Când vine Duminica...

V-ați gândit vreodată că de luni până sâmbătă sunteți oameni care se luptă, se zbat, se chinuie, se îngrozesc, se tăvălesc în tot felul de necazuri și probleme... și atunci când vine duminica, când e vremea să mergi la biserică... totul în jur se schimbă?

Așa se face că într-o vineri de 13 din aprilie a acestui an - ce dată banală o să creadă unii, nu? - cei de la Netflix au lansat filmul ”Come Sunday” (versiunea în limba română care am reușit să o văd recent nu a mai tradus titlul că probabil nu a găsit cuvintele adecvate, dar s-ar traduce prin ”Vino Duminică”), care l-am urmărit doar după ce am citit scurta sa descriere... viața lui Carlton Pearson (foto alăturat), un predicator penticostal care a introdus într-o slujbă de duminică (ce straniu, nu?) ideea că nu există iad... și apoi a văzut cum biserica și viața sa s-a destrămat.

Deși nu mi-am dorit să fac o recenzie a filmului, mărturisesc că l-am urmărit cu mare atenție pentru că în film apărea și Oral Roberts (rol interpretat în film de actorul Martin Sheen) și Carlton era descris în film ca un fiu al lui Oral Roberts. Pentru cei care nu știți, Oral Roberts (1918 - 2009, foto alăturat) a fost un tele-evanghelist american carismatic, ordinat în cadrul mișcării Penticostale Holiness (gruparea Sfințirea) și în cadrul bisericilor Metodiste Unite. El este considerat tatăl mișcării carismatice și unul dintre cei mai recunoscuți predicatori din întreaga lume, ajungând să fondeze asociația și universitatea care îi poartă numele și astăzi. Oral Roberts este cunoscut drept unul dintre cei mai controversați lideri religioși americani din secolul 20, predicarea sa fiind bazată pe credința ca sămânță, a fost inițiatorul evangheliei prosperității și a învățăturilor legate de viața din abundență. Și da, a avut parte de o slujire însoțită de miracole și a adus la un impact maxim penticostalismul american. Dar nu vroiam să scriu despre Oral Roberts acum, deși în film el joacă un rol foarte puternic de mentor și de om care îl readuce - sau care a încercat, în fond - să-l readucă pe Carlton Pearson la calea adevărului. În filmul acesta se pare că nu a reușit aceasta... nu am înțeles acest aspect în profunzime.

Într-o zi Carlton și-a vizitat unchiul său, care se afla într-o închisoare statală și Carlton a ales să-l lase în disperare pe unchiul său, care se săturase de viața din temniță și, oarecum, a încercat să profite de poziția și de statutul religios - dar probabil mai mult de caracterul și de etica lui Carlton, și ceea ce devenise el până la acel moment - ca să fie repus în statutul său social de dinainte. Carlton era până atunci un adept al ideii că el trebuie să mântuiască pe toți (însăși filmul începe cum el o conduce pe o avocată dintr-un avion la rugăciunea de predare a vieții în mâinile lui Isus Hristos) și aceasta a fost singura ocazie în care el nu a ales să cheme la mântuire și viață transformată pe cel ce era rudă cu el...

La scurt timp, unchiul său se spânzură. Carlton este afectat de acest incident și are remușcări. Crede că unchiul său nu trebuia să ajungă în iad și că se roagă pentru sufletul lui. Apoi se uită la un documentar despre cum mor copiii din Africa... și la câteva zile predică un mesaj inclusivist: că Dumnezeu îi iubește pe toți și că toți vor fi mântuiți. Că Africa și copiii care mor merg în Rai, fără nici o discuție.

Începând cu acest punct biserica din care făcea el parte se destramă.

Cei din comitetul bisericii au început să-l viziteze să retracteze ceea ce a declarat, a fost de acord cu aceasta, chiar și Oral Roberts a venit să-l viziteze personal și să-l atenționeze că Evanghelia trebuie predicată și că este decizia omului de a alege Raiul sau Iadul și i-a prescris să facă un studiu și să predice un mesaj din Romani 10:9 - ”Fiindcă, dacă mărturisești cu gura ta că Isus este Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L‑a înviat dintre cei morți, vei fi mântuit.”

Pe moment Carlton a primit îndrumarea și la următoarea slujbă de la biserica de 6.000 de membrii (conform datelor din 1998, când biserica sa era încă nedestrămată, practic vorbim despre o mega-biserică din anii '98) avea să rectifice ”eroarea” predicată anterior și să readucă biserica pe făgașul adevărului Evangheliei... și avea să fie și Oral Roberts de față ca martor, el sucește mesajul și-l transformă într-unul distorsionat, declară că Dumnezeu îi iubește pe toți și că dacă Dumnezeu ar trimite pe oameni în iad înseamnă că el e mai rău decât Hitler și Osama Bin Laden... Apoi au început să părăsească oamenii biserica, inclusiv Oral Roberts iese înfuriat de cele ce îi auzeau urechile.

Restul vieții lui Carlton - am urmărit un interviu recent cu el să mă asigur că ceea ce scriu este și adevărul - este marcat de eroarea lui și de faptul că familia și o parte din biserică au rămas alături de el, probabil din compasiune față de ceea ce a fost el odinioară, sau mai probabil pentru că ei au început să creadă eroarea pe care el a strecurat-o subtil în biserică, sub explicația că ”i-a vorbit Dumnezeu”. Oare în câte biserici din lumea aceasta se repetă acest lucru și nu își dă nimeni seama de eroare?

Ideea de bază este că atunci când îți vorbește Dumnezeu ceva... acel lucru este confirmat și de alții, și este în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu. Doar că există și persoane care cred că ei sunt și vocea și confirmarea și testul... și devin prin propriile lor declarații și afirmații o autoritate într-un anumit domeniu. O filozofie strecutată subtil care a început să pătrundă în rândul bisericilor, și care este îmbrățișată naiv ca un lucru credibil, ”Hei, Dumnezeu este dragoste, nu există iad!”

Da, nu am nici o intenție să fac vreo dezbatere legată de dragostea lui Dumnezeu sau despre existența Raiului sau a Iadului. Probabil că Carlton nu a experimentat pe deplin iertarea lui Dumnezeu și nici nu a înțeles într-un mod personal și autentic persoana și caracterul lui Dumnezeu ca Tată. Nu pot să neg faptul că el cu siguranță avea o imagine distorsionată despre Dumnezeu și imaginea lui denatura nu doar mesajul său, dar conducea - și conduce în continuare, că încă este în viață - viața și biserica pe care o mai păstorește într-un mod deplorabil și dezastruos. Practic el trăiește și crede în continuare că eroarea care a devenit atunci pentru el ”vocea lui Dumnezeu” a fost și este un adevăr absolut.

Nu îl blamez pe Carlton că a fost la o școală renumită și că a avut parte de mentori renumiți. Că el însuși a fost sfătuitorul spiritual a câțiva președinți ai Statelor Unite al Americii, că a stat alături de Billy Graham și că a fost un pionier în lucrarea pe care a început-o el inițial în cadrul Penticostalismului din America - biserica sa la început avea incorporată atât albi cât și negri la slujbă, un lucru care se întâlnea foarte rar în acea perioadă. Chiar și soția lui declara, în film, că este alături de el și că vrea ca el să se ridice la ceea ce fusese el odinioară.

În finalul filmului el declară că este izolat, că nu mai aude vocea lui Dumnezu, se simte abandonat, mizer și disperat. În cadrul interviului menționat de mine anterior, el pare destul de încrezător, avea chiar și un cercel în ureche, lanț de aur pe gât... nu părea a fi altceva decât... fratele fiului risipitor. El era în casa Tatălui, dar nu a crezut niciodată adevărul, ci doar l-a predicat de teama de a nu predica ce nu trebuia. A ajuns să-și piardă casa, economiile de o viață, tot ceea ce agonisise, din cauza unei minciuni pe care a ridicat-o la nivel de dogmă spirituală.

Mă miră însă faptul că este încă ”aplaudat” de cei care îl mai susțin. Probabil că îi plac de carisma și felul cum ține discursurile.... Probabil că Oral Roberts dacă ar mai fi fost tânăr și în viață, l-ar fi muștruluit până l-ar fi adus din nou pe calea cea dreaptă. Probabil că alți colegi de slujire de-ai lui l-ar fi susținut în rugăciune și ar fi postit alături de el să îl atingă Dumnezeu și să-i dea de pe ochi năframa amăgirii în care a căzut și în care îi trage și pe alții după el. Faima din urma filmului vieții sale nu a făcut altceva decât să tragă un semnal pentru noi ceilalți, de realitatea care o trăim în biserici și de realitatea care este predicată fără a mai fi câtuși de puțin analizată și pusă în față cu învățătura lui Isus și a apostolilor Săi.

Urmăriți filmul, când aveți timp. Sunt sigur că o să vă pună pe gânduri și o să vă facă să meditați și să cercetați Scripturile. O să vă determine să vă întoarceți la adevăr, la viziunea și la misiunea pe care o susțineți în biserica de unde sunteți, o să vă trezească la realitatea în care ajungem să o credem cu toți: iadul este locul unde se duc oamenii pentru că au ales ei, nu pentru că îi trimite Dumnezeu acolo. Și cu asta v-am pus pe alte gânduri... (Mai jos includ trailer-ul acestui film. Dacă citați sau folosiți acest articol în altă parte, vă rog să menționați că a fost preluat din Blogul Lumea cre(s)tina in care traim, și să păstrați toate link-urile din el. Mulțumesc.