De ce nu mai suporți să vezi zâmbetul meu?

V-ați întrebat de ce din anul acesta - 2020, care stă oarecum drept ”simbol” pentru ”vederea normală” - oamenii și-au modificat obiceiul de a vedea, de a observa, de a aprecia pe ceilalți din jur? Probabil că nu v-ați pus această întrebare ca mine... dar acum, că am adresat-o eu, v-am trezit puțin câteva semne de întrebare. Ca să putem înțelege mai bine termenii și aspectele pe care le voi trata în acest articol de astăzi, am recurs la câteva informații din partea unor specialiști care explică pe înțelesul tuturor ce înseamnă de fapt vederea 20/20.

Ochelarii sau lentilele de contact vă ajută să aveți o viziune 20/20. Dar ce înseamnă asta cu adevărat? Expresia ”vedere 20/20” înseamnă viziune sau vedere normală, explică Dr. J. Kevin McKinney, MD. (foto alăturat)

“O persoană cu vederea 20/20 poate vedea ceea ce poate vedea o persoană obișnuită pe o diagramă oculară atunci când stă la 20 de pași distanță”, spune dr. McKinney. McKinney este oftalmolog și specialist în glaucom la Eye Health Northwest, Oregon City, Oregon, SUA.

O diagramă a ochilor măsoară acuitatea vizuală (foto alăturat), care este claritatea sau agerimea vederii. Numărul de sus indică distanța de la grafic. Numărul inferior este distanța la care o persoană cu vedere normală poate citi aceeași linie.

De exemplu, dacă ai vederea 20/30 înseamnă că vederea ta este mai proastă decât media. La douăzeci de pași distanță poți citi litere pe care majoritatea oamenilor le văd de la 30 de pași.

Dar viziunea (sau vederea) 20/20 nu este o viziune perfectă. O persoană poate avea o viziune de 20/15, care este mai clară decât media. Dacă ai vederea de 20/15 poți vedea o linie în diagrama oculară de la distanța de 20 de picioare, pe care o persoană medie o poate vedea numai atunci când este la 15 picioare distanță. Scopul ochelarilor sau al lentilelor de contact este de a aduce viziunea unei persoane la 20/20.

Dr. McKinney spune că doar aproximativ 35% din toți adulții au o vedere 20/20 fără ochelari, lentile de contact sau intervenții chirurgicale la ochi. Cu corecție, aproximativ 75% dintre adulți au viziune 20/20. În majoritatea statelor ai nevoie de viziune 20/40, sau mai bună, pentru obținerea unui permis de conducere nerestricționat. Oamenii sunt “orbi din punct de vedere legal” dacă viziunea lor cu ochelari sau cu lentile de contact este de 20/200 sau mai rea.

Are copilul tău vârsta suficientă pentru a coopera cu utilizarea unei diagrame oculare? Dacă da, Academia Americană de Oftalmologie vă recomandă să testați vederea copilului dumneavoastră. Unii copii își pierd viziunea 20/20 în jurul vârstei de 8 sau 9 ani. Acest lucru este concluzia Dr. Tim Johnson, MD, profesor asociat de oftalmologie și director al Serviciilor de Oftalmologie Complexă din cadrul Spitalelor și Clinicilor Universitare din Iowa. După această vârstă, acuitatea vizuală a celor mai mulți oameni rămâne aceeași. Poate scădea ușor pe măsură ce oamenii ajung la 60 sau 70 de ani.

Când atingeți vârsta mijlocie, acuitatea vizuală probabil nu se va schimba. Dar este posibil să vă pierdeți vederea de aproape. Lentilele ochilor tăi devin mai puțin capabile să se îndoaie. Devine mai greu să schimbi focalizarea de departe în aproape. Aceasta este presbiopia. Este posibil să aveți nevoie de ochelari de lectură sau ochelari cu lentile bifocale pentru a remedia problema.

În afara SUA, furnizorii de îngrijire a ochilor măsoară vederea în metri în loc de picioare. În loc de viziune 20/20, obiectivul este de 6/6.

Furnizorii de îngrijire a ochilor vă măsoară acuitatea vizuală ca parte a unui examen ocular.

 

[Urmați aceste instrucțiuni importante pentru a vă examina ochii copilului. Chiar dacă aveți o viziune 20/20, aveți nevoie de examene oculare pe măsură ce îmbătrâniți. Academia vă recomandă să efectuați o examinare oculară inițială la vârsta de 40 de ani. Acesta este momentul în care pot apărea semne timpurii ale bolii sau modificări ale vederii. (Material preluat dintr-un articol scris de Celia Vimont, revizuit de Dr. J. Kevin McKinney, MD, editat de David Turbert pe 8 ianuarie 2020 în site-ul oficial al Academiei Americane de Oftalmologie - materialul mi-a fost mai la îndemână și mi s-a părut mai clar explicat pe înțelesul tuturor...)]

Să revenim la discuția începută la începutul acestui articol. Deși vedem în jurul nostru oameni cu ochelari sau fără, cam de la începutul perioadei de pandemie cu coronavirus... vederea celor din jur parcă a luat o ”întorsătură”. Nu, nu s-a modificat nimic la cabinetele de oftalmologie, nici în prescripțiile de ochelari, de lentile de contact sau alte intervenții. 

Am întâlnit în parcursul vieții persoane care s-au plâns că nu vedeau bine și au fost la medic să își remedieze această situație neplăcută. La unii s-a făcut operație care a avut succes, la alții operația a fost un eșec. Cele mai multe persoane pe care le-am întâlnit și care au făcut o operație la ochi s-au plâns. Unii că au dat prea mulți bani pe operație, sau că au ”împins” prea mulți bani în plic la medic, la asistentă, la anestezist și așa mai departe. Alții au apreciat după câteva zile după operație faptul că vedeau puțin mai diferit. Apoi au ”chiorât” de tot... sau... 

De fapt acum, cum am intrat cu toți în starea de urgență, de carantină, de pandemie, de restricții de tot felul... cabinetele de oftalmologie nu au fost închise - din câte știu eu - doar că pacienții erau tratați diferit. Mai nou, odată cu apariția obligativității purtării de măști în spațiile aglomerate, în spațiile închise, mall-uri și magazine, oamenii au început să vadă pe ceilalți din jur... prin masca pe care o purtau aceștia, și felul cum o purtau. Nu mai existau oameni care să îți zâmbească în jur... doar dacă priveai sprâncenele lor să vezi că ar schița cumva un zâmbet, sau poate un rânjet. Unii - mai rar, ce-i drept - au recurs la măști transparente, pentru a mai putea transmite la ceilalți din jur din zâmbetul și fericirea lor. La noi în România, sau cel puțin la noi în oraș, nu am văzut încă acest fel de măști. Am văzut măști care aveau desenate pe ele un zâmbilici, sau chiar un zâmbet (sau rânjet), dar erau desene acestea, nu era nimic natural acolo.

Adică nu puteam vedea cum mușchii feței cuiva schițau o emoție ca răspuns la ceea ce se întâmpla în jur. 

Și așa a luat naștere obiceiul de a nu ne mai dori, de a refuza poate, să vedem cu ochii noștri un zâmbet autentic. Adică nu în spațiile închise. Nici în autobuze. Nici la magazine. Nici la biserică. Mâine-poimâine o să dăm ”bot-în-bot” de oameni care poartă mască. Am văzut și persoane care poartă două rânduri de măști pe față... probabil că e varianta de ”ochelari bifocali”, dar pentru nas și gură, nu pentru ochi, nu? :-)

Văzusem recent invenția năzdrăvană a unui tip din lumea aceasta. A făcut o mască din stofă în care a cusut niște leduri și prin anumite gesturi faciale putea să facă acele leduri să schițeze un zâmbet de luminițe. Frumos gest, mi-am zis atunci, dar tot nu e un zâmbet ”uman”. 

Ni s-a impus să purtăm măști ca să ne protejăm de un virus amărât... și am uitat să mai zâmbim. Am început să ne facem obiceiul să arătăm cu degetul, sau să apostrofăm chiar pe cei care nu au masca pe figură. Unii se plâng de alții. Nu mai ne zâmbim unii altora. Am uitat să trăim viața fericit... pentru că a ajuns un ”rahat” de mască să ne redefinească felul cum vedem noi pe ceilalți din jur! Să ne fie rușine oare? Poate că da, poate că nu... 

În căldurile cele mai de nesuportat vedeam pe stradă oameni cu mănuși de latex și măști trase aproape chiar și peste ochi. Nici de aerul și de soarele și de oxigenul de afară nu mai știau să se mai bucure! 

Probabil că ar trebui să îmi fac un tricou pe care să scrie cu litere imense textul: 

”Ați uitat să zâmbiți? Puteți să dați masca jos când sunteți în aer liber!” 

Pe unii oameni se pare că i-au marcat mult cele câteva luni de carantină și izolare! Probabil că și în casă la ei poartă masca aia amărâtă... să respire singuri ”ceva”. Așa au ajuns unii să nu mai folosească deodorantul, să nu mai cumpere săpun că există dezinfectanți gratuiți la magazine, în autobuze, mall-uri, etc. 

Chiar zilele trecute am urmărit un fenomen pe de-a dreptul banal, ciudat și ipocrit. Un individ bine îmbrăcat, cu un ceas mare cât un smartphone pe mână, s-a urcat în autobuzul în care eram și eu atunci și... s-a grăbit repede să ia de vreo 2-3 ori din sticla de soluție dezinfectantă din autobuz, cu care și-a frecat bine mâinile vreme de câteva momente. Apoi s-a proptit lângă geam, undeva la mijlocul autobuzului fără să atingă nimic altceva în jur. A mers câteva stații și înainte să coboare a mai ”tras” vreo 3-4 jeturi din sticla din autobuz... să se curețe iar pe mâini. Avea și o mască neagră pe figură. M-am întrebat de ce s-a dat de atâtea ori cu soluția aia pe mâini? Unii nici măcar nu știu ce conține lichidul acela și... hop, cum îl văd acolo că e pus, e gratis, hop și noi... să vadă lumea că suntem curăței!

Mai bine ne-am spăla mai des pe mâini cu apă și săpun. Mai bine ne-am face un control medical - și unul la oftalmolog din când în când nu strică. 

Vederea noastră fizică nu a influențat vederea noastră socială, dar s-a modificat se pare la unii modul de percepție vizuală în acord cu circumstanțele care se schimbă mereu la fiecare perioadă de timp prin care trecem pe acest pământ.

Dacă am ajuns să fim definiți de o mască și să nu mai știm ce înseamnă să fim oameni, să mai zâmbim din când în când la cei din jurul nostru... care poate nu știu ce înseamnă fericirea adevărată, probabil că ceva este în neregulă cu noi. Oare de ce nu mai suportăm să vedem zâmbetul autentic pe figurile celor din jurul nostru? 

Ți-ai pus astăzi această întrebare?