarte ceva bărbătesc (dacă nu doar că merge contra "firului" nostru, merge chiar şi împotriva lui Dumnezeu! Deuteronom 22:5). Suspiciunea că Pavel face apel la ceva precum instinctele interioare ale oamenilor este întărită de ceea ce a spus în versetul anterior, "Judecaţi şi voi înşişi..."

Acesta nu este un apel la modestia naturală a cuiva, căci părul scurt al bărbatului (şi nu acoperirea capului la femei) este ceea ce învaţă şi natura (firea, în versiunea Cornilescu, n. tr.). Părul scurt la bărbaţi nu este o chestiune de modestie. De sigur, Pavel nu indică  niciodată cât de lung trebuie să fie părul unui bărbat ca să fie prea "lung". Fără vreo instrucţiune specifică cu privire la aceasta, spre o oarecare extindere, trebuie să permitem obiceiurilor locale să dicteze. Asta este adevărat cu privire la normele de îmbrăcăminte după gen în general. Scoţienii ar putea purta fuste, dar americanii ar considera aceasta a fi prea mult ca o fustă femeiască. Odinioară, în cultura noastră, pantalonii erau un stil care "aparţinea strict unui bărbat". Deşi unii încă obiectează faţă de faptul că femeile poartă pantaloni din considerente de modestie, o persoană nu poate susţine cu argument că pantalonii sunt un stil distinct "masculin" în cultura noastră prezentă (nu cunosc nici un bărbat care să poarte vreun pantalon ce se vinde în magazinele de haine pentru femei!!!). Bărbaţii şi femeile cu caracter ştiu în mod instinctiv (prin natură, fire) că ei nu ar trebui să poarte stilul de îmbrăcăminte al persoanei de sex opus. Fiecare cultură are propriile idei cu privire la ceea ce constituie îmbrăcămintea de bărbaţi şi de femei şi stilurile de frezură/coafură, însă repulsia faţă de îmbrăcămintea persoanei de sex opus este universală şi naturală. Judecata cuiva cu privire la stilurile adecvate unui gen ar fi condiţionate de educaţia culturală a acelei persoane, căci dacă natura umană a aprobat universal o anumită lungime de păr pentru bărbaţi, obiceiurile nu ar varia atât de mult precum variază între alte culturi.

Dacă preocuparea lui Pavel era ca femeile să nu ofenseze sensibilităţile culturale, ci mai degrabă să se conformeze acolo unde este posibil cu stilurile si practicile locale pentru a-i putea câştiga pe vecinii lor, se prea pare că femeile care purtau voaluri într-o cultură unde aceasta nu se face în mod general, ar fi o practică direct contrară cu spiritul instrucţiunilor lui Pavel. În America există multe contra-culturi, inclusiv câteva în care femeile poartă voaluri. Femeile ar trebui să se conformeze, în măsura care le permite modestia, la normele de îmbrăcăminte ale culturii pe care speră să o câştige [pentru Domnul] (n. tr.). În timp ce Biblia ne cheamă să fim diferiţi, din punct de vedere moral, de vecinii noştri nemântuiţi, nu cred că o "uniformă" creştină distinctivă este recomandată în Scriptură. Astfel de uniforme ar tinde să încurajeze, pe cei ce ne privesc, să confunde Creştinătatea cu un set de considerente externe, mai degrabă decât realitatea spirituală care există de fapt. Pentru mine se pare că singurul veşmânt standard pentru toate femeile creştine, conform cu Pavel, este ca ele să fie îmbrăcate în modestie şi, în calitate de femei care profesează evlavia, "cu fapte bune" (1 Timotei 2:10).

Chestiuniile mai mari

Deşi există doar un pasaj în Biblie care menţionează subiectul acoperirii (capului, n. tr.) femeilor, există câteva chestiuni relevante ce sunt învăţate în mod repetat pe parcursul Scripturii. Unele chestiuni constituie "lucruri mai grele" (Matei 23:23) decât altele. O chestiune despre îmbrăcămintea exterioară menţionat doar o singură dată în Scriptură merită o considerare deplină, însă nu ar trebui să permită să eclipseze acele lucruri învăţate pe parcurul Scripturii ca fiind preocupări centrale pentru creştini. Există cel puţin trei principii ale Scripturii care ar trebui să fie reamintite atunci când ne luptăm cu chestiunea acoperirii capului la femei:

A. Principiul coroborării

Dumnezeu a enunţat un principiu în Deuteronom 19:15, care este citat de Isus şi de Pavel, şi la care se face aluzie în cel puţin patru locuri din Noul Testament. Acesta este, "prin gura a doi sau trei martori să fie sprijinită chestiunea din discuţie" (vezi Matei 18:16; Ioan 8:17; 2 Corinteni 13:11; 1 Timotei 5:19). Practicile care au o aplicare universală pentru toţi creştinii (de exemplu, botezul, Cina Domnului, etc.) sunt în general confirmate în mod repetat în Scriptură. În mod tipic le găsim 1) în învăţătura lui Isus, 2) în practica apostolică din Faptele Apostolilor, şi 3) în învăţătura epistolelor. Dacă există o cerinţă universală din partea tuturor femeilor creştine de a se înveli pe cap, aceasta ar reprezena o responsabilitate importantă şi distinctă, şi ar fi ciudat să o găsim menţionată doar o singură dată în Scriptură, într-un pasaj plin de ambiguităţi care provoacă pe fiecare exeget cinstit.

B. Principiul umbră vs. substanţă

În legea Vechiului Testament au existat porunci de principiu moral universal (de exemplu, împotriva crimei, a adulterului, a hoţiei), şi au fost legi a căror funcţie era simbolică şi temporară (de exemplu, jertfele, festivalurile şi legile de curăţare ceremonială). Noul Testament se referă la cele din urmă ca fiind "umbre" (Coloseni 2:16-17; Evrei 8:5) în contrast cu "substanţa" care este în Hristos. Nu e nimic greşit ca un creştin să observe acele "umbre" ale restricţiilor dietare şi zilele sfinte (Romani 14:1-6), atâta timp cât nu le confundă cu "substanţa" experienţei şi datoriei creştine. Fiecare creştin trebuie să judece pentru sine însuşi dacă practica de acoperire a capului ar trebui să cadă în zona de "umbră" sau de "substanţă". Votul meu este pentru prima. Judec astfel din a) evidenţa externă a practicii, şi b) legătura contextuală cu restricţia de dietă legată de mâncarea sacrificată idolilor (1 Corinteni 8-11).

C. Principiul dragostei

Există două porunci pe care atârnă toată datoria creştină. Acestea sunt: să iubeşti pe Dumnezeu în mod suprem şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Matei 22:37-40). Să faci altora aşa cum vrei ca ei să-ţi facă ţie - însumează "toată Legea şi Profeţii" (Matei 7:12). "Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii." (Romani 13:10; Galateni 5:14). "Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi", bine faceţi." (Iacov 2:8). Biblia învaţă clar că a fi pe plac lui Dumnezeu nu constă în observarea chestiunilor religioase exterioare, ci în dragostea exprimată în toate relaţiile. " Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste." (Galateni 5:6). La oricare concluzii am ajunge cu privire la acoperirea capului, este esenţial ca noi să nu neglijăm chestiunea centrală a vieţii creştine, care este aceea de a arăta dragoste faţă de toţi. Am auzit recent un frate spunând, "Se pare că toate femeile pe care le cunosc şi poartă batic pe cap caută cearta!" Personal nu aş putea face aceiaşi declaraţie. Totuşi, este experienţa mea ca atunci când un segment al populaţiei creştine adoptă o practică neurmată în general de alţi creştini, există o ispită de a face din acea practică, mai întâi, un lucru de apărat, apoi, o atenţie primară, şi trei, un test al părtăşiei. Nu este necesar să cădem în această ispitire; cunosc un număr de femei acoperite care nu par să fie critice cu privire la surorile lor neacoperite. Pe de altă parte, am întâlnit şi pe cei care au făcut, aparent din chestiunea acoperirii capului, un factor mai mare în aprecierea lor despre spiritualitate decât cel al dragostei.

În concluzie, considerentul meu cu privire la capitolul unsprezece din unu Corinteni mă face să mă înclin la vederea că Pavel a dorit ca femeile creştine să susţină obiceiurile femeilor respectabile din cultura lor, care erau în general în conformitate cu principiul patriarhatului. El nu dă detalii despre obicei, din moment ce erau bine cunoscute de cititorii săi. Această lipsă de detaliu face dificil, dacă nu chiar imposibil, pentru creştinii moderni să ştie cu exactitate cum ar trebui să duplicăm practica grecească. Pe baza considerentelor discutate mai sus, opinia mea este că o astfel de imitare nu este solicitată (nu este necesară, n. tr.). În vederea stilurilor corupte ale propriei noastre culturi, cu referire la acoperirea capului, ar fi recomandabil pentru creştini să cadă ei înşişi de acord să onoreze propriile lor standarde de îmbrăcăminte "contra-culturale", posibil chiar şi prin includerea vreunei forme de voal deasupra capului femeilor. Dacă astfel de standarde nu ar fi esenţiale modestiei, totuşi, aceasta ar trebui să fie privită ca voluntar şi nu ar putea fi presată pe baza învăţăturii lui Pavel din 1 Corinteni 11.

Note: imagine preluată de pe blogul lui Milisande. Acest articol este o adaptare/traducere după un mesaj predicat de Benjamin Ho în aprilie 2010 (sursa aici). Acest articol poate fi publicat / copiat / distribuit pe alte site-uri DOAR cu aprobarea în scris de la autorul acestui blog.[no-sidebar] 




Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.