Cum funcționează de fapt vindecarea divină?

Există o dezbatere aprinsă în multe cercuri creștine cu privire la faptul dacă vindecarea supranaturală este încă disponibilă astăzi sau dacă aceasta s-a încheiat odată cu apostolii. Pe de o parte, comunitățile evanghelice sugerează adesea că vindecarea a fost în primul rând un dar apostolic, în timp ce comunitățile carismatice cred că darul este încă pe deplin activ astăzi. Dar, în mod interesant, ambele grupuri par să aibă parțial dreptate și, totuși, ambele ar putea rata un punct crucial.

Să începem prin a aborda o concepție greșită comună: unii carismatici, cu tot respectul cuvenit, susțin că au „darul vindecării”. În realitate, vindecarea nu este un dar pe care cineva îl posedă în sine. În schimb, vindecarea în sine este un dar - o binecuvântare nemeritată pe care Dumnezeu, în dragostea și mila Sa, ne-o acordă. Dumnezeu este sursa supremă a oricărei vindecări. Iacov 1:17 ne reamintește: „Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.”

Putem privi vindecarea în același mod în care privim mana din cer. Dumnezeu a oferit mană ca un dar miraculos pentru israeliți, dar nu pentru că ar fi meritat-o; a fost pur și simplu modul în care Dumnezeu a avut grijă de ei. Din nefericire, ei au luat-o de bună, la fel cum mulți dintre noi luăm astăzi binecuvântările Lui de bune. Darurile lui Dumnezeu, inclusiv vindecarea, nu sunt ceva ce ar trebui să așteptăm la cerere sau să tratăm ca și cum Dumnezeu ar fi un fel de distribuitor cosmic.

Da, lui Dumnezeu îi place să ne dea daruri bune. Isus a spus în Matei 7:11: „Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” Dar există un punct cheie aici: La fel cum orice părinte iubitor știe când și cum să ofere daruri potrivite copiilor săi, Dumnezeu știe când să acorde vindecare și când să ne permită să trecem prin încercări.

Uneori, cele mai bune daruri ale lui Dumnezeu vin învelite în lupte, întârzieri sau chiar sub forma unor rugăciuni fără răspuns. Acest lucru nu se întâmplă pentru că El ne neglijează, ci pentru că ne modelează. Așa cum un copil de doi ani nu este pregătit să primească un cadou care ar putea fi potrivit pentru un copil de 12 ani, de multe ori nici noi nu suntem pregătiți pentru cadourile pe care credem că ni le dorim. Procesul de așteptare, căutare și încredere în Dumnezeu în mijlocul încercărilor noastre este adesea lucrul care ne pregătește să primim adevăratul dar - harul Său, pacea și o înțelegere mai profundă a iubirii Sale.

Atunci când ne rugăm pentru vindecare, nu ar trebui să cădem în capcana de a o „numi și a o pretinde” sau de a o „spune și a o apuca”. Dumnezeu nu este obligat să acționeze după calendarul nostru și nici nu ar trebui să ne așteptăm ca El să îndeplinească cererile noastre ca și cum le-am merita. În schimb, ar trebui să ne apropiem de El cu umilința și credința unui copil care îi cere ceva părintelui său, știind că depinde de părinte dacă îi va îndeplini sau nu cererea. După cum a spus Isus în Matei 21:22, „Dacă credeți, veți primi tot ce cereți în rugăciune”. Dar credința nu înseamnă doar să ceri ceva; înseamnă să te încrezi în înțelepciunea și calendarul lui Dumnezeu.

Dumnezeu este mai mult decât capabil să vindece, și El vindecă astăzi. Cu toate acestea, El poate alege să ne vindece instantaneu, treptat sau în moduri la care nu ne așteptăm. Uneori, cea mai profundă vindecare nu vine sub forma unui miracol fizic, ci în transformarea interioară a inimilor, minților și spiritelor noastre. Așa cum ne amintește 2 Corinteni 4:16, „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi.”

Unul dintre cele mai puternice exemple de vindecare din Biblie este cel în care apostolul Pavel s-a rugat de trei ori ca Dumnezeu să îndepărteze „spinul din carnea lui”. În loc să îi acorde vindecarea imediată, Dumnezeu i-a răspuns în 2 Corinteni 12:9: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea este desăvârșită în slăbiciune”. Pavel a învățat că puterea lui Dumnezeu s-a manifestat în slăbiciunea sa, iar aceasta este, de asemenea, o formă de vindecare - una care trece dincolo de fizic pentru a atinge eternul.

Deci, care este concluzia? Pur și simplu aceasta: Vindecarea este întotdeauna disponibilă, dar nu se manifestă întotdeauna în modul în care vrem sau ne așteptăm. Când vă rugați, nu-i cereți lui Dumnezeu doar vindecare; cereți-i harul de a primi orice dar pe care El îl are pentru voi în acel moment. Poate fi vindecarea fizică sau poate fi puterea de a rezista, pacea de a avea încredere sau credința de a crede.

Data viitoare când te apropii de Dumnezeu, fie că ești evanghelic, carismatic sau de altă natură, nu-L trata ca pe un automat care îți dă vindecare la cerere. În schimb, cere cu umilință darul Său de vindecare în viața ta, știind că El este dătătorul perfect care știe exact de ce avem nevoie și când avem nevoie.

Și nu uitați, cel mai mare dar pe care ni l-a dat vreodată este Fiul Său, Isus Hristos, care ne-a purtat păcatele, bolile și infirmitățile pe cruce. După cum declară Isaia 53:5, „Prin rănile Lui suntem tămăduiți”. Această vindecare - fie că se manifestă fizic, emoțional sau spiritual - este cel mai profund și etern dar dintre toate.

Fie ca noi toți să învățăm să primim darurile Sale - inclusiv vindecarea - cu recunoștință, umilință și credință.

Acest material a fost scris de Jerry McGlothlin pe 2 octombrie 2024 în publicația Christian Post (de unde a fost preluat și adaptat). El este director executiv al Special Guests, o agenție de publicitate cunoscută pentru reprezentarea unor invitați dedicați păstrării și promovării și menținerii unei etici iudeo-creștine în cadrul națiunii Statelor Unite ale Americii.