7 învăţături extreme ale bisericii moderne

Pretutindeni unde ajung, credincioşii încearcă să aplice mesajul Împărăţiei lui Dumnezeu de a influenţa munţii de cultură, care sunt descrişi drept zone majore de influenţă spre transformarea societăţii: politica, economia, educaţia, familia, religia, artele / entertainmentul şi ştiinţa.

Prin urmare, cu fiecare mişcare a lui Dumnezeu va exista întotdeauna persoane care vor merge la extreme şi/sau înţelegeri greşite. De sigur, scriu aceste rânduri în contextul bisericii locale pe care sunt concentrat, în care apăr supremaţia lui Hristos manifestată prin centralitatea bisericii locale în fiecare oraş (Efeseni 1:22-23 cheamă biserica la "plinătatea Aceluia care îndeplineşte totul în toţi").

Mai jos sunt câteva extreme care sunt folosite astăzi în învăţarea oamenilor despre Împărăţia lui Dumnezeu:

1. Credinciosul de piaţă este un rege în timp ce liderul bisericii este doar un preot. Au fost mulţi credincioşi de piaţă care au separat lucrarea preoţească a lui Hristos de slujirea Sa împărătească în două jumătăţi: Regii sunt liderii de piaţă şi preoţii sunt liderii de biserică cu normă întreagă (de exemplu, pastorii). Unul din rezultatele acestei învăţături este de a eleva liderul de piaţă peste pastorul bisericii locale, din moment ce un rege are o mai mare autoritate peste pământ decât are un preot. Această învăţătură cauzează concentrarea pe rolul fiecăruia să fie dualist; preotul ar trebui să se concentreze pe chestiunile spirituale şi regele pe cele pământeşti.

Sunt în dezacord total cu această bifurcare, din moment ce toţi credincioşii sunt numiţi preoţi în 1 Petru 2:9; toţi sunt chemaţi să fie regi şi preoţi conform cu Apocalipsa 1:6 (sau o împărăţie de preoţi), şi toţi sunt chemaţi să domnească precum regi (aşa cum apare în Romani 5:17 în versiunea Amplified Version din limba engleză). Ba mai mult, toţi liderii de piaţă ar trebui să fie sprirituali şi să conducă prin Duhul Sfânt, şi toţi liderii de biserică, cu normă întreagă, ar trebui să exercite autoritate pe pământ ca regi pentru a manifesta împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.

2. Adevărata biserică este pe muntele religiei. Am discutat despre acest aspect în articolul "Patru perspective diferite cu privire la biserică şi munţii culturali". Totuşi, în opinia mea, trupul lui Hristos este templul muntelui Domnului care este mai presus de oricare alt munte cultural (Isaia 2:2; Mica 4:1) şi în calitatea de reprezentativ al împărăţiei lui Dumnezeu este chemat să transforme fiecare alt munte cultural ca parte a mandatului cultural (Geneza 1:28; Matei 28:19).

Mulţi învaţă că biserica este doar unul din cei şapte munţi culturali (parte a muntelui religiei), ceea ce-i pune pe toţi credincioşii în aceiaşi categorie cu Mormonii, Budiştii şi Musulmanii!

3. Credinciosul se concentrează doar pe ceea ce este pe piaţă şi aruncă peste bord biserica. Unii lideri au fost atât de derutaţi de cămaşa de forţă a bisericii religioase nucleare încât au mers la cealaltă extreme şi s-au dedicat îmbunătăţirii calităţii vieţii comunităţii lor. În calitate de "regi", ei cred că întregul pământ este parohia lor, iar afacerile lor devin centrul şi unicul centru care-i decontectează ulterior de bisericile locale.

Am descoperit că mulţi oameni de piaţă, care au o legătură puternică cu o biserică locală, îşi pierd centrul de gravitaţie şi experimentează probleme familiale imense. Cei care sunt implicaţi în afaceri au nevoie de un supraveghetor dintr-o biserică locală pentru a-i ajuta să se asigure că sunt pe calea ce bună în fiecare domeniu din viaţa lor.

4. Pastorul/biserica se concentrează doar pe comunitate şi aruncă peste bord Marea Trimitere. În anii 1800, liderii de biserică precum Walter Rauschenbusch s-au concentrat aşa de mult pe aspectul de piaţă al împărăţiei lui Dumnezeu încât mesajul lor s-a dezvoltat într-unul de evanghelie socială umanistă a faptelor.

Atenţia clară a Noului Testament este pe transformarea interioară care, ulterior, duce la transformarea sistemică. Vechiul Testament este proiectul principal pentru legile morale şi civice de care erau nevoie pentru disciplinarea unei naţiuni, care merg alături de învăţătura Noului Testament că o persoană trebuie să se nască din nou în inimă pentru a putea vedea împărăţia (Ioan 3:1-8). Evangheliile şi epistolele învaţă în mod clar faptul că numai credincioşii transformaţi pot transforma cultura. Dumnezeu trebuie să lucreze în noi înainte ca El să poată lucra prin noi pentru buna Sa plăcere (Filipeni 2:12-13).

Aşadar, este o mare greşeală atunci când mergem la o extremă şi să ne concentrăm doar pe transformarea sistemică politică şi economică spre excluderea câştigării de suflete, facerea de ucenici şi adevărata spiritualitate interioară. Dacă neglijăm ultima de dragul primei, mesajul nostru se va descentraliza eventual într-o driblare liberal umanistică lipsită de puterea şi prezenţa lui Dumnezeu.

5. Liderul de piaţă consideră afacerea sa a fi biserica sa locală. Am auzit că anumiţi lideri de piaţă s-au oprit în trecut de la frecventarea bisericilor lor locale pentru că, în calitate de "regi", afacerile lor erau bisericile lor locale, care a şi justificat practica lor de zeciuială din cadrul afacerilor lor.

Există câteva situaţii extreme (de exemplu China şi Iran) în care este ilegal să plantezi o biserică locală în care cea mai mare modalitate de a răspândi Evanghelia este ca un om de afaceri să aibă studii biblice şi slujbe bisericeşti în contextul afecerii lor, ca nu cumva să fie închişi. Totuşi, aceşti lideri de piaţă au un har special de a avea o funcţie dublă datorită situaţiei lor extraordinare; ei au totodată o biserică funcţională în care ei câştigă suflete, fac ucenici şi trimit credincioşi către alte afaceri şi/sau biserici de casă similare.

În SUA, în prezent nu este nici un motiv ca un afacerist să numească studiile biblice din cadrul biroului său o biserică, din moment ce aceasta nu este pe deplin funcţională şi nu reflectă o familie sau nişte familii de la stagiul de leagăn până la mormânt precum ar trebui să fie mimica tipică a bisericii locale (1 Timotei 5:1-8).

6. Progresul Evangheliei este măsurat doar prin progresul politic. Cea mai mare greşeală a Dreptului Creştin din anii 1980 a fost aceea de a se concentra pe politică şi alegeri. De aici... chiar dacă am câştigat multe alegeri, am pierdut cultura mai mare. Politica şi iniţiativele de politică publică sunt doar unul din munţii culturali pe care biserica trebuie să-i influenţeze. Deşi cred că Biblia ne învaţă că trebuie să ne străduim să vedem conversia instituţională şi nu doar o conversie individuală, schimbările principale în cadrul legii nu sunt suficiente dacă noi nu câştigăm inimile şi minţinile oamenilor. Trezirea şi revitalizarea spirituală fără schimbarea sistemică vor avea doar efecte temporare.

În schimb, reformarea fără trezirea spirituală nu ne face să fim mai diferiţi decât musulmanii care cred că semnul conversiei naţionale către Islam este atunci când un grup de oameni adoptă legea Shariah. Evanghelia pătrunde mai adânc decât politica şi schimbarea sistemică; toporul este la rădăcina copacilor şi doar Evanghelia poate trata atât păcatul original cât şi să aducă o transformare corporativă, după cum spune şi Isaia 61:1-4, indivizii care au auzit mesajul au fost aceiaşi care au reclădit ulterior ruinele antice şi au restaurat oraşe întregi.

7. Titlurile eclesiastice sunt date liderilor de piaţă. Deşi sunt un mare susţinător al celor cinci funţii de slujire (Efeseni 4:11) în cadrul pieţei (de exemplu, profetul Daniel era un politician nu un preot) nu cred că este înţelept să se acorde unui lider de piaţă un titlu folosit în Noul Testament pentru liderii bisericii. Aceasta este diferit de punerea mâinilor peste ei şi comisionarea lor ca apostoli de guvernare, sau profeţi de economie, care este de fapt un adjectiv ce descrie o funcţie.

Nu doar că nu există nici o instanţă în Noul Testament de lider de piaţă care să fi primit vreun titlu în biserică, deşi este o naivitate să gândim că un guvernator de stat sau primar al unui oraş (şi alţi lideri de piaţă de nivel înalt) ar avea nevoie de un titlu eclesiastic pentru a fi mai eficient în cadrul pieţei. Aceste titluri i-ar împiedica, mai degrabă, în contextul unei culturi unde este mai înţelept să gândim biblic dar să vorbim secular, în acelaşi timp. (Şi aceasta este o piedică folosirea acestor titluri în majoritatea bisericilor!)

Ştiu că majoritatea dacă nu chiar toţi cei 12 apostoli au fost lideri de piaţă, însă lor nu li s-a dat titlul de apostol până ce aceştia nu şi-au părăsit afacerile şi au început să funcţioneze în cadrul bisericii. Petru a spus că nu este drept ca ei să se concentreze pe orice altceva în afară de rugăciune şi slujirea Cuvântului (Faptele Apostolilor 6:2-4).

Note: Imaginea din această postare a fost preluată de pe site-ul www.ministrybestpractices.com. Articolul de mai sus este o traducere/adaptare după un material scris de Joseph Mattera, apărut în CharismaNews şi este folosit cu aprobarea în scris din partea autorului. Joseph G. Mattera (foto alăturat) este episcop supraveghetor la Resurrection Church, Christ Covenant Coalition (Biserica Învierea, Coaliţia Legâmântul lui Hristos), din Brooklyn, N.Y. Pentru mai multe resurse şi materiale puteţi accesa site-ul său josephmattera.org sau îl puteţi urmări pe facebook şi twitter. Dacă citaţi sau folosiţi acest material în altă parte, vă rog să păstraţi toate link-urile şi notele acestea de la final.




Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.