Cuibul turnătorilor

Anul acesta am început să studiez mai aprofundat Cuvântul lui Dumnezeu și pe măsură ce citesc descopăr lucruri noi. Nu că nu aș mai fi citit vreodată acel pasaj, dar acum când îl re-re-re... citesc (ca nu mai știu a câta oara citesc acum aceste pasaje din Scriptură) ceva nou iese la suprafață. Unul din lucrurile cheie pe care le-am observat în Cuvântul lui Dumnezeu este caracterul omului și felul cum interacționează el cu alții. E ca și când am vrea să redefinim lucrurile din viață, am vrea să vedem lucrurile frumos și liniște, și pace... și în loc descoperim lucruri pe care le vedem și în societatea de astăzi, în bisericile noastre, în cartierul nostru, etc. În acest articol voi vorbi strict despre ”dilema” (ca să nu zic ”virtutea”) trădării.

Cred că toată lumea are în sine, încă din copilărie, această sămânță de a ”da pe față” greșelile altora. Dacă cineva a greșit ceva îi spunem la doamna educatoare, sau la mama, sau la tata... Dacă nu se rezolvă lucrurile începem să spunem și la alții din jur. Apoi când creștem mai mari această sămânță începe să prindă rădăcini în noi. Parcă devenim infiltrați în cercul nostru de prieteni și suntem mereu la curent cu ceea ce se întâmplă cu cutare și cu cutare persoană.

Nu că nu am putea folosi facebook sau alte rețele de socializare să descoperim și noi pe cont propriu lucrurile, dar unii se cred mai ”isteți” decât oricare altul... și încep să turuie pe gură sau online ceea ce cred, ceea ce știu și ceea ce au văzut pe cineva făcând. Şi apoi mai sunt şi cei care turuie ce au auzit de la alţii legat de alte persoane... şi se face "telefonul fără fir al bârfei".

Nu toți se simt confortabil să împărtășească pe internet ceea ce fac ei zi de zi, clipă de clipă, deși veți fi uimiți să descoperiți câte persoane fac lucrul acesta; căutați doar, așa ca să vă amuzați, pe oricare rețea de socializare doriți, cuvântul cheie ”selfie” și o să vă minunați de ceea ce veți descoperi. O să vă minunați nu doar de numărul de rezultate (care știu că este un număr de 6 cifre și în creștere... că unii nu se pot abține să posteze doar ”una bucată” poză sau postare cu ei înșiși... ci mai trebuie să mai pună încă 999 să ajungă la o cifră mai rotundă...) și o să vă minunați și de ceea ce veți găsi în aceste rezultate.

Avem nu doar o criză de identitate în societatea în care trăim, dar și în biserică. Am văzut postări pe internet cu persoane care încep să se filmeze și să spună despre ei, despre alții, și așa mai departe. Nu știu dacă i-a pus cineva să facă asta, dar am observat că fenomenul ia amploare. Îl urmăream și eu pe instagram pe un comediant creștin, care e chiar haios, și uneori postează clipuri video cu persoane din diferite locații... persoane care sunt surprinse de el în ipostaze mai mult sau mai puțin amuzante... și culmea e că el se filmează și pe sine înainte și nu schițează nici un fel de gest, doar unul singur care iese în evidență: indică cu ochii săi direcția unde să ne uităm, apoi îndreaptă aparatul cu care filmează spre acea persoană... și apoi se întoarce camera spre el și ... atât. Te apucă râsul câteodată. Și asta e parte bună a lucrurilor.

Dar mai există și partea ”cealaltă” a lucrurilor... exact ca individul din fotografia de mai sus, la care nu îi vedeți fața, dar care stă cu spatele... și care spune multe. Nu știm dacă are ceva de ascuns - bănuiesc că fotografia a fost făcută la comandă, nu a fost un cadru instantaneu - dar am putea intui că are ceva și nu vrea să i se vadă fața... poate a trădat pe cineva... poate a spus sau a făcut ceva de care îi este rușine.

Oricât de multă rușine ai avea, aceasta nu se poate cântări prin prisma unghiului cu care se face o poză la tine, la spatele tău... acțiunile tale însă vor vorbi mai mult decât cuvintele tale. Și spun asta pentru că trădarea cuiva este precum un pumnal înfipt în spate.

Am început să văd în Evanghelii acest tipar. Oamenii veneau la Mântuitorul Isus să-l prindă cu ceva și să-l ispitească, să aibă motiv să îl ducă la judecată. Nu doar că făceau ulterior declarații mincinoase despre El și spusele Lui, dar au pus și au plătit pe alții să aducă mărturii mincinoase care să fie aduse ca o acuză împotriva Lui. Și culmea e că El nu a răspuns la nici una din acuzele lor pentru că știa că toate erau false, nefondate... venite din inima și de pe buzele tatălui lor pe care îl slujeau cu credincioșie oarbă: diavolul, care de la început este un ucigaș, un hoț și un mincinos.

Oare unde am mai văzut noi acest tipar?

A, da, desigur, în era de dinainte de 1989. Erau pline bisericile de ”sfinți” sub acoperire. Erau unii care veneau la slujbe să prindă pe cineva cu vreo vorbă spusă greșit, cu vreo manifestare care să instige mulțimile... și apoi acestea se ”fotografiau” în mintea unora... și se duceau la cuib. La cuibul turnătorilor. Erau multe cuiburi pe atunci. Și mulți au fost ”adăpați” de astfel de ulii răpitori... trădătorii de neam și de țară, trădătorii de frați și de surori... unii dintre ei erau (şi continuă să mai fie şi acum) și membri cu ranguri de conducere în biserici.

Nu îmi este rușine să scriu aceste rânduri pentru că am observat că aceste cuiburi sunt încă existente şi active printre noi. Ne doare că auzim astfel de afirmaţii, dar durerea aceasta nu se poate vindeca doar prin enunţarea ei...

Vorbeam recent cu un om al lui Dumnezeu, al cărui nume nu îl voi divulga pentru că nu are relevanță aceasta, și îmi spunea cum în afara țării noastre au început să apară tot mai multe astfel de cuiburi de turnători și care sunt susținute mai mult sau mai puțin de mișcări din interiorul țării. Îl ascultam cu uimire cum vorbea din istoria bisericii creștine din anii de după 1989 și am observat niște tipare care erau urmate; am observat cum unii erau puși sub protecție socială și publică pentru că au fost și sunt în continuare turnători și au în caracterul lor această ”virtute” de la cel pe care îl slujesc cu ardoare în afara slujbelor de biserică, iar duminica își pun ”chipul” de sfinți, de ”oameni ai lui Dumnezeu”, de oameni de neatins de nimeni și de nimic.

Eram cât pe ce să iau notiţe, să scriu ceea ce îmi relata, dar mi-am dat seama că informaţiile care mi le dădea erau parte a unei istorii ruşinoase pe care am avut şi eu ocazia să o văd cu ochii mei. Atunci, în acea clipă, am decis să scriu aceste rânduri şi să pun în mişcare aceste cuiburi, şi ceva şi cineva să le distrugă, să le răstoarne, să aducă la lumină ceea ce este ascuns şi murdar. Până la urmă şi lui Iuda i-a părut rău de fapta făcută pentru că el a avut o altă lumină a lucrurilor de unde el şi-a primit numele de "trădător" ca urmare a acţiunilor sale.

1. Trădarea este un păcat şi pedeapsa lui este moartea. Oricât de sfânt ar fi persoana care a trădat pe cineva în viaţă, acţiunea sa tot este demnă de moarte. Că nu se ajunge să fie condamnat este altă poveste. Dar trădarea trebuie să înţelegem că este un păcat. Şi plata păcatului este moartea. În istoria omenirii orice act de trădare era pedepsit cu moartea. Anumite ţări mai practică aceasta, deşi unii consideră că este un act prea dur de judecată la adresa persoanei vinovate. Dacă trădarea ta a produs moartea altei persoane... nu ar trebui ca şi tu să primeşti o pedeapsă similară cu acţiunile tale?

2. De trădare trebuie să se pocăiască cei care au trădat. Şi pocăinţa nu se face doar cu cuvinte, cu schimonosirea feţei. Pocăinţa adevărată implică restituirea şi repararea relaţiei care a fost distrusă şi ruinată ca efect a trădării. Ai "săpat" pe cineva şi acum acea persoană a ajuns unde nu trebuia şi suferă pe nedrept din pricina ta? Acum trebuie să iei sapa să reclădeşti ceea ce ai dărâmat. Ai ofensat o persoană în ascuns prin trădarea ta? În public trebuie să îţi ceri iertare, în public trebuie să se vadă acţiunile tale de reparare a ceea ce ai stricat! De ce în public şi nu în privat? Pentru că lucrarea ta "din întuneric" a produs acţiuni care se reflectă public.

3. Trădarea nu te scapă de iad, dar tu poţi să scapi de iad prin a te schimba. Nu îţi schimba doar numele. Nu arăta doar o pocăinţă prin schimonosirea feţei. Fă ceva public, fă ceva care să rămână în istorie. Dacă în istorie se scrie despre tine că ai fost trădător, acum pune mâna pe condei şi scrie altceva acolo - ceva schimbat, ceva radical, ceva de remarcat. Ai lăsat urme că ai trădat. Ai rănit că ai trădat pe cineva. Adu bandajele. Adu ligheanul, spală picioarele acum. Umilirea publică nu înseamnă că te-ai călcat în picioare singur, ci că ai călcat în picioare valorile întunericului, iar prin schimbarea ta, prin pocăinţă, prin restituirile care le ai de făcut tu arăţi că nu vrei să faci parte din cei care într-o zi vor sta afara şi vor trebui să scrâşnească din dinţi. Nu-i aşa că ţi-ar place să stai şi tu lângă fraţii şi surorile tale în Raiul lui Dumnezeu, chiar dacă ai colaborat cu securitatea şi ai vândut secrete şi informaţii despre ei? Dacă nu vrei să ajungi în Raiul lui Dumnezeu, ultimele 3 puncte nu erau pentru tine.