Autostop la cruce

Semn de autostop - imagine de pe google imagesRar am ocazia să dau de persoane care fac autostopul, mai ales în orașul aglomerat în care mai toată lumea are N mijloace de transport la dispoziție. Într-una din diminețile trecute am dat de vreo 3 astfel de persoane și mi s-a părut destul de bizar locația unde stăteau ei, dar și momentul din zi când ei încercau să oprească mașinile să îi ducă spre... nu știu unde vroiau ei să ajungă. În spatele lor era o gară de trenuri, dacă ar fi mers la biroul de informații să pună 2-3 întrebări, probabil că ar fi ajuns mai repede la destinația dorită de ei. Sau poate că ei nu aveau încredere în oameni...

O singură dată în viață, de care îmi amintesc eu, am fost nevoit să fac și eu pe autostopistul. Eram pe un drum național și lângă locul unde stăteam eu au mai apărut și alții ce aveau nevoie de transport. Pe atunci nu era disponibil Uber în România, și era o sâmbătă mohorâtă. Mijloacele de transport din acea localitate circulau o dată pe zi, varianta cu autostopul mi-a fost propusă ca fiind... cea mai bună alternativă.

Și am stat acolo în frig, fluturând degetul mare, precum imaginea de la începutul acestei postări, și nu oprea nimeni. Mă gândeam ce cred oamenii cu mașinile cu locuri disponibile despre noi, cei care stăteam în drum. Mă mai gândeam și dacă ei nu cumva au văzut filmele acelea ciudate cu autostopiști care îi căsăpesc pe cei care au avut amabilitatea să oprească mașina lor și să-i întrebe: ”unde doriți să mergeți?

E drept că nu poți avea încredere în oricine. Chiar și Scriptura spune ”Blestemat este omul care se încrede în om...” (Ieremia 17:5, NTR) și că bizuirea pe tăria omului este de același efect (partea a doua aceluiași verset citat mai sus). Mă gândeam atunci, în ziua aceea friguroasă, ce ar putea face pe cineva să oprească mașina să... ne ia din drum și din localitatea aia uitată de toți și toate. Adică sunt oameni acolo care locuiesc, au chiar și puncte turistice de atracție, dar transportul spre și dinspre această locație este aproape zero.

Într-un final cineva a oprit și... spre uimirea mea, persoana care mai era lângă mine cu ”autostopul” s-a repezit să se bage în mașina cu pricina. Aveau loc doar de 1-2 persoane și eu nu mai încăpeam. Am zis... să dau prioritate fudulilor, deși eu fusesem primul acolo în drum. Nu se părea corect ceea ce se întâmplase. Am început să murmur în mintea mea și am făcut drum bun la persoana care tocmai îmi luase ocazia.

Treceau mașinile în goană pe acolo. Și au trecut și camioane mari și autobuze. Dar nu oprea nimeni. Atunci am început să mă rog să facă Dumnezeu pe cineva să oprească și să mă ducă acasă. Erau cam 65 de km de parcurs de acolo. Dacă chiar nu putea oprea nimeni... nu știu dacă ajungeam acasă în 2 zile pe jos. Și era și frig afară, mi se pare că era în februarie sau noiembrie, o lună de iarnă, oricum.

Într-un final a oprit cineva cu un jeep și m-au întrebat unde mergeam și... m-au luat în mașină. Era mai mult decât mă așteptasem. Era comfort mai mare decât duba primei ocazii care mi-a fost suflată de sub ochi de persoana care s-a băgat în fața mea. Dar acolo am început să realizez că bosumflarea și murmuratul meu erau chiar inutile. Probabil că cu astfel de atitudini se confruntă majoritatea ”autostopiștilor”. Am început să-mi dreg atitudinea și am intrat în vorbă cu oamenii din mașină. Nu mai rețin ce am discutat, însă știu că le-am oferit bani când am coborât din mașină, dar ei au refuzat să îi ia, iar eu am rămas mai mult decât uimit de gestul pe care acești necunoscuți l-au făcut pentru un alt... necunoscut, pe care puteau să-l lase în drum, fără să mai pună alte întrebări inutile.

Zilele trecute acest incident mi s-a reaprins în memoria mea atunci când i-am văzut pe oamenii aceea ce stăteau în fața gării să ia o ocazie spre... destinația necunoscutului lor. Iar seara, când reveneam acasă de la muncă,  din autobuz am zărit, în fața unei biserici cu o cruce mare la intrarea ei, o persoană care stătea acolo nemișcată. Eram la un semafor, iar lângă era această biserică cu cruce, ca un fel de monument/simbol, pe care era scris cu litere mari ”Vino Doamne Isuse”. Femeia care stătea în fața crucii era nemișcată. Minutul acela cât autobuzul a rămas la semafor a fost și momentul când am realizat că ea era la locul potrivit. Nu se mai baza pe oameni. A realizat că este mai de preț încrederea în Domnul. Era un fel de autostop la cruce al ei.

Același pasaj din Scriptură are un verset mai jos care te luminează, mai ales atunci când pui în contrast evenimentele relatate mai sus:

Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul și a cărui încredere este Domnul. (Ieremia 17:7, NTR)

Când ajungem că realizăm că trebuie să ne încredem în Domnul și că de la El ne vine răspunsul la toate întrebările noastre, atunci realizăm ceea ce suntem noi și ceea ce este El, și sufletul nostru este binecuvântat. Nu mai este murmurul acela naiv în mintea noastră că ”nu a vrut să mă ia nimeni la ocazie”, ci este acea mulțumire și satisfacere că un ”Necunoscut” pentru moment s-a aplecat la noi, și-a luat ștergarul și a început să ne spele picioarele, să ne slujească, să ne ducă din punctul unde eram - dezastru, dezamăgire, distrugere și durere - spre locul unde trebuia să fim - restaurați, refăcuți și restabiliți în ceea ce am fost creați de fapt să devenim: copiii lui Dumnezeu.

Avem nevoie să facem autostopul la cruce. Este locul unde realizăm - dacă ne deschidem ochii larg, cu siguranță - că acolo noi am primit favorul și ”ocazia” de a ajunge unde trebuia să fim, și aceasta fără ca noi să trebuiască să plătim ceva. La cineva care s-a oferit să te ia cu mașina, cu ocazia, atunci când ai stat în drum și ai solicitat dacă merg spre direcția ta, le poți oferi bani și ei pot să-i accepte sau nu. Alții mai sunt care îți spun ei cât să le dai și poate pare rușinos pe moment, dar poți decide dacă să mergi sau nu mai departe cu acea ”ocazie”. La cruce, însă, tot prețul a fost plătit de ISUS! Am primit acolo ”ocazia” și am fost luați din groapa în care eram, din locul uitat de toți, și am fost duși într-o stare după voia lui Dumnezeu. Acolo, la acel autostop al crucii, Isus a realizat ceva pentru noi și noi am aflat acest lucru doar atunci când am ajuns la destinația unde suntem acum:

Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. (Isaia 53:11, VDC)

Nu-mi mai rămâne altceva de făcut acum decât să îmi ridic mâinile spre El și să fac din nou ”autostopul”. De data aceasta să mă ajute să ajung la destinația finală, cerul Său etern.



Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.