Pot femeile să dea învățătură în biserică?

O femeie stă pe o piatră cu o Biblie în mână - foto de Ben White - unsplash.comSuntem destul de preocupați să evităm două erori cu privire la femei în lucrarea de slujire din biserici. Pe de-o parte, nu vrem să le încurajăm pe femei să facă ceea ce a interzis Dumnezeu. Pe de altă parte, nu trebuie să le descurajăm pe femei de la oportunitățile legitime pe care le-a deschis Dumnezeu acestora în cadrul Împărăției lui Dumnezeu.

În 1 Timotei 2:12 Apostolul Pavel poruncește faptul că unei femei i se interzice ”să învețe pe alții, sau să exercite autoritate peste un bărbat” în cadrul bisericii. Unii sugerează faptul că Pavel avea în vedere doar contextul imediat din vremea lui Timotei, pentru că femeile din Efes erau în particular indisciplinate. Numai că felul de raționalizare pe care-l folosește Pavel - că bărbatul a fost creat primul, apoi Eva, și că ea a fost prima înșelată, în timp ce bărbatul și-a exprimat în mod deschis rebeliunea - exclude o astfel de posibilitate. Pavel își bazează regula sa pentru biserica din care făcea parte și Timotei pe ordinea creației, ceea ce înseamnă că se aplică la toate bisericile.

Women in the Church - imagine copertă preluată de pe amazon.comGramatica pe care o folosește Pavel indică faptul că el avea în minte două lucruri pe care dorea să le interzică, învățătura și autoritatea (pentru mai multe detalii, puteți consulta cartea ”Women in the Church: An Analysis and Application of 1 Timothy 2:9-15” - Femeile în biserică: O analiză și aplicație a 1 Timotei 2:9-15 - foto copertă alăturat, se poate comanda făcând click pe ea, sau pe titlul ei, scrisă de Andreas Kostenberger - profesor de Noul Testament și director al programului de Doctorat din cadrul seminarului Southeastern Baptist Theological Seminary din Wake Forest, North Carolina, unde predă din 1996. Cartea cuprinde o analiză gramaticală convingătoare a pasajului menționat mai sus). Cu alte cuvinte, Pavel nu doar spunea că o femeie nu poate conduce în calitate de supraveghetor, dar și că există un anumit fel de învățătură pe care ea nu trebuie să o facă în cadrul adunării sfinților din biserică.

Dar este clar, cu toate acestea, că femeilor li s-a dat darul și responsabilitatea de a învăța în împărăția lui Dumnezeu. Cu siguranță, după cum îi poruncește Pavel lui Tit, ele trebuie să învețe pe alte femei (Tit 2:3-5). Pe parcursul Bibliei, totuși, găsim femei care oferă instrucțiuni și îndemnuri la audiențe amestecate, și aceasta se întâmplă atât public cât și în particular.

În cadrul Vechiului Testament, Debora a prescris înțelepciune poporului Israel lângă copacul ei (Judecători 4:4) și cântecele lui Miriam și al Deborei au fost rostite în public pentru a instrui și a edifica Israelul (Exod 15 și Judecători 5).

În cadrul Noul Testament, Priscila, împreună cu soțul ei, ofereau instrucțiuni lui Apolo (Faptele Apostolilor 18:26). Femeile profețeau în mod public în cadrul bisericii din Noul Testament (Faptele Apostolilor 2:11, 17; 1 Corinteni 11:5; 14:26) și întreaga congregație, inclusiv bărbații care erau acolo prezenți, învățau din cadrul acestor profeții (1 Corinteni 14:31; Romani 15:14). În plus, Pavel poruncește congregației să se îndemne și să se învețe unul pe altul, iar aceste porunci de genul ”unul pe altul” sunt date fără a face vreo distincție de gen (Coloseni 3:16 - ”Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră” - versiunea VDCC din limba română, sublinierile din text îmi aparțin. Efeseni 5:19-20 - ”Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos” - versiunea VDCC din limba română, sublinierile din text îmi aparțin. În cadrul Efeseni 5 Pavel intră în una dintre cele mai clare explicații cu privire la distincția de gen din cadrul Bibliei; îndemnul său de a se adresa unul altuia este în versetele 19-20, citate mai sus, care vin înainte ca el să facă acea distincție. 1 Corinteni 14:28: ”Dacă însă nu este nimeni care să traducă, atunci să nu vorbească în biserică, ci să-și vorbească lui însuși și lui Dumnezeu”, citat din versiunea NTR din limba română, sublinierile din text îmi aparțin.)

Astfel, aproape toți complementarienii [1] admit faptul că femeile pot și ar trebui să ”învețe” în biserică, într-un fel sau altul - adică, dacă e vorba de ”a învăța” ca fiind definit prin explicarea conținutului evangheliei sau îndemnuri de a crede și de a asculta. Numai un anumit fel de învățătură este interzisă femeilor. De exemplu, John Piper, care este printre cei mai conservativi dintre complementarieni spune următoarele: ”În acest context (referindu-se la 1 Timotei 2:12: ”Nu dau voie femeii să învețe sau să aibă autoritate asupra bărbatului, ci să stea în tăcere”, citat din versiunea NTR din limba română) eu cred că înseamnă că femeile nu ar trebui să fie învățătoare autoritare ale bisericii, adică ele nu ar trebui să fie supraveghetoare”. Piper continuă prin a spune că femeile precum Beth Moore și Elisabeth Elliot ar trebui să fie libere să scrie, să vorbească și să învețe public și că bărbații pot și ar trebui să învețe de la ele - după cum și el însuși a făcut-o. Referindu-se la Elisabeth Elliot, pe care el o numește ”Beth Moore” a generației sale, el spune, ”O îndrăgesc! Dă-le-o din plin Elisabeth! Ea era atât de dârză cu privire la a-ți da viața și la a fi radical de ascultător și total dedicat”.

Alți complementarieni conservativi permit unei femei să dea o mărturie într-o biserică, chiar și în cadrul serviciilor de duminică, și chiar dacă adresarea ei este plină cu explicații ale evangheliei și îndemnuri de a asculta de acel conținut. Totuși, spunea un pastor recent, ea nu ar face-o în genul ”unui predici”. Femeile pot, și ar trebui, spunea el, să îndemne pe alții în cadrul bisericii, chiar și adresându-se bărbaților, să asculte (Romani 15:14: ”Dar eu însumi sunt convins cu privire la voi, frații mei, că și voi înșivă sunteți plini de bunătate, plini de toată cunoașterea, capabili să vă învățați unii pe alții”, citat din versiunea NTR din limba română, sublinierile din text îmi aparțin).

Ce fel de învățătură este rezervată doar pentru bărbați în cadrul bisericii?
Așadar, ce fel de învățătură este interzisă femeilor: Mai jos avem trei posibile răspunsuri:

Răspunsul 1: Orice învățătură publică în cadrul bisericii
În această perspectivă, femeile pot să dea învățătură în mod formal, așa cum făcea Priscila cu Apolo, sau în contextul discuțiilor de grup (de exemplu în grupele mici de studiu din cadrul bisericii). ”Învățătura” ei nu trebuie să se întâmple niciodată în cadrul formal al adunării sfinților sau în cadrul slujirii publice din biserică.

Problema cu acest răspuns este că Scriptura ne prezintă așa de multe femei care dau explicații în public, care oferă îndemnuri sau care edifică poporul lui Dumnezeu. Substanța a ceea ce au împărtășit ele poate fi numită doar ”învățătură”. Adresările publice au fost pline de explicații de conținut și de îndemnuri de a se pocăi și de a crede. De exemplu, atât Miriam cât și Debora au instruit prin intermediul limbajului profetic liric. Femeile din cadrul bisericii din Corint dădeau profeții, imnuri, lecții sau revelații în cadrul serviciilor de închinare de unde puteau să învețe și bărbații (1 Corinteni 11:4-5; 14:26-32).

Wayne Grudem - foto preluat de pe en.wikipedia.orgAnumiți complementarieni (precum Wayne Grudem, teolog, profesor de seminar și autor protestant, foto alăturat) insistă asupra faptului că profețiile publice pe care le permite Pavel femeilor în public din 1 Corinteni 11 și 14 constau doar din revelații spontane. Permiterea lui Pavel, susține el, nu ar include pregătirea ei mai dinainte cu remarci din cadrul unui pasaj din Scriptură. În timp ce noi respectăm interpretarea lui Grudem și considerăm că exegeza lui este iluminatoare, noi credem că această perspectivă din privința profeției eșuează să relateze în mod adecvat plinătatea relatărilor de acest tip din cadrul Noului Testament. Evanghelicii au recunoscut de mult timp că ”profeția” include atât ”prezicerea” (cum a fost prezicerea lui Agab despre necazurile care aveau să aibă loc cu Pavel, Faptele Apostolilor 21:10) cât și ”declararea mai departe” (a declara faptele mărețe ale lui Dumnezeu, așa cum sunt practicate în mod clar în Faptele Apostolilor 2:11, 16). Al doilea termen include proclamarea a ceea ce a făcut Dumnezeu, explicând semnificația acestora și îndemnând pe ascultători să trăiască în mod diferit în lumina acestor lucruri.

În plus, nu doar rostirea profetică din cadrul bisericii din Corint apare să fie spontană. Pavel se așteaptă de la credincioși să vină la serviciul de închinare cu ”un imn, o lecție sau revelație”, indicând ceea ce poate a pus Dumnezeu pe inima lor în decursul săptămânii (1 Corinteni 14:26). În fiecare predică pe care o pregătesc eu, îi cer lui Dumnezeu să mă ajute să vorbesc ”profetic”, ceea ce include să mă încred în El în a-mi aduce idei spontane minții mele în timp ce rostesc predica, cât și să mă ghideze în timpul studiului meu spre cuvinte specifice și oportune de mărturie și aplicație pentru congregația noastră. Astfel, noi credem că 1 Corinteni 11 înseamnă că femeilor li se poate da ”cuvinte” de instruire și îndemn pentru biserică atât în cadrul studiului lor personal cât și în cadrul întâlnirii de la slujba de duminică. Și lor trebuie să li se ofere spațiu pentru a împărtăși aceste cuvinte cu trupul lui Hristos.

În aceiași privință credem că există o interdicție puternică asupra femeilor care învață în public, fapt ce trebuie să aibă o extindere și asupra grupelor mici de la clasele de Școală Duminicală. Aceste clase poate că nu sunt adunarea întregii biserici, însă sunt oficiale, adunări de instruire ale bisericii. Dacă intenția lui Pavel era de a nu permite femeilor învățătura publică, în cadrul bisericii, este dificil să vedem cum o astfel de interdicție nu s-ar extinde spre orice reuniune făcută în numele bisericii. Aceasta ar însemna că ele nu ar trebui să împărtășească îndemnuri din Scriptură sau să îndemne la ascultare în oricare adunare amestecată din cadrul bisericii.

Alte practici acceptate în mod general devin problematice în ceea ce privește acest punct. Dacă este adevărat că femeile nu ar trebui să învețe sau să predice bărbaților îi oricare capacitate publică din interiorul bisericii, atunci se deduce că un pastor nu ar trebui să recomande niciodată întregii biserici o carte ce a fost scrisă de o femeie. Și nici nu ar trebui să i se permită unei femei să dea o mărturie în biserică, prin care să includă explicații de conținut scriptural sau îndemnuri pe care să le asculte cei prezenți, dacă câțiva dintre ascultători sunt bărbați. Dacă ea vorbește despre faptele mărețe ale lui Dumnezeu (precum în Faptele Apostolilor 2), și pe parcurs ea explică în mod intenționat conținutul evangheliei, ea a păcătuit. Și nici nu ar trebui ca o femeie să conducă în cântare la biserică, din moment ce și versurile de cântece au atât capacitatea de învățătură cât și de îndemn.

În final, la această rubrică, este dificil să înțelegem de ce a folosit Dumnezeu cântecele anumitor femei (Miriam și Debora) spre a edifica public Israelul în timpul Exodului și vremea Judecătorilor. Chiar și în vremuri extraordinare, oare ar răsturna Dumnezeu ordinea Sa creată?

Răspunsul 2: ”Predica”
Anumiți complementarieni sunt confortabili cu o femeie care să explice și să îndemne la o adunare publică de biserică, atâta timp cât ”învățătura” ei nu are loc în timpul ”predicii”. Există o distincție clară, cred ei, între poruncile lui Pavel către Timotei de ”a predica Cuvântul” (2 Timotei 4:2) și ceea ce încurajează el pentru întreaga biserică, ”capabili să învețe unii pe alții” (Romani 15:14).

Provocarea de aici este că ”predica” de acest fel nu ne este definită niciodată în Biblie. Dacă este ceva, atunci 1 Corinteni 14:26-32 pare să implice un număr de vorbitori în cadrul unui serviciu de închinare nou-testamental, nu un individ oficial, o voce specifică la care i s-a permis să ocupe ultima jumătate din serviciu în care un bărbat dă învățătură dintr-un pasaj oferit. Cartea Faptele Apostolilor înregistrează câteva din mesajele apostolilor, însă nu ni se oferă niciodată un exemplu al unei persoane la care să i se fi dat spațiu în cadrul unei slujbe de închinare. În plus, nimic din cadrul contextului îndemnului lui Pavel către Timotei din 2 Timotei 4:2 nu sugerează că el are în minte doar o expunere de 30 de minute în ultima jumătate a serviciilor de închinare, sau că 2 Timotei 4:2 nu are nici o aplicație pentru femei.

Nu spunem acestea pentru a minimaliza importanța predicării din cadrul bisericii, sau să sugerăm că felul de învățătură pe care-l avea în minte Pavel în 1 Timotei 2:12 nu are loc cel mai natural în timpul a ceea ce noi numim ”predica”. Predica este punctul central al serviciilor noastre de închinare (din cadrul bisericii noastre) și o considerăm a fi cel mai crucial component în împlinirea îndemnului lui Isus de ”a învăța toate lucrurile ce le-a poruncit El” și al lui Pavel de ”a predica Cuvântul”. Suntem de acord cu John Piper că ”predicarea este inima conducerii bisericii”. Dar pentru că Biblia nu ne oferă niciodată o definiție adecvată a unei predici (sau chiar să folosească aceste cuvânt), sau să facă distincția în mod formal dintre ”predicare” și ”învățare” (adică, când îndemnarea, ceea ce pot să facă femeile, devine predicare, ceea ce ele nu pot?) noi credem că există o modalitate mai bună de a clasifica felul de învățătură pe care Pavel îl interzice femeilor. (De exemplu, dacă o femeie împărtășește o reflecție de cinci minute din Scriptură cu îndemnuri de a asculta și a lua aminte între cântecele de la timpul de închinare, ce ne reține de la a califica aceasta ca fiind ”predicare”? Dacă durează 50 de minute ar deveni ”predicare”?)

Așadar, a construi o distincție dură și rapidă între ”predicare” și ”învățare”, sau între o expunere de 30 de minute în ultima jumătate a serviciilor noastre de închinare și oricare altă explicare și momentul de îndemn din cadrul bisericii, înseamnă a impune a categorie asupra Scripturii care nu a fost introdusă de Scriptură.

Noi credem că este neînțelept să construim o regulă doar pe ceva care nu a fost niciodată definit de Scriptură. Prin urmare, avem nevoie de o clasificare mult mai consistentă și mai biblică a felului de învățătură care este interzis femeilor în biserică.

Răspunsul 3: ”Oficiul special” de învățător din cadrul bisericii
Prin intermediul acestei perspective, felul de învățătură pe care Pavel o avea în vedere în 1 Timotei 2:12, pe care el îl restrânge bărbaților, este cel oficial, poziția sau oficiul recunoscut în mod oficial de învățătură din cadrul bisericii, care poartă autoritatea bisericii și împlinește responsabilitatea oficială a bisericii de a păstra și de a transmite credința de la o generație la alta (Iuda 3).

John Frame - foto preluat de pe site-ul frame-poythress.orgJohn Frame și Vern Poytheress explică (foto alăturat cu John Frame, care este un filozof creștin și un teolog calvinist, renumit pentru lucrările sale în domeniile epistemologiei, apologetica presupozițională, teologie sistematică și etică; în prezent predă teologia sistematică și filozofia la Reformed Theological Seminary din Orlando, Florida, SUA) faptul că bisericile Reformate au recunoscut de mult timp o distincție între învățătura ”generală” și cea ”specială” din cadrul bisericii. Învățătura generală este explicarea conținutului și îndemnuri de urmat, și ei cred că femeile pot - și ar trebui - să facă acest tip de învățare chiar și în cadrul serviciilor de închinare publice, sau cele formale, ori în cadrul audiențelor mixte din biserică (cum ar fi clasele de Școală Duminicală). Învățătura ”specială” este acea învățătură din cadrul unei biserici locale care poartă cu sine autoritatea bisericii, îndeplinește responsabilitatea sa de a păstra credința și față de care Dumnezeu le cere oamenilor să se supună sau să fie înlăturați din acea biserică (Evrei 3:7, 17).

Atunci când Pavel spune că femeile să nu învețe sau să aibă autoritate peste un bărbat în biserică (1 Timotei 2:12), sau că ele trebuie să tacă în cadrul serviciilor de închinare (1 Corinteni 14:34), se referea la această capacitate oficială de învățare ”specială”. El nu avea cum să vorbească despre capacitatea generală în privința dării de învățătură deoarece Scriptura încurajează - poruncește - femeilor în prea multe alte locuri să învețe în acele feluri.

În timp ce noi credem că ”a învăța” și ”a avea autoritate” sunt două idei separate pentru Pavel, contextul afirmației lui Pavel clarifică felul de învățătură pe care el o interzice și anume, învățătura care o acordă cel mai natural oficiul unui supraveghetor. Luați în considerare următoarele: Ce este mai exact ”autoritate” în biserică? Aceasta nu poate însemna alianța nepusă la îndoială a ceea ce este învățat, din moment ce Scriptura încurajează congregația să evalueze orice învățătură din cadrul bisericii, chiar și cea dată de supraveghetori, în lumina Scripturilor (Faptele Apostolilor 17:11 - ”Aceștia aveau o minte mai deschisă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată înflăcărarea și, în fiecare zi, studiau Scripturile, ca să vadă dacă lucrurile stăteau astfel”, citat din versiunea NTR din limba română). ”Învățarea autoritară” dintr-o biserică este (1) învățătură care este în strânsă legătură cu acea congregație particulară și (2) organul de învățătură care cuprinde îndeplinirea acelei biserici a responsabilității de a transmite mai departe credința către următoarea generație. Supraveghetorii au ”autoritatea” de a înlătura din cadrul comunității locale de legământ (sub consimțământul congregației ca întreg) pe aceia care resping această învățătură oficială a bisericii (Tit 3:10-11 - ”După primul și al doilea avertisment să nu mai ai nimic de-a face cu cel ce provoacă dezbinări, deoarece știi că un astfel de om este stricat și păcătuiește, fiind de la sine condamnat”, citat din versiunea NTR din limba română).

Acesta e motivul pentru care ”învățătura” și ”autoritatea” vin laolaltă, în cea mai mare parte formal, în cadrul oficiului de supraveghetor. Instrucțiunea lui Pavel cu privire la supraveghetori din 1 Timotei 3:1-7 este decursul natural al poruncii lui Pavel din 2:12 (în special dacă luăm în considerare că nu a exista nici o ”pauză de capitol” în scrisoarea originală a lui Pavel; aceste secțiuni au fost parte din aceiași unitate instructivă). Supraveghetorii poartă responsabilitatea de a prezerva integritatea credinței din cadrul congregației cât și să o propage în lume.

Femeile nu trebuie să ocupe acest rol special, autoritativ de învățător în biserică, fie că vorbim din punct de vedere formal sau funcțional. Acesta e motivul pentru care distincția lui Pavel despre ”învățătură” și ”autoritate” ca fiind două lucruri distincte în 1 Timotei 2:12 este semnificativă. El nu spune că femeile pot fi învățătorii primari din biserică, din moment ce ele fac aceasta în calitatea de ne-supraveghetori. El spune că ele nu ar trebui să dea învățătură precum supraveghetorii sau în modul dat de un supraveghetor. A da învățătură ca un supraveghetor, chiar dacă nu este în mod oficial un supraveghetor, înseamnă a merge împotriva duhului de ordine pe care Pavel îl expune în 1 Timotei 2:12-14.

În mod indiscutabil, ”a nu învăța într-un fel cum o fac supraveghetorii” crează o zonă gri. Însă, dacă suntem dedicați să nu mergem mai departe în restricțiile noastre decât o face Biblia, noi trebuie să dorim să insistăm asupra principiului și să permitem fiecărei congregații să determine cum să aplice cel mai bine acest aspect. Noi nu credem că îl onorează pe Dumnezeu faptul ca noi să ridicăm îngrădiri cu privire la lege, indiferent cât de bine intenționate ar fi aceste îngrădiri. Noi vrem să fim clari acolo unde Biblia este clară, și să lăsăm nedefinit ceea ce ea lasă ca nedefinit.

Noi credem (în cadrul The Summit Church, biserica pe care o conduce J.D. Greear, autorul acestui material, detalii despre el la finalul acestei postări; o mare parte din declarațiile din acest articol, cât și întrebările adresate aici sunt legate de biserica pe care o conduce el, iar autorul adresează acestea în acest context; eu am încercat să generalizez acest conținut și să-l fac aplicabil bisericii din care face parte fiecare persoană care citește acest material, având în vedere că nu se adresează unei biserici care aparține doar unei anumite denominații) că această rubrică este cea mai consistentă cu perspectiva biblică, și în particular, cu cea evanghelică și istorică. În decursul istoriei Dumnezeu a ridicat femei cu daruri incredibile de învățătură și dar profetic - în anii recenți, femei precum Elisabeth Elliot, Elyse Fitzpatrick și Beth Moore - care au contribuit mult la trupul lui Hristos. În timp ce aceste femei nu ar trebui să dea niciodată învățătură ca și supraveghetori sau în felul unui supraveghetor în cadrul unei biserici, lucrările lor publice ar trebui să fie încurajate.

Bazat pe această concluzie se ridică acum trei întrebări practice:

1. Poate o femeie să dea învățătură într-un cadru de biserică formal, cum ar fi o clasă mare de Școală Duminicală sau la un studiu biblic de seară?

Da, dar nu dacă ea o face într-ul fel care ”mimează” învățătura cu autoritate a unui supraveghetor. Percepțiile sunt importante și dacă unii din biserică încep să se uite la o femeie-învățător ca și liderul sau pastorul lor primordial, atât ea cât și ei, cei care o ascultă, au ajuns în eroare (am discutat despre acest aspect în articolul anterior, vezi partea unde este interviul cu John Piper, unde un tânăr adresează întrebarea dacă poate să o urmărească/asculte pe Beth Moore). Astfel, acolo unde grupele mici și clasele de Școală Duminicală mimează funcțiile pastorale ale bisericii (responsabilitatea pentru păstorire, stagiile începătoare de disciplină), noi credem că grupele amestecate (adică unde sunt prezenți și bărbați și femei) ar trebui să fie conduse (sau cel puțin co-conduse) de bărbați.

2. Poate o femeie să dea învățătură în cadrul timpului tradițional numit ”predică”, din timpul unuia din serviciile noastre din weekend?

Nu. După cum am spus, noi credem că o femeie nu ar trebui să învețe într-un fel care mimează autoritatea unui supraveghetor, și noi credem că în contextul nostru predica este văzută ca fiind platforma de învățătură primară și autoritativă a bisericii. Astfel, noi am ales să nu permitem femeii să ofere, doare ea singură, componenta de învățătură principală a serviciilor din weekend. Atunci când avem o femeie pe scenă ca să dea o mărturie, să prezinte niște îndemnuri, să rostească încurajare, noi suntem zeloși să ne asigurăm că acest lucru este făcut într-un fel care comunică faptul că ea nu poartă autoritatea oficială de învățătură a bisericii.

În contextul nostru, și poate în toate contextele, timpul de predică este în mod inextricabil asociat cu autoritatea supraveghetorului, așadar noi nu am permis unei femei să ocupe spațiul de predicare în cadrul serviciilor noastre de weekend (declară autorul în postarea sa, menționând de asemenea și un caz când Elyse Fitzpatrick a vizitat biserica lor, în care ea era pe scenă și răspundea la mai multe întrebări din parte publicului, explica anumite adevăruri creștine, și pe care biserica condusă de J.D. Greear le-a pus sub greutatea responsabilității de supraveghetori și au menționat și explicat adunării că ea nu dă învățătură ca un supraveghetor al bisericii respective).

3. Poate un bărbat să lucreze pentru o femeie în cadrul bisericii?

Da. Noi nu credem că interdicția lui Pavel le împiedică sau le oprește pe femei din a-i supraveghea pe bărbați în anumite departamente din biserica noastră. Astfel de departamente funcționează sub autoritatea supraveghetorilor, și supraveghetorii poartă responsabilități de autoritate pastorală în aceste departamente. Noi nu credem nici că instrucțiunile lui Pavel înseamnă că femeile trebuie să fie supuse tuturor bărbaților pretutindeni, sau că interdicția lui Pavel din 1 Timotei 2:12 le interzice femeilor să aibă autoritate asupra bărbaților la locul de muncă, în sălile de clasă din școli sau în pozițiile politice. Noi credem că admonestarea lui Pavel din 1 Timotei 2:12 se aplică doar bisericii. În timp ce există ordinea de creație în afara bisericii, noi trebuie să ne oprim acolo unde Scriptura se oprește.

Gânduri conclusive

Biserica The Summit Church este fără sfidare și fără compromisuri complementariană [1]. Noi afirmăm fără rezervă Declarația Danvers [2] cu privire la rolurile de gen din Împărăția lui Dumnezeu. Noi suntem preocupați să evităm două erori cu privire la rolul femeilor în slujire. Prima, noi nu dorim să încurajăm femeile să facă ceea ce Dumnezeu le-a interzis acestora (1 Timotei 2:15; Tit 2:3-6). A doua, noi nu trebuie să le descurajăm pe femei de la oportunitățile legitime pe care Dumnezeu le-a deschis față de acestea în Împărăția lui Dumnezeu. Muți complementarieni par să fie preocupați doar de prima. Ei vor să se asigure că femeile nu fac ceva ce nu trebuie să facă, însă nu par să fie preocupați cu a descuraja femeile de la ceea ce pot și ar trebui să facă.

Jen Wilkin - foto preluat de pe site-ul thegospelcoalition.orgDupă cum spune și Jen Wilkin, (foto alăturat, un articol excelent scris de ea apare și pe acest blog aici: Zece lucruri ca răspuns la atributele lui Dumnezeu, postat pe 19 august 2017) multe femei din cadrul biserici ”se luptă să fie văzute ca fiind necesare dincolo de lucrarea cu copiii și lucrarea cu femeile. Ele se luptă să contribuie mai mult decât ospitalitatea sau să fie o voce sublimă în echipa de laudă și închinare. Ele caută traiectorii de conducere pentru femeile din biserica locală și, în fond, nu găsesc nimic. Ele privesc la frații lor cum primesc susținere și se minunează de cine îi vor invita și îi vor echipa spre a conduce bine.Din moment ce mai mult de jumătate dintre credincioșii practicanți sunt femei, noi vrem să le vedem pe acestea ca fiind declanșate și împuternicite să slujească în Împărăția lui Dumnezeu, în timp ce respectă o delimitare plină de dragoste și înțelepciune a lui Dumnezeu.

În final, noi vrem să apărăm importanța rolului pe care Dumnezeu l-a dat doar femeilor: acela de a fi mamă. Aceste femei pe care Dumnezeu le-a binecuvântat cu acest rol se descoperă a fi în însăși inima planului de răscumpărare a lui Dumnezeu, împlinind un rol pe care niciunui bărbat nu i s-a dat privilegiu să-l împărtășească, un rol cu un mai mare impact în Împărăția lui Dumnezeu decât oricine altcineva (1 Timotei 2:13). Mama mea, profesoară de biologie la colegiu, a ales să stea acasă cu sora mea în timpul anilor de școală primară și ea a fost factorul cel mai semnificativ în modelarea credinței mele încă din pruncie. Chiar și soția mea, care a absolvit cu onoruri de la Universitatea din Virginia, SUA, a ales să stea acasă cu cei patru copii ai noștri. Nu am regretat niciodată această decizie. Noi știm că prin lăudarea caracterului unei femei (maternitatea sa) și prin învățarea unei distincții de roluri ne punem pe noi înșine într-un contrast puternic cu cultura noastră, însă noi credem că Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, dat pentru binele nostru, care să fie încredințat fiecărei generații.

În calitatea de tată a trei fiice capabile, și în calitatea de pastor al unei biserici unde majoritatea sunt femei (și singura delimitare demografică cea mai mare este formată din femeile necăsătorite), personal tânjesc să văd femei crescute spre a sluji în trupul lui Hristos și să fie eliberate spre a merge în misiunea lui Dumnezeu în deplinul lor potențial. Noi credem că Dumnezeu dă femeilor orice dar spiritual, le înzestrează cu propria lor autoritate spirituală și le face parteneri egali în progresul misiunii lui Dumnezeu din lume.

Iar în privința tuturor lucrurilor, noi credem că există pusă în ordine o dispoziție de caritate față de cei care analizează aceste distincții în mod diferit decât o facem noi. În această privință, noi putem fi de acord asupra principiilor asupra cărora noi diferim în aplicație. Mai presus de toate, noi credem că Cuvântul lui Dumnezeu este bun și vrednic de încredere, și că proiectul pentru biserică va sta ferm în decursul timpului și va duce la prosperarea bisericii, acum și întotdeauna.

Materialul de mai sus este o adaptare/traducere a unui articol scris de J. D. Greear (foto alăturat), folosit și tradus cu permisiunea în scris din partea autorului. J. D. Greear este pastorul bisericii The Summit Church din Raleigh Durham, North Carolina, SUA. Este autorul a mai multe cărți care includ: Not God Enough: Why Your Small God Leads to Big Problems [Nu-i Dumnezeu destul: De ce dumnezeul tău mic duce la probleme mari], Gaining by Losing: Why the Future Belongs to Churches That Send (2015) [A câștiga prin a pierde: De ce viitorul aparține bisericilor care trimit misionari], Gospel: Recovering the Power that Made Christianity Revolutionary (2011) [Evanghelia: Recuperând puterea care i-a făcut pe creștini revoluționari], Stop Asking Jesus into Your Heart: How to Know for Sure You Are Saved (2013) [Oprește-te din a-l mai chema pe Isus în inima ta: Cum să știi cu siguranță că ești mântuit], și Jesus, Continued … Why the Spirit Inside You Is Better Than Jesus Beside You (2014) [Isus, Continuarea... De ce Duhul din tine e o variantă mai bună decât Isus lângă tine]. Pastorul J.D. Greear a absolvit cu titlul de Doctor în Teologie de la seminarul Southeastern Baptist Theological Seminary, scriind despre corelările dintre prezentările bisericii primare ale evangheliei și teologia islamică. A-i vedea pe musulmani că vin la credința în Hristos a fost de mult timp povara lui, ceea ce l-a determinat să slujească în Asia de Sud-Est cu cei de la International Mission Board (departamentul de misiune al Convenției Baptiste Sudice din SUA). Pastorul J.D. Greear slujește în calitatea de președinte al Convenției Baptiste Sudice din SUA, este căsătorit cu Veronica, are patru copii și locuiesc în Raleigh, Carolina de Nord, SUA.

Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, vă rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării lui, adică acest blog. Mai jos am lăsat 2 note de subsol care sunt adăugate de mine ca note explicative pentru cei care nu cunosc terminologiile sau anumite exprimări/declarații folosite de autor mai sus în materialul prezentat.

Note de subsol:

[1] Complementarianismul este o perspectivă teologică din Creștinism, Iudaism și Islam că bărbații și femeile au roluri diferite dar complementare, cât și responsabilități în cadrul căsniciei, a vieții de familie, în cadrul conducerii religioase și în altă parte. Cuvântul ”complementar”, precum și înrudirile sale (folosite în materialul de mai sus) sunt folosite spre a denota această perspectivă. Pentru creștinii a căror perspectivă complementariană este prescrisă biblic, aceste roluri separate le exclud pe femei din anumite funcții specifice de slujire în cadrul comunității (adică în cadrul bisericii). Deși femeile pot fi excluse din anumite roluri și/sau slujiri, ele sunt considerate a fi egale în valoare morală și de statut egal. Fraza utilizată pentru a descrie aceasta este ”Egale din punct de vedere ontologic, diferite din punct de vedere al funcționalității” (John Piper, în cadrul cărții sale ”Recovering Biblical Manhood and Womanhood”, publicat în 1991 de editura Crossway, Wheaton Illinois, p. 31-59) .

Complementarianismul desemnează rolul primar de conducere bărbaților și rolul de susținere femeilor - bazat pe interpretarea acestora a anumitor pasaje biblice. Unul dintre preceptele complementarianismului este că, în timp ce femeile pot asista la procesul de luare de decizii, autoritatea finală pentru decizie este de sfera bărbatului din cadrul căsniciei și în cadrul organizării statutare a bisericilor ce subscriu acestei perspective. - sursă definiție: Wikipedia, tradus de mine.

[2] Declarația Danvers este o declarație a creștinilor complementarieni cu privire la rolurile de gen. Aceasta nu este produsul unei anumite denominații creștine, ci a fost citată de seminarul Southwestern Baptist Seminary, Biserica Prezbiteriană din America și Conciliul Internațional pentru Studiile de Gen. Această declarație a fost publicată de Conciliul cu privire la Caracterul Biblic Bărbătesc și Femeiesc (CBMW - Council on Biblical Mannhod and Woomanhood) în Wheaton Illinois în noiembrie 1988. Această declarație și-a început lucrările încă din decembrie 1987 la o întâlnire a ”câtorva lideri evanghelici” CBMW în Danvers, Massachusetts. În 1989 a apărut o campanie de reclamă în numărul din 13 ianuarie din Christian Today, urmat de Declarația Danvers.

În februarie 1989, R.K. McGregor Wright a emis ”Un răspuns la Declarația Danvers”, o lucrare nepublicată ce a fost transmisă în cadrul Conferinței Creștinilor pentru Egalitate Biblică din St. Paul, care a fost ulterior revizuită și publicată. În 1990 organizația cu același nume, Christians for Biblical Equality a publicat o declarație cu titlul ”Bărbații, Femeile și Egalitatea Biblică” în Christian Today.

Rendall Balmer spune că Declarația a fost o încercare de a ”opri răspândirea feminismului biblic în cadrul cercurilor evanghelice". Seth Dowland sugerează că autorii declarației ”și-au înrămat poziția lor ca fiind o citire clară și accesibilă a scripturii”. - sursă definiție: Wikipedia, tradus de mine. [no-sidebar]



Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.