Dacă mai merită să spui o vorbă bună cuiva

Imediat cum intrăm în contact cu cineva din jurul nostru... primul lucru pe care îl rostim este o vorbă bună. Nu prea ne dăm noi seama de acest aspect, dar spunem ca ziua, dimineața sau seara respectivă (depinde de momentul din zi când interacționezi tu cu lumea) să le fie bună. Ați realizat de fapt că atunci când salutați pe cineva, voi de fapt spuneți o vorbă bună?

Nu am realizat. Am început să o facem de fapt din obișnuință, poate din politețe, din familiaritate. Sau poate la unii le spunem doar un salut simplu, sau ne salutam cu cuvinte din alte limbi - hi, hello, good-bye.

Pe cât ne este nouă de ușor să ne deschidem gura să rostim aceste cuvinte de salut, pe atât de ușor este și să gândim ceea ce vom spune mai departe. Vom spune oare o vorbă bună, sau vom spune o vorbă mai puțin bună? Vom gusta oare în gura noastră cuvintele care le vom rosti uneori pe gura noastră? Vor face ele bine celor care le vor auzi sau va face bine doar sufletului nostru... că le-am rostit în pripă, în grabă, în furie, în rușine, în neliniște, etc.?

Apostolul Pavel îi îndemna pe efeseni ”Să nu vă iasă din gură nici un cuvânt stricat, ci numai ceea ce este folositor pentru zidire, după cum este nevoie, ca să dea har celor care-l aud.” (Efeseni 4:29, NTR). După ce am citit aceste cuvinte am realizat faptul că vorbele noastre trebuie să aibă mereu ceva bun în ele, doar că noi, cum avem stări și emoții și personalități diferite... reacționăm față de oameni și scăpăm uneori către ei și cuvinte mai puțin bune. În acele momente poate ne auto-justificăm atitudinea, dar ulterior ne vom simți condamnați de vocea interioară a Duhului Sfânt că ceea ce am rostit nu a fost bine, nu a adus nimic bun celor care l-au auzit. Doar că acolo și atunci va fi deja prea târziu. Nu mai poți face nimic... pentru că faptul este deja consumat.

De fapt ai putea face ceva. Ai putea ca data viitoare când îți vine să spui ceva care știi că vine din instinctul și din excesul furiei și a stresului interior... oprește-te, rostește o rugă și cere-i lui Dumnezeu să-ți dea cuvintele care trebuie să le mai rostești. Această acțiune nu se poate realiza instantaneu, ci va necesita exercițiu și practică. La fel cum fiecare limbă străină se învață prin răbdare, prin exercițiu, prin practicare... tot așa se poate învăța și vocabularul care aduce har celor care îl vor auzi.

Ce vei rosti la cei din jurul tău - diferit - de azi înainte? Te gândești că ceea ce le vei spune va avea un impact pozitiv sau de durată pentru viața lor? Merită să rostești cuvintele acelea către ei? Ascultă ceea ce ce vrei să spui și vezi cum sună pentru tine. Cum ai primi tu de la altă persoană acele cuvinte?

Există un pasaj în Proverbe, care ne ajută să înțelegem ceea ce am scris mai sus:

”Ascultaţi, căci am lucruri mari de spus și buzele mi se deschid ca să înveţe pe alţii ce este drept! Căci gura mea vestește adevărul și buzele mele urăsc minciuna! Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele. Toate sunt lămurite pentru cel priceput și drepte pentru cei ce au găsit știinţa. Primiţi mai degrabă învăţăturile mele decât argintul și mai degrabă știinţa decât aurul scump. Căci înţelepciunea preţuiește mai mult decât mărgăritarele și niciun lucru de preţ nu se poate asemui cu ea.”  Proverbele 8:6-11 (sublinierile îmi aparțin)

Material scris pentru Publicația de Apologetică - Editorial, Februarie 2018.