Chestiunea acoperirii capului pentru Pavel - Un comentariu exegetic şi istoric al 1 Corinteni 11:1-16 [Guest Post]

Pentru a descoperi adevărul legat de subiectul tratat în articolul de față, este necesar să privim mai profund decât o simplă analiză de suprafaţă a textului din 1 Corinteni 11:1-16.

Mai întâi, noi trebuie să înțelegem natura textului din fața noastră ca o relatare Sitz im Leben referitoare la chestiunea autorităţii în Biserica din Corint. (Notă importantă: În cadrul criticismului biblic, termenul Sitz im Leben este o frază germană care s-ar traduce prin ”locul din viață”. Acesta stă ca bază la contextul pretins în care a fost creat textul respectiv, precum și scopul și funcția sa din acea perioadă. Atunci când se face interpretarea unui text, Sitz im Leben trebuie luat în considerare pentru a putea permite o înțelegere adecvată a înțelesului său [1]).

Argumentul principal al lui Pavel aici este că femeile trebuie să fie sub autoritatea unui bărbat, şi astfel, Pavel foloseşte termenul ἐξουσία [exousia] (autoritate). Acoperirea capului vine ca secundară în argumentul lui Pavel, ca mijloc prin care această „punere” sub autoritatea bărbatului era exprimată de obicei în cultura lor greco-romană. În acel timp, în societatea lor, femeile căsătorite îşi acopereau părul lor pentru a arăta supunere față de soțul lor. În adresarea lui Pavel este evident faptul că el gândește că tratează o încălcare din cadrul comunității, de aici argumentele lui extinse şi variate. El sfătuiește femeile să adere la obiceiurile şi practicile societății lor, de dragul integrității comunității lor creştine. În textul grec, limbajul şi gramatica folosită de Pavel este foarte neglijent şi încărcat cultural. Alegerea de cuvinte şi expresii ale lui Pavel arată în mod intens natura culturală a chestiunii acoperirii capului.

În exegeza de mai jos vom vedea acest adevăr. Subiectul este foarte vast, totuşi eu îl voi trata succint de vreme ce eu nu avem timpul necesar spre a intra în detalii istorice amănunțite.

1. Mediul cultural variat din Corint.

Putem vedea aspectul cultural pătrunzând întreaga pericopă. Capitolul unu dezvăluie patru culturi distincte prezente în Corint în spatele celor patru „stâlpi” reprezentativi menționați în versetele 11 şi 12. Versetul 12 în special este punctul dificil atunci când vine să dăm o interpretare şi înțelegere corespunzătoare a acestei epistole. „Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” – „Şi eu, al lui Apolo!” – „Şi eu, al lui Chifa!” – „Şi eu, al lui Hristos!” (1 Corinteni 1:11-12) Aceste grupuri arată un mediu cultural variat în biserica din Corint care a dat naștere la multă discordie, disensiune şi rivalitate între aceste patru (cel puţin) grupuri care au format acea adunare. Loialitatea lor față de liderul lor este, cel mai probabil, pe baza mentalității culturale şi nu a doctrinelor şi a învățăturii, deşi elemente din cele două din urmă poate că au fost de asemenea prezente (referindu-ne la doctrine și învățături).

Grupul din spatele lui Petru erau majoritatea evrei provenind dintr-un mediu cultural rudimentar. Ei erau cel mai probabil evrei care au fost convertiți prin predicarea lui Petru altundeva, fie în Ierusalim sau în diaspora, care s-au mutat mai târziu în Corint după ce biserica a fost întemeiată de Pavel. Ei erau cel mai probabil marcați de convingeri iudaice adânc înrădăcinate în legea Vechiului Testament, similar cu iudaizatorii menționați în altă parte. Cei din spatele lui Apolo erau majoritatea greci şi evrei elenizați, probabil născuți în diaspora, originali fiind din Corint şi Efes, care au fost evanghelizați şi convertiți de Apolo. Ei au fost mai bine educați şi cu un machiaj mai sofisticat din punct de vedere cultural, fiind înrădăcinați în tradiția înţelepciunii eleniste (Sofia) pe care Apolo o reprezenta, şi erau adânc marcați de intelectualismul elenist cât şi de mentalitatea filozofică şi retorică greacă. Grupul asociat cu Pavel era în majoritate de origine dintre neamuri, şi erau caracterizați de o concepție Paulină mai libertină, şi anume, libertatea față de lege şi o Evanghelie a harului. Ei ar fi putut fi grupul inițial central care s-a convertit la predicarea lui Pavel şi a ajutoarelor lui. Grupul pe care Pavel îl asociază cu Cristos era probabil format din creştini de origine amestecată, care urmau o tradiție a lui Isus mai strictă. De vreme ce Evangheliile nu erau încă scrise, existau multe tradiţii orale şi scrise circulând printre creştini, cu privire la învăţăturile şi spusele lui Isus. Probabil ei nu au vrut să se identifice cu oricare dintre liderii lor contemporani (Pavel, Apolo sau Petru). Mediul cultural, social şi religios variat a generat multe dezbateri printre aceste grupări din Corint, asupra multor chestiuni, şi acesta a fost motivul pentru care Pavel le-a adresat această pericopă a epistolei.

Această pericopă este impregnată cu multe dificultăți de o natură diferită. Dificultățile erau deopotrivă teologice, cum ar fi chestiunea lanțului de autoritate în creație, îngerii, etc., cât şi culturale, cum ar fi chestiuni legate de păr și de acoperirea capului la bărbați şi femei. Pavel, la un anumit punct, se adresează unei probleme cauzate de un grup, iar apoi la un alt punct se ocupă de o problemă cauzată de un alt grup, uneori în acelaşi verset. Când interpretăm acest pasaj, trebuie să păstrăm clar în mintea noastră natura situației din epistolele în care autorul se adresează chestiunilor, subiectelor sau problemelor specifice. Caracteristicile situației sunt vizibile aici de asemenea. Următoarea exegeză şi comentariu va încerca să discearnă prin aceste dificultăți şi să ofere o explicație bazată pe textul şi cultura destinatarilor acestei epistole.

2. Exegeză şi comentariu corespunzător.

A. În prima subdiviziune a pericopei (versetele 2-6) Pavel oferă un argument din cultură şi rușine.

În versetul 2, după ce consolidează autoritatea lui apostolică, Pavel foloseşte termenul παράδοσις [paradosis] (tradiţii), indicând natura culturală a subiectului său de aici. Este evident că Pavel îi învăța pe corinteni aceste tradiţii când se afla în Corint. El îi laudă pentru că îşi „amintesc” tradiţiile pe care el i-a învățat la vremea vizitei lui acolo. Prin referirea la învăţăturile lui ca fiind tradiţii, în acest caz cu referire la acoperirea capului care urmează, Pavel arată în mod neechivoc, chiar de la bun început, că această chestiune este una culturală.

În versetul 3 argumentul lui Pavel este teologic în natură. El merge direct în subiectul autorităţii prin folosirea termenului κεφαλὴ [chefal] (cap, piatra din capul unghiului, conducător, sursă). Folosirea acestui termen în contextul prezent are un înțeles metaforic, având sensul de „sursă”. Conjuncția adversativă δὲ (astfel, prin urmare, de asemenea), care introduce următoarele versete, leagă gândul lui Pavel în acest verset cu versetul anterior, indicând faptul că Pavel elaborează unele dintre aceste tradiţii menționate în versetul 2. El începe cu expresia mai blândă „vreau ca voi să știți”, sugerând că limbajul lui Pavel în ceea ce urmează este întâmplător. Ceea ce el vrea ca ei să știe, are forma unui „theologoumenon” (o afirmaţie teologică sau un concept în domeniul opiniei individuale mai degrabă decât a doctrinei autoritare [2]) în teza lui următoare.

Astfel, Pavel stabilește „umbrelele”, sau lanțul de autoritate, prin folosirea argumentului „sursă”. Dumnezeu este sursa lui Cristos, apoi Cristos este sursa bărbatului, şi în final bărbatul este sursa femeii, astfel exercitând autoritate asupra ei. Această afirmaţie este de fapt teza argumentului lui Pavel în această pericopă. Bărbatul Pavel are aici în minte în mod clar pe Adam ca sursa fizică a femeii. În termeni de creație, Cristos este sursa vieții bărbatului şi, soteriologic, în termeni de „creație nouă”, Cristos este sursa bărbatului credincios (în Coloseni 1:18 Pavel portretizează pe Cristos ca şi cap al bisericii în context cu sensul că El este sursa ființei/existenței sale proprii). Cu toate acestea, punctul final a tezei lui Pavel nu este în mod necesar o afirmaţie Cristologică în sensul ontologic, ci mai degrabă acesta se referă la lucrarea de întrupare a lui Cristos. Contextul în pericopă clarifică faptul că substantivul ἀνήρ [anir] înseamnă bărbatul în general (nu soţul) şi γυναικὸς [gynaikos] înseamnă femeie (nu soție). Apoi Pavel va continua cu chestiunea acoperirii capului pentru bărbați.

În versetul 4, Pavel se adresează culturii evreilor, de vreme ce grecii sau romanii nu au avut o problemă cu acoperirea capului lor. Versetele 4 şi 5 ar trebui să fie luate împreună ca un paralelism contrastant. El continuă prin arătarea activităților acestui lanț de autoritate în relaţia dintre bărbat şi femeie. Mergând în josul lanțului întemeiat în teza lui, Pavel începe aici cu bărbatul, afirmând că, potrivit tradiţiilor acelui timp în diaspora romană, bărbatul care se roagă cu capul acoperit îşi dezonorează capul său, deopotrivă metaforic (Cristos) cât şi literal (capul său fizic). Dovada arheologică şi literară din Roma şi din restul imperiului roman arată că practica bărbatului rugându-se cu capul acoperit era considerată rușinoasă (numeroase studii de antropologie socială şi culturală în societatea romană subliniază acest punct despre femei în următorul verset). Aceasta era situaţia în Corint referitoare la evreii din acea adunare, în care se rugau cu capul lor acoperit. Aici Pavel merge direct după o tradiţie evreiască care era considerată rușinoasă în mediile greco-romane. Afirmaţia din acest verset slujește ca bază pentru argumentul lui Pavel referitor la femei, în următoarele versete.

Formula dual participială προσευχόμενοςἢ προφητεύων [prosefchomenosi profitevo] (se roagă şi proorocește) este o construcție liturgică indicând faptul că Pavel are în vedere închinarea creştină şi astfel el reprezintă concentrarea duală a acestei închinări. Observaţi că verbul principal aici este verbul activ indicativ prezent καταισχύνω [kataischyno] (a fi confuz, a fi frustrat, a dezonora, rușine, a umili, a dezamăgi). Referința lui Pavel aici, aşa cum arată contextul, nu mai este părul ci mai degrabă o acoperitoare de stofă a capului. De vreme ce versetele 4 şi 5 formează un paralelism contrastant, expresia greacă κατὰ κεφαλῆς ἔχων [kata kefalis ekon] stă într-o juxtapunere contrastantă față de termenul ἀκατακαλύπτῳ [akatakalipto] în versetul următor (v. 5). Cel dintâi descrie ceva „jos cu capul” (literal, „aruncă jos capul”), şi cel din urmă înseamnă simplu descoperit. Ideea exprimată de Pavel aici este că ceea ce este corespunzător pentru bărbat, în societatea lor (v. 4), este opusul a ceea ce este corespunzător pentru femeie (v. 5). De vreme ce o femeie cu păr lung nestrâns, care îi atârnă în jos, în spatele ei, era încă ceva rușinos fără acoperitoare, după cum arată contextul, face improbabil faptul că Pavel se referă aici la acoperitoarea naturală a părului. Alegerea exprimării lui Pavel aici arată aspectul cultural al argumentului său din nou. Kαταισχύνω [kataischino] (dizgrație) a fost de obicei folosit într-un context al relaţiilor umane în societate, cât şi despre relaţii între divinitate şi umanitate. În Noul Testament acesta are 13 apariții, şi în toate cazurile acesta a fost folosit în contextul relaţiilor umane de societate (cu posibila excepție a lui Romani 9:33 şi 10:11 cât şi 1 Petru 2:6, unde Petru repetă citatul lui Pavel din Romani 9:33 având înțelesul de „dezamăgire” sau „confunda.” Aceste trei exemple sunt citate din acelaşi pasaj în LXX [Septuaginta] a Vechiului Testament din Isaia 28:16). Acesta este un termen slab, nu atât de puternic precum alți termeni pe care Pavel i-ar fi putut folosi precum ofensa, insulta, afront, etc. (folosit adesea de Pavel în chestiuni doctrinare).

În versetul 5, prin intermediul contrastului Pavel leagă argumentul său referitor la femeie cu versetul anterior folosind un paralelism antitetic, din nou prin conjuncția adversativă δὲ. Acest verset şi următorul țintește un grup grecesc folosind argumente din societatea şi cultura greacă, de vreme ce femeile evreice nu au avut obiceiul de a-şi descoperi capul lor. Pavel spune că, în aceeaşi manieră, femeia care se roagă cu capul ei neacoperit, îşi dezonorează capul ei, şi anume bărbatul (în termeni de relaţii bărbat-femeie) nu soțul, după cum contextul versetelor 3-4 şi analogia versetelor 5-6 arată clar. Verbul aici este din nou καταισχύνω [kataischino] indicând spre aspectul cultural al chestiunii discutate. Prin folosirea analogiei de a avea părul ras, Pavel arată din nou spre un obicei cultural. După cum arată literatura greco-romană, obiceiul de a avea capul femeii ras, a fost folosit în acele vremuri şi culturi, pentru a o face de ruşine pe o femeie necredincioasă, sau pentru a o face de ocară în fața poporului care se uita la ea. Construind pe acest predicat comun, Pavel de fapt afirmă că pentru o femeie să aibă părul ei descoperit este ἓν γάρ ἐστιν καὶ τὸ αὐτὸ [en gar estin kai to afto] (este într-adevăr unul şi acelaşi) lucru cu a fi ras. Este extrem de important să observăm că Pavel niciodată nu face acest fel de comparații (făcând aceasta… este acelaşi lucru cu a face aceea…) când rostește o poruncă sau afirmă o doctrină.

În versetul 6, continuând tema rușinii femeii (începută în versetul 5b) Pavel spune că dacă cele două lucruri, şi anume a fi descoperită sau a fi rasă, sunt unul şi acelaşi lucru, atunci ea ar putea la fel de bine să îşi radă capul aducând astfel rușine asupra ei. Observaţi din nou stilul lui Pavel în acest verset indicând fără echivoc la obicei şi cultură. Se înțelege de la sine că Pavel niciodată nu scrie în acest fel (dacă aceasta… atunci ea ar trebui să facă aceea…) în contexte doctrinare sau de poruncă. Dar dacă face aşa este într-adevăr rușinos, atunci Pavel îndeamnă femeile în propoziţia finală condițională, să îşi acopere capul lor. Această analogie demonstrează cu însuflețire aspectul cultural al chestiunii acoperirii capului de vreme ce a avea capul ras nu mai semnifică ruşine în cultura noastră din prezent. Concluzia care decurge din aceste versete este că silirea literală a acoperirii capului către biserica din toate culturile şi toate vremurile nu este obligatorie. Aceasta este de asemenea confirmat de absența unui astfel de sfat în restul Noului Testament.

B. În a doua subdiviziune a pericopei (versetele 7-12) Pavel dă un argument din creație.

În versetul 7, Pavel leagă împreună evreii şi grecii, astfel repetând prin revizuire argumentele lui din versetele 4-6. Aici el foloseşte verbul indicativ activ prezent ὀφείλω [ofeilo] (a datora moral, a fi îndatorat, a fi obligat să rectifice o datorie, ar trebui). Alegerea lui Pavel a verbului de aici demonstrează din nou aspectul cultural al chestiunii. Verbul „ar trebui” este un termen mai slab decât verbul „trebuie,” şi este tradus în felurite traduceri engleze cu „ar trebui.” Înțelesul boltă al acestui termen în scripturi este acela de „necesitate morală”, astfel limbajul neintenționat al lui Pavel este din nou evident. Este important să ne amintim că a avea capul acoperit nu mai este o necesitate morală pentru femei în vremea noastră. Limbajul şi tendința lui stilistică în pericopa noastră sugerează mai degrabă sfat decât poruncă. Prin folosirea conjuncției explicative γάρ [gar] legând acest verset de paragraful precedent, şi prin folosirea particulelor contrastante, Pavel țintește spre a întări punctul enunțat în versetele 4-6.

Structura acestui paragraf sugerează că Pavel oferă de acum un argument susținător pentru conținutul din paragraful anterior. El face astfel prin prezentarea motivului pentru aceasta, şi anume, deoarece bărbatul este imaginea şi slava lui Dumnezeu şi femeia este slava bărbatului. Aceasta este într-adevăr surprinzător de vreme ce în versetul 3 Pavel afirmă că Cristos, nu Dumnezeu, este sursa omului. Aici factorul condițional de a fi cu capul acoperit, în referință la femeie, lipsește. Observaţi că aceasta nu spune că femeia acoperită este slava bărbatului. Ea este simplu prezentată ca slavă a bărbatului cu sau fără voal. Prin urmare, autoritatea unui bărbat asupra femeii, care este punctul principal din întreaga pericopă, este făcut evident în expresia lui Pavel aici.

Fraza εἰκὼν καὶ δόξα [eikon kai doxa] (imaginea şi slava) îşi trage forța sa din semantica versetelor din Geneza 1:26-28 şi 2:18, 22, unde termenul din LXX împrumutat aici de Pavel este εἰκὼν [eikon] şi se referă la termenul ebraic „tselem” (imagine). Prin folosirea cuvântului δόξα [doxa] (slavă), autorul împrumută din LXX, modul de paralelism, termenul ομοιωσις [omoiosis] referindu-se la termenul ebraic „demuth” (asemănare) din Geneza 1:26-27. Termenul slavă de aici denotă un semn de onoare. Pavel atunci continuă să explice motivul de ce ea este slava bărbatului în versetele care urmează.

În versetul 8, Pavel documentează, invocând un argument din creație, de ce femeia ar trebui să se pună sub autoritatea bărbatului. Este important să observăm că argumentul din creație se referă la autoritatea bărbatului şi NU la acoperirea capului. Termenul „sursă” din versetul 3 este adus acasă aici cu detaliu. Bărbatul este sursa femeii şi nu invers. În argumentul lui Pavel sursa este baza acestei autorităţi. Literal, versetul se citește în acest fel: „Căci bărbatul nu şi-a avut originea în femeie, ci femeia din bărbat”. Prin invocarea ordinii creației în versetele 8-9, Pavel arată aici că femeia este slava bărbatului deoarece bărbatul a fost creat primul, direct după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

În versetul 9, Pavel întărește argumentul său prin modul repetării conținutului din versetul anterior ca un paralelism explicativ. Aici Pavel califică folosirea lui de „sursă” în versetul anterior prin folosirea verbului indicativ, pasiv, aorist ἐκτίσθη [ektisthi] pentru a indica că femeia a fost creată pentru bărbat şi nu invers. În timp ce în versetul anterior este invocată ordinea creației, aici Pavel invocă scopul funcțional al creației.

Versetul 10 este argumentul esenţial al lui Pavel în această pericopă. Acest verset este un verset dificil, care a fascinat mințile şi imaginația multor teologi de-a lungul secolelor, de la Părinții Bisericii, prin Reformă și până azi, şi a sfidat explicațiile cărturarilor Bibliei din nou şi din nou. Pavel deschide argumentul său în acest verset prin expresia explicativă διὰ τοῦτο [dia touto] (din cauză la aceasta, pentru scopul acesta) legând aceasta direct cu versetele 7-9. Cu alte cuvinte, pe baza întemeiată a ordinii şi scopului creației menționat în versetele anterioare, femeia ar trebui să aibă autoritate asupra ei. Din nou, autoritatea este avută în vedere aici nu acoperirea capului, de vreme ce acoperirea capului era felul în care această autoritate era exprimată la acel timp, şi multă vreme în istoria bisericii.

Este important să observăm că Pavel NU spune că femeia ar trebui să aibă un semn sau simbol al autorităţii, aşa cum unele traduceri pe baza tradiției bogate şi felurit interpretativă a bisericii de-a lungul secolelor au făcut aceasta. Inserarea de interpolări interpretative din afară „semn, simbol”, indicând spre acoperirea capului, nu are nici o bază în textul grec original. Aici Pavel merge în inima chestiunii, adresându-se scopului principal al acoperirii capului, şi anume chestiunea autorităţii. Autoritatea este aceea care subliniază în primul rând scopul acoperirii capului. Motivul dat de Pavel, pentru a avea autoritate peste ea, este fraza prepozițională διὰ τοὺς ἀγγέλους [dia tous angelous] (datorită sau din pricina îngerilor).

Observaţi că Pavel NU spune că femeia ar trebui să poarte o acoperitoare a capului datorită îngerilor, ci mai degrabă el spune că femeia ar trebuie să aibă ἐξουσία [exousia] (autoritate) peste ea datorită îngerilor. Aceşti îngeri sunt motivul pentru autoritate şi NU acoperitoarea de pânză a capului. Aici Pavel clarifică faptul că ceea ce este important este obiectul simbolului (acoperirea capului) şi nu simbolul în sine.

Se spune că unele grupuri creştine (cum ar fi românii) se concentrează asupra simbolului mai degrabă decât asupra obiectului simbolului. Pavel se adresează chestiunii de autoritate în această pericopă având ca un simbol în cultura greco-romană acoperirea capului. La acea vreme când oamenii au văzut femeile acoperite, ei au știut că aveau o autoritate asupra lor, şi anume soții. În acest sens acoperirea capului a funcționat ca o verighetă azi. Aceasta nu a fost intenționată ca o practică religioasă, ci mai degrabă ca o chestiune de relaţii umane în societate. Când oamenii văd femei cu o acoperitoare a capului umblând pe stradă, ei știu, în cel mai bun caz, (dacă ei știu) că aceasta este o practică religioasă. De fapt majoritatea nu au nici un indiciu.

Adevărata dificultate derivă direct din caracterul ad hoc al pasajului. Menționarea îngerilor vine abrupt fără vreun semn în cursul acestui argument. Deşi dificultățile stau în gramatică, ele încep cu sintaxa pasajului. Formula introductivă care introduce acest verset prin conjuncția dedusă διὰ τοῦτο [dia touto](din acest motiv) poate fi interpretată în două feluri, fie indicând înapoi, fie înainte. Cu alte cuvinte, se poate deduce concluzia că ceea ce a fost afirmat sau aceasta poate anticipa un motiv pentru afirmaţia care urmează, şi anume finalul pasajului exprimat în paralelismul sintactic al frazei prepoziționale διὰ τοὺς ἀγγέλους [dia tous anghelous] (din cauza îngerilor). Cel mai probabil, după cum are obiceiul Pavel în scrierile lui, aceasta a fost intenționat de autor să indice în ambele direcții deodată. Cu alte cuvinte, Pavel spune în primul rând, că femeia ar trebui să aibă autoritate asupra ei pentru scopul motivului anterior afirmat, că ea este slava bărbatului, şi în al doilea rând, datorită motivului anticipat, datorită îngerilor.

Dificultatea adecvată în dificultatea în sine este dublă, mai întâi folosirea substantivului ἐξουσία [exousia] (autoritate) şi semantica interpretativă a prepoziției ἐπὶ [epi] (pe, spre, la, pe baza, împotriva). Un fel de interpretare a chestiunii de autoritate este un mod pasiv, adică, femeia ar trebui să aibă autoritate „peste” capul ei. Cu alte cuvinte, altcineva are autoritate asupra ei, şi anume bărbatul. Problema în această viziune stă în faptul că nu există nici o dovadă cunoscută de folosire, fie în Scripturile deopotrivă din Noul Testament şi LXX cât şi din literatura clasică greacă, al termenului ἐξουσία [exousia] (autoritate) într-un mod pasiv.

Un alt fel de interpretare al acestui verset este a înțelege ἐξουσία [exousia] (autoritate) într-un mod metonimic, referindu-se la acoperirea capului după cum o fac mulţi oameni, deoarece multe traduceri ale Bibliei folosesc acea expresie datorită tradiţiilor multicolore istorice ale bisericii. Aici este luat a însemna semnul autorităţii. Totuşi, această interpretare este inutilă deoarece NU este susținută de textul grec şi prin urmare este în afara Scripturii.

Un al treilea fel de interpretare este să înțelegem expresia ἐξουσίαν ἔχειν ἐπὶ [exousia ekein epi] (a avea autoritate asupra) în sensul că femeia însăși are autoritate în ea, adică, ea are libertatea sau dreptul de a alege. Totuşi, această interpretare merge contrar curgerii argumentului lui Pavel în contextul pericopei. Dată fiind natura dificultăților analizate mai sus se pare că cea mai ușoară cale de împăcare este prima, adică datorită unui antecedent existent nu o exclude întotdeauna.

În ultima propoziţie a versetului după cum am văzut, Pavel menționează îngerii. Scopul şi funcția îngerilor prezintă o dificultate perplexă pentru interpretare pentru noi azi. Interpretarea că femeile ar trebuie să folosească un voal pe capul lor datorită îngerilor „bărbați” care le-ar putea pofti nu este deloc justificabil şi este cel mult exegetic. Atunci, care este identitatea, scopul şi funcția îngerilor? Noi trebuie să admitem că nu știm. Folosirea cuvântului îngeri în alte părți din scrisorile către Corinteni poate să ne dea cel puţin un indiciu. În 1 Corinteni 4:9 îngerii sunt prezentați ca o parte a întregului univers în creație, şi prin urmare în baza dovezilor de la Qumran, cât şi a altor texte ale Bibliei (de exemplu Luca 15:10) se sugerează că îngerii asistă oamenii în închinarea publică. De aceea această autoritate, trebuie să fie respectată când femeia se roagă şi proorocește. În vremea lui Pavel, şi mult din istoria bisericii aceasta a fost exprimată prin purtarea unui voal.

Cum afectează aceasta pe îngeri nu știm cu adevărat, oricum, ordinea ierarhică în domeniul angelic, aşa cum este prezentată în Scripturi, ne poate da un indiciu. Îngerii funcționează în cadrul unui lanț de autoritate întemeiat cu ranguri şi subordonați după cum avem noi în armată. De exemplu, un arhanghel are autoritate peste un înger obişnuit. Aceşti îngeri nu au nici o problemă în a funcționa în cadrul parametrilor lanțului de autoritate întemeiat de Dumnezeu. Aceasta este deoarece oamenii ar trebui să facă la fel. Dumnezeu are autoritate asupra lui Cristos, care la rândul Lui are autoritate asupra bărbatului, care la rândul lui are autoritate asupra femeii. Unii interpretează acest verset în baza lui 1 Corinteni 6:3, unde Pavel spune că sfinţii vor judeca îngerii. Femeile fiind parte dintre aceşti sfinţi ar trebui să opereze în cadrul acelorași parametrii de lanț de autoritate ca îngerii, pentru a nu îşi pierde autoritatea lor de a judeca îngerii.

Aspectul care face din acest verset să fie cu adevărat dificil este menționarea îngerilor. Noi trebuie să admitem că nu știm cu adevărat de ce Pavel menționează îngerii aici în contextul relaţiilor umane. Cel mai probabil soluţia la această dificultate percepută stă cu creştinii corinteni. Cu toate acestea, după cum exprimă Gordon Fee acest lucru, noi suntem lăsați afară privind înăuntru. Este probabil că funcția îngerilor cu privire la relaţia bărbat-femeie era parte a „tradițiilor” pe care Pavel le-a dat bisericii corintene, şi prin urmare afirmaţia lui Pavel a fost ușor înțeleasă de primitorii scrisorii lui. De vreme ce noi nu avem acea informație, noi suntem oarecum restricționați să speculăm de ce îngerii au fost menționați aici.

Versetele 11 şi 12 desfac argumentul lui Pavel într-o manieră aristoteliană, precum cauză şi efect. Femeia vine din bărbat şi dă naștere bărbatului. În versetul 11, Pavel îşi schimbă argumentul său prin care susține că bărbații şi femeile nu trebuie să fie tratate cu deosebire, ci în unitate. Cu alte cuvinte, femeile şi bărbații creştini nu sunt separați. Pavel introduce acest paragraf prin intermediul conjuncției adversative πλὴν [plin] (cu toate acestea, totuşi) şi îl califică cu expresia finală ἐν Κυρίῳ [en Kyrio] (în Domnul). Este important să observăm că Pavel îşi continuă gândul său de la versetul 10 prin intermediul contrastului, folosind două seturi de propoziţii în care bărbatul şi femeia deopotrivă sunt în perechi echilibrate pentru a califica versetul dificil anterior într-un fel. Aceste două perechi formează un chiasm perfect cu versetul următor (11a, 11b-12b, 12a; sau a,b,a,b -b,a,b,a). O parte a acestui chiasm perfect se sfârşește cu fraza „în Domnul” şi perechea corespunzătoare a chiasmului se sfârşește cu fraza „toate lucrurile de la Dumnezeu”.

Mai mult, în versetul 12 Pavel întoarce invers argumentul şi spune că, în Domnul, după cum femeia şi-a avut originea ei din bărbat, tot astfel bărbatul îşi are originea (este născut) prin femeie. Pavel îmbracă argumentul său a acest punct cu propoziţia δὲ πάντα ἐκ τοῦ Θεοῦ [de panta ek tou Theou] adică toate lucrurile, incluzând bărbați şi femei îşi au originea din Dumnezeu. Aceasta arată de asemenea acea natură întâmplătoare a argumentului lui Pavel.

C. A treia subdiviziune a pericopei (versetele 13-15) prezintă argumentul lui Pavel din proprietate.

Versetele 13 şi 14 unifică două argumente într-unul singur pentru a-i prinde deopotrivă evreii şi ne-evreii împreună. În versetul 13, este important să observăm, din nou, aspectul cultural al argumentului lui Pavel. Pavel introduce acest verset prin a cere opinia cititorilor săi prin întrebarea retorică ἐν ὑμῖν αὐτοῖς κρίνατε [en umin autois krinate] (judecați pentru voi înșivă). Pavel aici apelează la opinia cititorilor în sensul de a-i invita pe ei să gândească pentru ei înșiși. Aceasta denotă în mod clar un limbaj întâmplător de la Pavel. Pavel niciodată nu foloseşte un astfel de limbaj când prezintă o poruncă sau formulează o doctrină. Mai mult, natura culturală din argumentul lui Pavel în această pericopă este de asemenea văzută la începutul propoziţiei care urmează. El introduce această propoziţie prin fraza πρέπον ἐστὶν [prepon estin] (se cuvine, se potrivește, este potrivit).

Alegerea lui Pavel a cuvintelor aici încă o dată arată natura întâmplătoare a argumentului lui. Pavel apelează la cultura cititorului prin folosirea acestei exprimări: este potrivit, se cuvine? (Română: „se cuvine?”) Este interesant că Pavel foloseşte acest apel la cultură cu privire la tema centrală a întregii pericope, şi anume aceea a rugăciunii (închinării) cu capetele lor descoperite. Aici îngeri sunt lăsați în afară şi după cum se așteaptă, rugăciunea este țintită direct spre Dumnezeu fără influenţa intermediară a îngerilor. Din nou, nicăieri Pavel nu foloseşte acest fel de limbaj când se referă la poruncile lui Dumnezeu sau când formulează doctrină.

În versetul 14, Pavel continuă cu a doua întrebare retorică pentru a întări punctul din argumentul anterior. Încă o dată, totuşi, Pavel foloseşte limbaj neoficial când comunică cu Corintenii prin expresia οὐδὲ ἡ φύσις αὐτὴδιδάσκει ὑμᾶς ὅτι [oude y fysis autodidaskei umas oti] (nici măcar natura nu vă învață că…?). Apelul lui Pavel la natură este direcționat nu spre exterior, spre (mama) natură, ci mai degrabă în interior spre natura umană adică sentimentele umane naturale. Cu alte cuvinte, Pavel întreabă, în esență, „se pare drept” ca un bărbat să se roage cu capul său neacoperit? Totuşi din nou Pavel niciodată nu a folosit acest limbaj când adresează o poruncă sau când formulează o doctrină. În acest verset, la fel ca în argumentele anterioare Pavel începe din nou cu omul, prin pregătirea şi aranjarea scenei pentru argumentul său forte despre femeie. Este evident, prin multele descoperiri arheologice de picturi, desene, reliefuri şi sculpturi cât şi scrieri literare, că în lumea greco-romană bărbații purtau mereu părul scurt (cu excepția unor perioade scurte de timp în anumite situații speciale).

Versetul 15 prezintă o altă dificultate şi aceasta pare să fie direcționată spre greci, romani şi evreii elenizați. Cu toate că Pavel a folosit un voal ca acoperire a capului în versetele anterioare din context, aici el îşi întoarce argumentul său invers, încă o dată, şi identifică părul femeii ca acoperitoare. Aici, cât şi în argumentele anterioare, ce este adevărat pentru bărbat, şi anume părul scurt, este de asemenea adevărat în contrar despre femeie, şi anume părul lung. Aici Pavel juxtapune, în opoziție, părul femeii şi cel al bărbatului. Observaţi că în versetele 14-15 Pavel se adresează lungimii părului şi nu la acoperirea acestuia. Prin urmare, nu este acelaşi lucru chestiunea părului lung al femeii, dat ei ca un voal, şi chestiunea acoperirii femeii. Părul lung al femeii în acest caz nu dă slavă bărbatului, ci slujește ca slavă pentru ea însăși deoarece părul i-a fost dat ei ca o podoabă naturală.

D. A patra şi ultima parte a pericopei (versetul 16) ca o concluzie, Pavel prezintă argumentul său final din obiceiurile Bisericilor lui Dumnezeu.

Versetul 16. În versetul anterior Pavel aduce la o concluzie finală la argumentele lui pentru caracterul potrivit al unei femei de a ține obiceiurile întemeiate ale societății din vremea ei. În acest verset, prin modul folosirii conjuncției adversative δέ [de] (mai mult), legând gândul din acest verset cu paragrafele anterioare, Pavel aduce argumentele sale anterioare împreună într-un argument final, unde el apelează la obiceiurile autoritare ale bisericilor lui Dumnezeu. Aici, încă o dată, într-o concluzie finală despre subiect, este evident aspectul cultural al argumentului său printr-un apel final la obiceiul bisericilor lui Dumnezeu. Pavel începe acest verset printr-o propunere direcționată spre cititori, prin a-i întreba dacă cineva este înclinat (δοκέω - dokeo) să fie certăreț (φιλόνεικος - filoneikos). Pavel îşi instalează apodoza în ceea ce urmează. Aici Pavel foloseşte din nou un limbaj încărcat cultural prin menționarea că ei, creştinii, nu au nici un astfel de obicei, practică sau obişnuință (συνήθεια - sunitheia), şi astfel, nici bisericile lui Dumnezeu.

Concluzia finală a întregii pericope.

După cum am văzut, din nou şi din nou, argumentele culturale slabe străbat pericopa. Noi am văzut că în oraşul Corint şi în împrejurimile lui erau prezente o varietate de culturi şi subculturi, fiecare cu felul lor propriu de viață, cum ar fi, dar nu a fi limitat la, evreii romani, evreii elenizați şi greci. De vreme ce Corintul era parte a Imperiului Roman, culturile romană şi greacă erau dominante. Din acest motiv, limbajul lui Pavel este neoficial şi este clar că el nu rostește o normă care trebuie să fie urmată de toate bisericile din toate vremurile şi toate locurile. Chiar natura argumentării lui în pericopa prezentă descoperă că practica acoperirii capului nu ar trebui să fie forțată ca o doctrină sau ca lege canonică. Este eronat să iei mediul cultural unic monolit al societății greco-romane şi să îi transferi direct peste bord spre culturile moderne variate şi cu multe fațete în care biserica se găsește azi.

Există, cu toate acestea unele grupuri creştine (în special creştinii protestanţi români) care ridică şi susțin practica voalului (batic) ca o lege canonică în denominaţiile lor. Cei care fac aceasta, în ciuda dovezii contrariului, trădează o puternică părtinire şi o lipsă de dorință de a învăța şi a crește. Este important să notăm marea diferență în limbajul lui Pavel între cel pe care el l-a folosit în pericopa noastră de aici şi următoarea centrată în jurul Cinei Domnului (versetele 17-34). În timp ce în acest pasaj, argumentarea lui Pavel este blândă, neoficială şi încărcată cultural, în pasajul următor Pavel va lua o poziție foarte puternică şi astfel el va folosi un limbaj foarte puternic şi imperativ. Dacă el a avut aici o purtare sfătuitoare, acolo va fi un limbaj prescriptiv şi mustrător, dojenitor şi corectiv în următoarea. Dacă Pavel a fost un sfătuitor aici, el va fi un „profet” în următoarea! Absența totală a chestiunii acoperirii capului în restul scrisorilor lui Pavel cât şi în restul Noului Testament, arată clar că acoperirea capului nu trebuie să fie luată ca o practică obligatorie pentru toţi creştinii din toate culturile şi din toate vremurile.

Este important să observăm, în final, că poziția mea despre acoperirea capului expusă aici, că acoperirea capului nu mai este mai departe obligatorie, este de fapt poziția în marea majoritate a cărturarilor contemporani ai Bibliei cum ar fi, dar fără a se limita la: Fee, Fitzmyer, Thiselton, Brown, Garland, şi mulţi, mulți alții, desigur fiecare diferind în unele detalii.

Note finale:

Există unii care vor invoca argumentul istoric în care feluriți părinți ai bisericii în era patristică şi alții din Evul Mediu până la începutul secolului 20 practicau şi chiar au apărat acest obicei al acoperirii capului. Totuşi, există o problemă cu acest argument deoarece acesta de fapt dovedește contrariul. Practica acoperirii capului în toată istoria Bisericii a fost într-adevăr un obicei cultural din acele vremuri.

În timpul lui Pavel, în cultura greco-romană cu multă vreme înainte de scrierea scrisorii către Corinteni, femeile deja practicau acoperirea capului. Această practică a curs în mod natural în vremea Patristică şi a continuat în tot Evul Mediu. Aceasta a fost o dezvoltare naturală, culturală, şi ea nu a fost cauzată de scrierea epistolei. Dacă Pavel nu ar fi scris aceasta în epistola lui, aceeaşi practică ar fi continuat în mod natural, în era bisericii la fel ca mai înainte. Prin urmare, interpretarea Părinților Bisericii a fost într-adevăr aliniată de asemenea cu cultura lor.

Note de subsol:
[1] Wikipedia, Sitz im Leben, https://en.wikipedia.org/wiki/Sitz_im_Leben
[2] Miriam Websterd Dictionary, traducerea în română a definiției cuvântului ”theologoumenon”, http://www.merriam-webster.com/dictionary/theologoumenon

NOTĂ: Articolul de față este scris inițial de Romeo Fulga (foto alăturat) - Asistent şi învăţător în cadrul biserici Elim Christian Church, membru al Society for Biblical Literature. Articol apărut inițial în Publicația de Apologetică - Noiembrie 2016. Articolul de față este o adaptare a materialului apărut în pagina de Exegetică a Publicației de Apologetică, pe care a coordonat-o Romeo Fulga în perioada apariției acestui material.

Tradus și folosit cu permisiunea în scris din partea autorului. Dacă citați acest material pe alt site, vă rog să păstrați și această notă de final și toate link-urile din această postare. Fotografia de la începutul acestei postări este preluată din site-ul headcoveringmovement.com.