Semnalul de alarmă la care nimeni nu mai vrea să răspundă... (Partea 4)

În vara anului 1995, mai precis în 18 iunie 1995, de Ziua Tatălui - o sărbătoare ţinută în cadrul poporului american, sărbătoare care nu este în cadrul poporului român, din câte ştiu eu, sau cel puţin această sărbătoare nu s-a importat încă de noi - a avut loc ceea ce mulţi numesc Trezirea de la Brownsville, Pensacola, USA. Deşi eram în Bucureşti şi nu ştiam mai nimic de biserica aceea care experimenta o mişcare neobişnuită a lui Dumnezeu în acel colţ al lumii, această trezire spirituală a avut şi continuă să aibă un impact la nivel mondial. Nu am reuşit să intervievez cu de-amănuntul pe cineva care a fost acolo, însă toţi cei care au ajuns în acea perioadă la Brownsville Assembly of God au fost atinşi de Dumnezeu într-un fel sau altul.

Recent am discutat cu cineva din statul Ohio, la circa 12 ore de condus depărtare de Pensacola, şi acea persoană îmi spunea că acea mişcare a fost de fapt un lucru contrafăcut de oameni. Nu mă mir că după 20 de ani acel semnal de alarmă este unul la care nu mai vrea să răspundă nimeni. Începem.

Am avut ocazia să urmăresc multe mesaje şi muzica şi mărturiile vieţilor schimbate ale acelora care au fost la această biserică din Pensacola, Florida. Nu aveam reţineri faţă de cele ce se întâmplau acolo - gen, căderile pe spate, tremurături, râs sfânt şi altele de acest gen. Nu poţi să criti ceva ce face Dumnezeu decât dacă eşti plin de mândrie, invidie şi ai un spirit de religiozitate în tine. Lucrurile duhovniceşti se judecă doar în mod duhovnicesc, nu în mod firesc. În fine, nu vroiam să ajung aici! Vroiam să spun că multele mesaje şi muzica de acolo m-au atins profund în România, toate acestea m-au determinat să-L caut pe Dumnezeu într-un mod în care nu îl mai făcusem niciodată până atunci. Oamenii aceia aveau ceva ce eu nu aveam şi biserica la care mergeam nu ne-a spus niciodată că putem experimenta pe Dumnezeu mai mult! Oare de ce?

Nu ştiam cum să încep. Nu ştiam ce să folosesc drept ghid să pot experimenta şi eu mai mult din Dumnezeu, mai mult din prezenţa Sa, să experimentez ceva proaspăt din Dumnezeu. Aşa că am scris o scrisoare lui Steve Hill, predicatorul şi evanghelistul care a fost de la început la această trezire din Brownsville.Am reuşit ulterior să ascult câteva din mesajele sale, mesaje care dupa circa 20 de ani am putut să le am sub formă scrisă, în cartea sa, "White Cane Religion" (Religia bastonului alb, netradusă încă în româneşte din cunoştinţele mele, disponibilă făcând click pe coperta alăturată sau pe titlul de mai sus), o carte care am achiziţionat-o de pe internet după lungi serii de căutări şi după ce cartea a fost rătăcită de câteva ori până să ajungă la adresa mea...

Steve fusese un drogat, care a fost mântuit şi vindecat de Isus Hristos în urma slujirii unui evanghelist metodist care a fost alături de el pe patul de suferinţă atunci când era într-o stare avansată de dopaj şi la un pas de moarte. De atunci viaţa lui s-a schimbat complet şi Dumnezeu l-a folosit în multe treziri din Argentina şi din întreaga lume (mai multe detalii despre viaţa lui puteţi găsi pe site-ul dedicăt misiunii sale: http://www.stevehill.org/, Steve Hill a plecat să fie acasă cu Mântuitorul în martie 2014). Este unul din puţinii oameni de pe acestă planetă pe care i-am admirat pentru ceea ce au făcut ei cu viaţa lor după ce Dumnezeu i-a transformat radical.

Steve avea un stil de predicare radical şi direct, adresa problemele pe nume, nu ocolea să spună păcătoşilor că trebuie să să pocăiască, că la Dumnezeu trebuie să alerge şi că El este cel care dă iertare şi El este judecătorul cel drept.

Am început atunci în 1997 să studiez o carte despre trezirile spirituale scrise de mentorul lui Steve Hill, renumitul Leonard Ravenhill, precum şi alte cărţi despre trezire. În acele zile aveam un timp aparte în camera apartamentului unde eram în gazdă unde citeam Cuvântul lui Dumnezeu şi mă rugam cu faţa la pământ ore în şir. Nu le ţineam numărul pentru că nu contau atunci pentru mine, cât contau pentru inima lui Dumnezeu. Printre multele rugăciuni pe care le rosteam înaintea lui Dumnezeu mijloceam mult pentru biserica din care făceam parte atunci din Braşov, şi mă pocăiam în dreptul pastorului care nu avea o viziune şi călăuzire clară în ceea ce vroia Dumnezeu pentru acea biserică (adică era ca şi când el personal se pocăia înaintea lui Dumnezeu şi pleda mila şi judecata Creatorului peste el, doar că toate astea le făceam eu, noapte de noapte, în camera unde locuiam atunci). Dacă aţi reuşit să citiţi partea 3 din serialul de faţă, o să realizaţi aspectele care m-au durut atunci cel mai mult, şi acele lucruri au devenit o povară pentru mine, chiar dacă nu am putut să formez un grup de rugăciune concentrat pe aceasta.

Nu mă rugam doar pentru pocăinţa personală, ceream mila Domnului pentru mine, pentru familia mea, pentru biserică, pentru oraş şi ţară. În câteva ocazii am avut câteva viziuni pe care le-am notat şi ulterior le-am împărtăşit cu fratele meu şi cu alţii dintr-un cerc mai restrâns. Una din viziunile care mi le-a arătat atunci Dumnezeu au fost la început de neînţeles, însă am cerut luminare de la Domnul şi El mi-a arătat ce era ceea ce îmi arătase atunci.

Am văzut un dulap care era ridicat spre cer şi o mână a deschis una din uşile sale şi începea să scoată din el haine şi ele zburau afară ca zdrenţele care trebuiau să fie aruncate în foc, nu care ar fi trebuit să fie spălate sau curăţate. Asta s-a întâmplat ca şi când o bandă rulantă ieşea cu ele afară din dulapul respectiv. Apoi îmi amintesc că dulapul s-a deschis larg şi o mână începea să pună pe nişte umeraşe haine albe strălucitoare. Nu îmi amintesc acum în întregime viziunea, însă după ce am văzut toate acestea am început să plâng necontrolat; după ce mi-am revenit am luat un creion şi o hârtie şi am început să scriu ceea ce am văzut şi să-l rog pe Dumnezeu să-mi descopere cele revelate. Atunci şi acolo am început să mă rog pentru un duh de descoperire şi înţelepciune, pentru revelaţie şi cunoştinţă de sus. Erau daruri care ştiam că există în Împărăţia lui Dumnezeu, daruri pe care El le dăruia cui vroia, şi El este un Tată bun şi darurile Lui care vin de sus sunt bune şi desăvârşite. Interpretarea acestei viziuni a fost că în biserică sunt multe lucruri murdare pe care Dumnezeu nu vrea să le curăţească, ci să le înlăture şi să aducă strălucirea Sa în locul acelor lucruri. Despre aceste lucruri trebuia să vorbesc cu pastorul bisericii pentru care mă rugam atunci atât de aprins şi cu atâta durere în suflet.

După o altă perioadă de timp am venit acasă în vizită la părinţi şi am început să împărtăşesc cele întâmplate şi ne rugam împreună cu familia şi la un cerc de casă cu alţi credincioşi din biserică. Dumnezeu îmi pusese pe inimă să merg direct la pastorul care m-a crezut că vreau să preiau conducerea bisericii şi să-i spun că El vrea să lucreze şi să se atingă de el şi că el trebuia să facă ceva. Înainte să am confruntarea cu el, am mers acasă la o femeie care era o prorociţă în cadrul acelei biserici; ne adunam de obicei lunea acasă la ea ca să ne rugăm pentru diferite teme împreună cu alţi fraţi şi surori din biserică. După ce i-am povestit cele relatate mai sus ea a simţit că trimiterea mea este de la Dumnezeu şi m-a încurajat să merg şi să-l confrunt în numele Domnului pe pastor! Aveam îndrăzneală ca un bivol, cum scrie în psalmi, eram gata să-l iau în coarne, doar că eu aveam un mesaj de la Dumnezeu pentru el şi el trebuia să acţioneze. Nu era treaba mea să-l sfârtec, ca un taur la o coridă.

Când am ajuns la biserică era o seară de rugăciune; pastorul nu era prezent la slujbă, dar după seara de rugăciune l-am căutat şi el a apărut de undeva împreună cu un altul care era parte din comitet, un coleg de al lui sau consătean... Pastorul avea un halat albastru murdar pe el, semăna cu hainele din dulapul din viziunea care o avusesem. În clipa aceea m-am uitat la el şi m-am întrebat în interiorul meu, "omul ăsta, dacă este pastorul bisericii, de ce nu a fost la serviciul de rugăciune? de ce are halat albastru pe el când biserica unde era aşezat era biserica lui şi trebuia să pompeze ceva ca să vadă lumea că îşi face slujba?" Erau mai multe întrebări pe care nu le-am pus lui personal dar am aşteptat mult până ca el să se dezmeticească din activităţile inutile care le făcea ca ulterior să mă observe şi să arunce o privire flegmatică spre mine. "Vreau să discut ceva cu dumneavoastră", i-am spus eu. Atunci el şi-a adus aminte de scrisoarea care i-am scris-o despre grupul de rugăciune... şi a început să se aprindă şi să se dezlănţuiască iadul de răutate şi de răzbunare şi de furie din el. Am tăcut şi mă rugam în interiorul meu în timp ce vedeam cum ieşeau cuvintele lui murdare de acuzare la adresa mea; eu venisem la el cu un mesaj de pace şi de avertizare şi de chemare la schimbare, el însă rănea şi acuza şi blasfemia, iar colegul lui parcă îi ţinea apărarea.

Nu aveam de ce să mă tem, simţeam că Domnul este acolo şi că atunci când voi deschide gura să-i rostesc ceea ce m-a trimis Dumnezeu să-i spun, Dumnezeu îl va atinge! Puteam să chem foc din cer şi Dumnezeu îl troznea acolo, în cadrul biroului bisericii, aveam credinţa că ceea ce voi rosti se va face. După multele lui acuze şi vorbe aruncate în vânt fără să mai socotească ce zice şi ce face, am băgat mâna în rucsacul care îl aveam şi am scos din ea o lanternă şi am aprins-o în sus, spre tavan, apoi am spus către cei doi, în biroul bisericii unde se întâlneau ei ca şi comitet să judece pe alţii şi să comploteze la rău, că ceea ce rostesc acum este simbolic, dar trebuie să bage la inimă: "asta faceţi voi cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu", şi în clipa aceea am pus mâna peste lanterna care lumina şi am acoperit total lumina din ea şi am ieşit din acel loc fără să mai privesc înapoi.

Nu ştiu ce s-a întâmplat în urma mea, dar simţeam că o bombă exploda întârziat acolo. Se auzea cum scrâşneau din dinţi şi parcă, parcă mă înjurau pe la spate. În drum spre casă am început să mijlocesc şi să pledez mila lui Dumnezeu peste acel loc şi pentru acei oameni nenorociţi, şi totul din jur se simţea de parcă Dumnezeu deja pusese capacul la îndurarea Lui pentru ei. Nu era treaba mea să-i judec pe acei oameni, doar luni la rând m-am pocăit în dreptul lor şi Dumnezeu a scurs din mine toate urmele de amărăciune sau de răzbunare care le-am avut în trecut faţă de ei, pentru alte acţiuni care mi le-au făcut fără să se consulte cu mine, sau măcar să caute faţa Domnului atunci când luau decizii sau administrau aşa zisa lor pedeapsă, fără să vadă dacă ceea ce fac este sau nu după voia lui Dumnezeu, sau puteau să utilizeze alte metode pentru corectare, daca era cazul, desigur!

Nu, acolo nu putea să aibă loc o trezire atâta timp cât hainele murdare ale răutăţii şi ale înjosirii şi ale neiertării erau zi de zi îmbrăcate, şi peste ele erau puse o cămaşă albă şi o cravată şi apoi hai sus la amvon şi predică duminică dimineaţa, şi predică duminică seara, şi nimeni din biserică să nu ştie câtă mârşăvie, câtă grozăvie de iad şi lucrare drăcească era în inima multora din acea biserică... şi pastorul trecea cu vederea toate pentru că nu vroia să se stânjenească să-i cheme pe oameni la pocăinţă că îşi pierdea din partea de salar de la comunitate şi cult. Nu, pentru el o mişcare a lui Dumnezeu nu era bine-venită la acea biserică, iar avertismentul meu de chemare la trezire, la schimbare, la rugăciune nu fusese nici măcar rostit.

La slujba următoare de biserică am scris pe un bilet mesajul pe care Dumnezeu mi-l dăduse atunci pentru pastor şi i l-am trimis în timpul slujbei, cum că Dumnezeu vrea să facă o trezire în biserică şi că el nu face nimic şi se împotriveşte Lui şi trebuie să schimbe felul lui de a acţiona şi sluji în biserică. M-am semnat şi am văzut cum el a citit mesajul în timpul slujbei, mă căuta cu privirea prin sală, dar nu mă vedea. La mai puţin de 2 săptămâni am fost judecat şi condamnat fără să fiu chemat sau convocat pentru că am avut curajul să-l confrunt pe pastor că este un om de nimic. Aşa îl vede Dumnezeu pe cel care odată ce a primit harul şi iertarea Sa calcă peste chemarea harului şi a pocăinţei pe care el o putea adresa atâtora de mulţi care mergeau cu paşi mari şi grei spre iadul cel veşnic, chiar şi prin frecventarea celei mai mari biserici de pocăiţi din oraş! Mai jos este o imagine scanată a deciziei comuniste la care au ajuns ei, cu minţile lor întunecate de Satan.

Am păstrat mult timp această "adeverinţă" în Biblia mea. era un fel de mesaj din partea unui comitet comunist care nu a avut obrazul să mă invite să vorbesc cu ei, şi au decis să mă scoată de pe "lista de slujire" pentru motivul că i-am confruntat, deşi ei au scris că "nu am dat dovadă de ascultare şi supunere faţă de conducerea bisericii".

Nu, nu am dat dovadă de nimic, Dumnezeu nu avea nevoie ca eu să dovedesc mesajul Lui, ci să-l transmit să fie un semnal de alarmă pentru ei! Ei l-au luat ca o batjocură şi din clipa aceea am fost nu doar evitat, dar şi când eram văzut la un grup de cântăreţi, sau în altă parte, i se aprindea călcâiele la pastor. Se temea de ceea ce putea să se întâmple cu el probabil. A simţit că dacă mă "pune deoparte" sau dacă îmi închide gura ar încheia toate. Doar că Dumnezeu mai are şi alţi oameni ai Lui şi mesajul Lui nu e transmis doar de mine, şi doar atunci, au mai fost şi alţii care au adus mesaje şi avertismente dar acest pastor nu a luat aminte şi nu cred că va lua aminte vreodată. Îmi pare rău pastore că ai fost tractorist şi ai adus meseria cu tine în biserică, ai pus doar peste ea sutana de cultist, ai crezut că "excavezi ce vrei tu din biserică", daca eşti tu pus "în frunte". În frunte ţi s-au transmis aşa de multe mesaje şi ai rămas tare la cerbice, rebel, mândru şi răzbunător! Îmi pare rău că la tine nu am văzut niciodată un exemplu de urmat şi nu ai fost în stare să formezi alţi lideri, nici să formezi un altar unde să vină cei nenorociţi să caute pe Dumnezeu şi să fie mântuiţi, vindecaţi, schimbaţi. Îmi pare rău că tu ai oprit lucrarea lui Dumnezeu din biserică pentru că ai crezut că s-a depăşit programul care l-au stabilit o dată comuniştii şi care la tine era nu doar literă de lege, dar curgea prin venele tale. Îmi pare rău că în tine nu am văzut niciodată pocăinţă autentică şi să-ţi rupi vreodată hainele înaintea poporului pentru că ai avut în comitetul şi în cadrul conducerii tale homosexuali care i-ai lăsat să conducă biserica (de acest lucru s-a descoperit târziu, şi încă mai sunt alte lucruri de descoperit, persoana cu pricina a fost excomunicată foarte târziu şi este un caz care s-a încercat să fie muşamalizat, însă a adus ruşine peste întreaga biserică, din păcate... şi câţi nu mai sunt ca el oare?). Îmi pare rău pentru tine că la Ziua Judecăţii de Apoi aceste cuvinte de alarmă la care nu ai vrut să răspunzi nu te-ai întors cu faţa spre Creator să-ţi dea o inimă de carne. Îmi pare rău că prin zdrobirea mea ai încercat să mă umpli de amărăciune, dar Dumnezeu m-a eliberat de ea şi ai fi vrut să vin întâi la tine să mă plec înaintea ta să-ţi sărut mantaua ca tu să mă ierţi. Îmi pare rău că cuvintele tale au fost scrise în cartea lui Dumnezeu şi faptele tale au fost măsurate şi cântărite - Dumnezeu judecă şi a judecat fiinţa ta pentru că nu ai luat aminte la avertismentele care ţi le-a transmis în nenumărate rânduri.

Părerea mea de rău de mai sus nu este o cerere de iertare, este o compătimire. Iertarea adevărată am primit-o de la Dumnezeu şi El o poate da oricui se pocăieşte şi se smereşte cu o inimă sinceră înaintea Lui. Dumnezeu nu poate produce trezire spirituală şi reînnoire acolo unde este împotrivire şi program prestabilit de oameni. Urmează un ultim episod al acestei serii de mesaje despre semnale de alarmă. Sper să răspundă cineva la ele. Doamne ai milă!