Apologetica este esențială pentru formarea ta spirituală

Uneori, apologeții și susținătorii formării spirituale se privesc întrebători unii pe alții. Ce legătură au argumentele logice pentru credință cu apropierea de Dumnezeu? Cum te duce dezvoltarea vieții tale spirituale la a fi un apologet mai bun? Răspunsul la ambele întrebări este: “În toate privințele!”

De la publicarea cărții lui Richard Foster The Celebration of Discipline (Celebrarea disciplinei) (HarperCollins) în 1978, o mare parte din lumea evanghelică a îmbrățișat conceptul de formare spirituală prin discipline precum postul, jurnalul spiritual, slujirea, meditația biblică, lectio divina, studiul și, desigur, rugăciunea. În același timp, a existat o renaștere în filozofia și apologetica creștină, indicată de fondarea Societății Filozofilor Creștini și a Societății Filozofice Evanghelice. Succesul spectaculos al cărții lui Lee Strobel The Case for Christ (Cazul pentru Hristos) (Zondervan, 1996) a declanșat o apreciere populară pentru apologetică din care am fost fericit să fac parte.[1] De atunci, programele apologetice, conferințele, site-urile web și forumurile au crescut în întreaga lume.

În timp ce contest unele aspecte ale mișcării de formare spirituală – în special unele versiuni ale rugăciunii centrate – pe echilibru, aceasta a adăugat profunzime și seriozitate spiritualității evanghelice.[2] Suntem chemați să ne conformăm chipului glorios al lui Hristos pentru întreaga noastră viață creștină, și orice practică apărată biblic care încurajează acest lucru ar trebui îmbrățișată. Viețile noastre sunt cu adevărat opere de artă, așa cum a remarcat marele evanghelist și apologet Francis Schaeffer (1912-84).

Nici o operă de artă nu este mai importantă decât viața creștinului și fiecare creștin este chemat să fie artist în acest sens. Poate că nu are darul scrisului, nici darul de a compune sau de a cânta, dar fiecare om are darul creativității în ceea ce privește modul în care își trăiește viața. În acest sens, viața creștinului trebuie să fie o operă de artă. Viața creștinului trebuie să fie un lucru al adevărului și, de asemenea, un lucru frumos în mijlocul unei lumi pierdute și disperate.[3]

Suntem lucrarea lui Dumnezeu în și pentru lumea noastră nevoiașă, iar viața lui Schaeffer a fost o operă de artă divină.[4] Formarea spirituală înseamnă că Duhul Sfânt ne remodelează în trofee de har și purtători ai iubirii divine. Dumnezeu l-a transformat pe fariseul Saul, care ura creștinii, într-un apostol al lui Hristos și autorul celor mai multe cărți ale Noului Testament (Faptele Apostolilor 9). El știa din experiență că creștinii devin “copii ai lui Dumnezeu fără prihană, într-un neam deformat și strâmb”, care “vor străluci printre ei ca stelele pe cer” (Filipeni 2:15).

Dar cum ar putea apologetica, o disciplină intelectuală presupus uscată care încurajează o atitudine de cunoaștere a totului, să contribuie la această transformare glorioasă, dacă este cazul? Apologetica este apărarea Creștinismului ca fiind adevărat în mod obiectiv, convingător de rațional și pertinent existențial pentru întreaga viață. În calitate de ucenici ai lui Hristos, avem privilegiul și responsabilitatea de a ne angaja în apologetică, de a avea un motiv pentru speranța din noi și de a face acest lucru cu blândețe și respect pe măsură ce suntem umpluți cu Duhul Sfânt al adevărului (1 Petru 3:15–16; Iuda 3).

Isus ca apologet
Isus s-a angajat în apologetică. Deoarece El este modelul nostru spiritual, precum și Salvatorul nostru, trebuie să-L urmăm. Oricine pretinde că trăiește în El trebuie să trăiască așa cum a trăit Isus (1 Ioan 2:6). Hristos și-a apărat convingerile în mod rațional, pe lângă faptul că le-a propovăduit. Isus Își arată perspicacitatea apologetică răspunzând la întrebări despre plata impozitelor către Cezar (Matei 22:15–23) și despre căsătorie și viața de apoi (22:23–33). Cel care a spus că cea mai mare poruncă este să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul, puterea și mintea noastră, cu siguranță că L-a iubit pe Tatăl Său Ceresc cu intelectul Său (22:37-40).

Deși Isus a fost Dumnezeu întrupat, nu există niciun motiv să credem că El nu Și-a dezvoltat abilitățile intelectuale, care au inclus apărarea mesajului Său. De la vârsta de aproximativ 12 ani până la vârsta de 30 de ani, “Isus creștea în înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2:52). Deoarece Isus a fost o ființă umană autentică (pe lângă faptul că a fost divin), El a studiat și a învățat de-a lungul vieții Sale (deși nu a fost instruit formal în instituțiile din zilele Sale). Isus L-a angajat pe Dumnezeu Tatăl cu toată ființa Sa (inclusiv cu mintea Sa). [5]

Doi filozofi și apologeți evanghelici de frunte îmbrățișează, de asemenea, formarea spirituală – J. P. Moreland și Dallas Willard (1935-2013). Moreland dezvoltă o teologie și o spiritualitate vibrantă a minții în Love Your God with All Your Mind (Să-L iubești pe Dumnezeul tău cu toată mintea ta) (NavPress, 2014). Willard a scris multe cărți despre formarea spirituală[6], dar s-a angajat și în apologetică, așa cum se vede în Knowing Christ Today(Cunoașterea lui Hristos astăzi) (HarperOne, 2014).

Cu toate acestea, mulți creștini nu consideră apologetica o disciplină care să conducă la formarea spirituală. Într-o rugăciune, C. S. Lewis, cel mai mare apologet creștin al secolului 20, a avertizat asupra pericolelor spirituale ale apologeticii.

Din toate înfrângerile mele șchioape și oh! mult mai mult din toate victoriile pe care mi s-a părut că le-am marcat; din istețimea țâșnită în numele Tău la care, în timp ce îngerii plâng, publicul râde; din toate dovezile mele despre dumnezeirea Ta, Tu, care n-ai vrea să dai nici un semn, izbăvește-mă.

Gândurile nu sunt decât monede. Să nu mă încred în Tine, în locul Tău, în imaginea lor subțire și uzată a capului Tău. Din toate gândurile mele, chiar și din gândurile mele despre Tine, o, Liniște frumoasă, cazi și eliberează-mă. Doamne al porții strâmte și al ochiului acului, ia-mi toată trâmbița mea, ca să nu mor. [7]

Dezvoltarea și prezentarea unor argumente bune pentru Creștinism poate duce la mândrie și aroganță. Dezvoltarea competenței poate duce la îngâmfare. Dar sub tutela Duhului Sfânt și în comunitatea Bisericii, nu trebuie să fie așa. Noi trebuie să fim îndatorați prin har, iar darurile lui Dumnezeu includ argumente solide pentru adevărul creștinismului. Nici măcar puternicul intelect al lui C. S. Lewis nu a fost dat “trâmbiței” de care se temea în poemul său, cel puțin în scrierile sale. Dar el recunoaște că a dus acea bătălie spirituală cu trupul.

Formarea spirituală implică multe elemente necesare pentru a ne reface după chipul lui Isus Cristos. Pavel le scrie “Copiii mei, pentru care sunt iarăși în durerile nașterii, până când Hristos va lua chip în voi” (Galateni 4:19). Un element este esențial pentru toate celelalte – să fim “transformați prin înnoirea” minții noastre (Romani 12:2). În mod asemănător, Petru scrie că trebuie să avem “minți care sunt alerte și să fim pe deplin treji”, după ce ne-am pus “nădejdea în harul care ne va fi adus când Isus Hristos va fi descoperit la venirea Sa” (1 Petru 1:13).

Mintea condusă de Duhul este o minte frumoasă, una supusă lui Isus și dedicată înaintării Evangheliei. Vedem această minte în acțiune prin predicarea și învățătura apostolilor Pavel și Petru din cartea Faptele Apostolilor. Aceștia s-au adresat publicului lor cu curaj, cunoștințe și disciplină intelectuală. Primul martir al bisericii, Ștefan, a fost ucis în timp ce explica și apăra credința creștină înaintea marelui preot și a Sanhedrinului. În ultimele sale clipe înainte de a fi ucis cu pietre, el a fost lăudat de Însuși Isus Hristos. “Dar Ștefan, plin de Duhul Sfânt, și-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu și a zis: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”” (Faptele Apostolilor 7:55–56). Cu siguranță, aceste mesaje apologetice inspirate nu au pătruns în mintea lui Ștefan și a apostolilor pe deplin formată separat de propriul lor studiu, rugăciune și practică.

Studiozitatea și apologetica
Studiozitatea este considerată pe scară largă o virtute intelectuală pentru creștini. Richard Foster abordează studiul ca pe o disciplină spirituală. El scrie: “Studiul este procesul prin care mințile noastre iau o ordine conformă cu ordinea a ceea ce ne concentrăm ... Ceea ce face din studiu o disciplină spirituală creștină este conținutul studiului nostru, precum și spiritul prin care ne angajăm în studiul nostru. Conținutul studiului nostru constă în toate acele lucruri care duc la slava lui Dumnezeu.”[8] Studiul apologeticii poate și trebuie să conducă la slava lui Dumnezeu, deoarece adevărul este apărat împotriva erorii în puterea Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 1:8).

Găsim studiul lăudat în cartea Faptele Apostolilor. “Iudeii (din Berea) aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este așa. Mulți dintre ei și din femeile cu vază ale grecilor și mulți bărbați au crezut.” (Faptele Apostolilor 17:11–12).

Luca a fost studios în cercetarea necesară pentru scrierea Evangheliei sale, care a fost, printre altele, o apologetică pentru Hristos și Evanghelia Sa.

“Fiindcă mulți s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunțită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredințat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început și au ajuns slujitori ai Cuvântului, am găsit și eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârșia lor, să ți le scriu în șir unele după altele, ca să poți cunoaște astfel temeinicia învățăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.” (Luca 1:1-4).

Din moment ce Luca a scris Scriptura inspirată, știm că studiozitatea și inspirația divină nu sunt antitetice.

Cineva poate fi studios în orice subiect acceptabil din punct de vedere moral. De exemplu, învățătorii creștini sunt îndemnați să mânuiască corect Scripturile, ceea ce necesită studiozitate. Pavel îl îndeamnă pe Tit: “Iar în învățătură, dă dovadă de curăție, de vrednicie, de vorbire sănătoasă și fără cusur, ca potrivnicul să rămână de rușine și să nu poată să spună nimic rău de noi.” (Tit 2:7–8; vezi, de asemenea, Maleahi 2:7–8; Iacov 3:1–2). Cel care predă ar trebui să aspire să fie format după chipul lui Isus – cel mai mare dintre toți învățătorii – în timp ce studiază, predică, mentorează și predă apologetica sau orice alt subiect.

Rugăciunea și apologetica
Cel mai mare apologet în afara lui Isus Însuși a fost apostolul Pavel. Tot ceea ce trebuie să facă cineva este să reflecteze la strălucirea predicii sale din Atena pentru a-și descoperi priceperea (Faptele Apostolilor 17:16-34). Dar în spatele și în interiorul acestei perspicacități apologetice se afla disciplina spirituală a rugăciunii în toată profunzimea ei. Pavel solicită adesea rugăciune pentru eforturile sale misionare.

“Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri. Rugați-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos pentru care, iată, mă găsesc în lanțuri: ca s-o fac cunoscută așa cum trebuie să vorbesc despre ea. Purtați-vă cu înțelepciune față de cei de afară; răscumpărați vremea. Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.” (Coloseni 4:2–6).

Scopul rugăciunii creștine este la fel de extins precum viața creștină de ucenicie sub domnia lui Isus, Cel care ne-a învățat să ne rugăm și Cel care mijlocește întotdeauna pentru noi (Matei 6:9–13; Evrei 7:25). După ce a scris despre îmbrăcarea “întregii armuri a lui Dumnezeu” în lupta noastră spirituală, Pavel rezumă viața de rugăciune și cere din nou rugăciune pentru propria sa mobilizare: “Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții și pentru mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanțuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.” (Efeseni 6:18–20).

La fel ca Pavel, avem nevoie de curaj și înțelepciune pentru a practica evanghelizarea și apologetica pentru a ajunge la oameni pentru Hristos și pentru a-L glorifica pe Dumnezeu. Astfel, disciplina spirituală a rugăciunii este vitală și pentru noi, ca evangheliști și apologeți. La câțiva ani după căderea URSS, am făcut parte dintr-o echipă care a mers în Rusia pentru a preda în biserici și în locuri publice. Mai mulți membri ai echipei au fost acolo pentru susținere în rugăciune. Unul dintre ei m-a întrebat cum m-am rugat în legătură cu predarea mea. I-am răspuns: “Îl rog pe Dumnezeu să mă facă cât mai deștept cu putință”. Ar fi trebuit să adaug și “și umil”.

Desigur, mă rog pentru multe alte lucruri legate de învățătura mea, dar Îi cer Duhului Sfânt să-mi însuflețească intelectul, astfel încât să pot oferi adevărul în mod clar și să pot răspunde la întrebări și să resping minciunile cu înțelepciune (Coloseni 2:8). Mă rog în continuare să prezint adevărul într-o manieră umilă și iubitoare, nu arătându-mi cunoștințele, ci folosindu-le pentru a înainta Evanghelia și a zidi Biserica (1 Corinteni 8:1). Deoarece întunericul urăște lumina, mă rog, de asemenea, pentru protecția lui Dumnezeu împotriva oricărei interferențe demonice care ar putea apărea (vezi Faptele Apostolilor 13:6–12; 1 Petru 5:8–11). Eu nu separ formarea spirituală pe care o experimentez prin rugăciune (rugăciunile mele și ale altora pentru mine) de abilitățile și eforturile mele apologetice. Nu este nevoie să separați prietenii!

Să-i urmăm pe Isus, Pavel și Petru, precum și pe Dallas Willard, J. P. Moreland și alții care ne învață că dezvoltarea abilităților apologetice este un aspect vital al formării spirituale. Să ne gândim cu umilință, dar cu încredere, la lume pentru Hristos! Pentru aceasta, avem nevoie de minți alerte, inimi calde și foc în oasele noastre, Dumnezeu ajutându-ne.[9]

Note de subsol:
[1] Toate cărțile de “caz” ale lui Strobel, cum ar fi The Case for Faith, The Case for a Creator și The Case for Miracles, sunt cărți de apologetică valoroase. El a produs, de asemenea, mai multe videoclipuri legate de aceste cărți. Foarte bună este și cartea The Case for a Creator (Illustra Media, 2006).

[2] Douglas Groothuis și Sarah Geis, A Critique of Centering Prayer (O critică a rugăciunii centrate), Bibliotheca Sacra 172 (ianuarie-martie 2015): 12-23.

[3] Francis Schaeffer, Art and Bible (Arta și Biblia) (Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1973), 94.

[4] Vezi Colin Duriez, Francis Schaeffer: An Authentic Life (Francis Schaeffer: O viață autentică), ed. retipărită (Wheaton, IL: Crossway, 2015).

[5] Vezi Douglas Groothuis, Jesus as Philosopher and Apologist (Isus ca filozof și apologet), Christian Research Journal, volumul 25, numărul 2 (2002), https://www.equip.org/articles/jesus-philosopher-and-apologist; Douglas Groothuis, On Jesus (Despre Isus) (Belmont, CA: Wadsworth, 2003); și Douglas Groothuis, What Would Jesus Think? (Ce ar crede Isus?) Chronicle of Higher Education, 2 octombrie 2002.

[6] Dallas Willard, Renovation of the Heart: Putting on the Character of Christ (Renovarea inimii: îmbrăcarea caracterului lui Hristos) (Colorado Springs, CO: NavPress, 2001).

[7] C. S. Lewis, The Apologist’s Evening Prayer (Rugăciunea de seară a apologetului), http://www.cslewis.com/theapologists-evening-prayer.

[8] Richard J. Foster, Understanding Study (Înțelegerea studiului), Renovaré, https://renovare.org/articles/understanding-study.

[9] Acest eseu este o revizuire a “Apologetics as Spiritual Formation” (Apologeticii ca formare spirituală), Christian Research Journal, volumul 42, numărul 3/4 (2019) și este retipărit cu permisiune.

Acest articol a fost publicat inițial în The Worldview Bulletin, republicat pe Christian Post pe 11 iulie 2024 (de unde a fost preluat și adaptat) și a fost scris de Douglas Groothuis, Ph.D. (Universitatea din Oregon), care este profesor de filozofie la Seminarul din Denver, unde slujește din 1993. Este autorul a nouăsprezece cărți, inclusiv Unmasking the New Age, Truth Decay, On Jesus, Christian Apologetics, Fire in the Streets și, cel mai recent, World Religions in Seven Sentences, precum și treizeci de lucrări recenzate în reviste precum Religious Studies, Academic Questions, Philosophia Christi și Journal of the Evangelical Theological Society.