Semne care arată că faci parte dintr-o biserică bolnavă

Prin faţa ochilor mei au trecut mai multe titluri referitoare la biserică, unul dintre ele era legat despre câteva semne care arată că faci parte dintr-o biserică nesănătoasă. Am modificat puţin titlul acestui articol pentru că o biserică care nu este sănătoasă cu siguranţă că este o biserică bolnavă. Iată câteva din acele semne (adăugirile din paranteză îmi aparţin):

1. Conducerea nu are o viziune clară.
2. Conducerea nu poate fi niciodată provocată (la ceva).
3. Eşti confortabil acolo unde eşti dar niciodată nu eşti provocat.
4. Membrii sunt mulţumiţi să fie încălzitori de scaune (în biserică).
5. Misiunea nu este niciodată planificată sau predicată.

Câţi dintre noi nu am experimentat în bisericile din care facem parte toate aceste semne sau poate doar o parte din ele? Cu siguranţă că mulţi se vor întreba dacă acest articol are menirea să lovească în conducerea vreunei biserici. Nu. Acest articol redă parte din experienţa unui slujitor al lui Dumnezeu (Joe McKeever, foto la finalul articolului, care l-am găsit întâmplător pe unul din site-urile mele favorite, crosswalk.com) care ştie ce scrie şi scrie ce ştie (nu degeaba e şi caricaturist (pentru mai multe detalii, vizitaţi site-ul său aici).

Vă redau mai jos alte câteva semne descoperite de Joe, care se potrivesc la multe din comunităţile noastre creştine. Când spun comunităţi creştine mă refer la biserici în general, nu la uniuni sau organizaţii creştine dintr-o anumită zonă. La aceste câteva semne am adăugat câteva gânduri care fac din acest articol o adaptare după ceea ce a prezentat Joe prin acest articol original în site-ul său.

1. Rugăciunea, dacă este oferită, este o formalitate, o adăugare, o povară.

Există slujbe în cadrul bisericii unde rugăciunea îşi are locul ei, şi unde anumite persoane sunt cam mereu numite să rostească cam aceleaşi rugăciuni. În bisericile noastre avem seri de rugăciune care au devenit formale prin faptul că oamenii vin din obişnuinţă la rugăciune, şi nu se vede nici o schimbare în vieţile lor. Există slujbe unde, dacă există vreun vorbitor principal, i se cedează lui mai mult timp... şi se neglijează rugăciunea. Rugăciunea în multe biserici a devenit "parte din program", şi nu parte vitală a vieţii sale.

Cu ceva timp în urmă, după cum a fost să fie circumstanţele, mă aflam la o întâlnire cu membrii de la biserica pe care o frecventez (probabil că mă mai gândesc la "frecventare" şi la rata de frecvenţă după ce voi termina de expus acest articol); pastorul a început cu vorbă şi cu o singură rugăciune, apoi au început tot felul de discuţii legate de mersul bisericii; nu s-a vorbit deloc despre ceea ce trebuie făcut decât despre ceea ce s-a făcut şi de ce s-a făcut aşa. Înspre final, după 3 ore lungi de monolog continuu (doar pastorul a predominat întâlnirea şi a şi avut nişte intervenţii în care spunea că nu vrea să închidă gura la nimeni - deşi dacă spui astfel de lucru nu eviţi ceea ce ai vrea să faci, ci te auto-denunţi de ceea ce eşti vulnerabil să faci în mod uman) s-a ridicat o femeie şi a venit la microfon să spună cum să se facă slujbele şi cum să decurgă serviciile de la biserică. Mi-a plăcut de ea că a spus că nu mai vrea să se facă rugăciuni doar de auto-cercetare, apoi rugăciuni de auto-apărare, auto-vindecare, şi aşa mai departe. Ceea ce a fost cel mai neplăcut este că vorbele ei au rămas spuse doar în acea întâlnire, dacă nu s-a făcut nimic în acest sens... rugăciunea tot o formalitate a rămas.


2. Dăruirea derivă din obligație şi nu este niciodată o bucurie.

2 Corinteni 9:7 ne spune că Dumnezeu iubeşte "pe cel ce dă cu bucurie". Acest text cred că se referă nu doar la a fi darnic în a da ceva cuiva (unii se mulţumesc cu a da "bună-ziua" şi spun că au făcut-o cu bucurie), ci la felul cum se face acest lucru.

La multe biserici termenul de dărnicie este des evitat pentru că oamenii sunt sensibili în privinţa banilor. Nu am învăţat să dăruim pentru că nu am fost învăţaţi acest lucru; aşa spun unii. Adevărul este că o mare parte din banii care îi dăm noi la biserică nu se folosesc după cum vrem noi, sau ar avea aprobarea noastră, dar au aprobarea altora. La casieria unei biserici, unde are acces oricine (foarte ciudat, e singurul loc unde nu există camere de filmat şi/sau doar senzori de mişcare) apărea scris mare şi răspicat că fiecare membru este obligat - sau are obligaţia, nu mai reţin exact exprimarea - de a da cel puţin 5% din veniturile sale, după care erau puse vreo 10 semne de exclamare. Probabil că acele semne se refereau la zeciuială, dar numărul 5 dinaintea lor reflecta o "mini obligaţie". Atunci când există astfel de lucruri într-o biserică şi dăruirea nu este ceva spontan, atunci acolo este o problemă.

3. Râsul este rar, iar atunci când este prezent este forţat şi repede înăbuşit.

Cineva spunea odată, "Crezi că Isus a râs vreodată? Biblia nu spune nicăieri că ar fi râs." Iată ce răspuns a şi primit această persoană: "Nu ştiu dacă a râs sau nu, dar cu siguranţă că El m-a aranjat ca eu să pot!"

Noi suntem nişte creştini "aranjaţi să putem râde"; bucuria este însăşi atmosfera dinaintea camerei Tronului Cerului (Psalmul 16:11), iar râsul nu este nimic altceva decât bucurie care poate fi auzită.

Predicatorul care crede că trebuie să spună glume pentru a stârni râsul din partea audienţei a pierdut de fapt ideea. Diferenţa dintre acel tip de bucurie provocată şi bucuria naturală care apare din inimile închinătorilor fericiţi este precum diferenţa dintre noapte şi zi.

4. Când se termină biserica, toţi se împrăştie.

Unii pleacă mai repede de la biserică pentru că nu suportă un anumit predicator. Alţii chiar adorm în timpul slujbei şi preferă să nu se facă de râs în biserică, deci alege să plece acasă mai repede. Oamenii dintr-o biserică, după ce s-a terminat slujba, continuă părtăşia. Părtăşia nu înseamnă doar să venim la biserică şi să "urmărim" un program pe care l-am putea ştii pe dinafară uneori.

Domnul Isus ne-a dat o poruncă, să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a iubit El (Ioan 13:34-35). Dacă vrei să auzi cum sună părtăşia de la o biserică, închide-ţi ochii după terminarea slujbei şi ciuleşte-ţi urechile. Probabil că vei auzi cum toţi fug la maşinile lor să ajungă mai repede la masă, mai degrabă decât să fie mulţi care se salută şi care vorbesc între ei. Bârfa nu înseamnă părtăşie, însă unora le place să creadă că dacă au o discuţie cu alţii, fie ea şi o mică bârfă, asta pentru ei înseamnă părtăşie, sau mini-părtăşie.

5. Când un lider face apel la voluntari, primeşte foarte puţine răspunsuri.

Îmi place ceea ce a spus Debora în Judecători 5:2, "Nişte căpetenii s-au pus în fruntea poporului în Israel, şi poporul s-a arătat gata de luptă: Binecuvântaţi pe Domnul!"

Liderii pot să conducă, dar dacă nu îi urmează nimeni... ei sunt singurii care merg. Este nevoie de lideri puternici de curaj şi viziune, dedicare şi tărie, precum şi voluntari din cadrul poporului lui Dumnezeu, care să iasă şi să meargă mila în plus, să facă puţin mai mult decât cei de dinaintea lor, să se exercite pe sine pentru succesul lucrării. Congregaţia care este forţată să se bazeze mereu pe aceiaşi supra-solicitaţi voluntari nu face altceva decât să fie cu colacul de salvare pe cap şi să vâslească spre ape şi mai adânci.

De prea multe ori pastorul vrea să facă toate; prea mulţi dintre noi am fost obişnuiţi să credem că pastorul este cel care trebuie să facă toate la biserică şi în afara ei. Adevărul este că dacă el nu deleagă pe alţii să participe la munca din cadrul slujirii în biserică acel pastor cu siguranţă că nu este unul cu viziune.

Voluntari nu sunt cei care sunt numiţi de conducerea bisericii, ci aceia care la îndemnul Duhului Sfânt văd nevoia din jur şi sar să facă ceea ce este nevoie; de cele mai multe ori voluntarii sunt cei care în modestie acceptă anonimatul pentru a face pe cei din jur să înţeleagă că toată slava se datorează lui Dumnezeu; atunci când atribuim vreo laudă cuiva şi persoana respectivă se simte prea bine, creăm un precedent de manipulare ascunsă. Las că data viitoare vin tot eu că poate îmi dă şi bani!

Suntem chemaţi să ne purtăm poverile unii altora (Galateni 6:2-4); acest lucru nu se poate face cu o conducere care nu are curaj şi viziune, care nu se implică în a găsi pe alţii care să fie alături de ei în slujire.

6. Când apare conflictul, liderii îl ignoră, apasă butonul de panică, sau abandonează nava.

Un pastor spunea o dată că a încercat din răsputeri să "acopere" lucrurile neplăcute care se întâmplau în biserica sa. Îi era frică să aplice disciplina biblică pentru a nu pierde din enoriaşi şi finanţarea acestora. În fond şi la urma urmei el a ignorat problema existentă şi a lăsat ca păcatul să fie "trecut cu vederea", ascuns, mascat, tăinuit.

Există biserici care îşi au secretul lor. Dacă atingi acele zone sensibile, rişti să fi dat afară. O biserică bolnavă va merge de la o extremă la alta; se va panica la fiecare conflict, crezând că este o lovitură de moarte pentru biserica locală, sau că va fi mereu împresurată de conflict, aşa cum un trup bolnav experimentează o boală după boală.

Priviţi la felul cum biserica din Faptele Apostolilor 6 a tratat conflictul care a erupt în mijlocul lor; atât liderii cât şi membrii au reacţionat rapid şi cu credincioşie încât cei din afară au fost impresionaţi, "Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă." (6:7)

Problema la multe biserici şi lideri de biserică nu este că nu ştiu să trateze un conflict: ei fac din oameni cauza conflictului şi blamează în loc să caute faţa Domnului, să se adune la un sfat, la post şi la rugăciune şi sfinţire personală şi colectivă. Din conflict ajungem la scuze, iar din scuze ajungem la acuze. Tot în aceiaşi măsură mulţi iau texte din Scriptură şi le aduc ca referinţă logică (orice ar fi, chiar daca versetul se referă doar la un cuvânt cu care se confruntă ei în conflictul lor) şi în acest fel ignoră nu doar contextul, dar şi călăuzirea Duhului Sfânt; din text iau contextul şi fac tot ei pretextul! Nu e de mirare că multe biserici au doctrine bazate pe convingeri personale mai degrabă decât pe fundamente biblice care să ducă la maturitatea bisericii.

7. Chiar şi liderii au o înţelegere slabă cu privire la Scripturi.

Aşa cum am spus anterior, există în biserică lideri care folosesc texte din Scriptură pentru a justifica ceva ce doresc ei să expună.

Există un obicei între creştini să folosească Biblia într-un mod greşit; pun mâna pe Biblie şi citesc un anumit text de "unde se deschide ea"; apoi spun că este bun pentru ei şi merg mai departe. Cu siguranţă că ştiţi istorisirea tânărului care a făcut acelaşi "exerciţiu" şi a dat de versete care "îl îndemnau" să facă ceea ce a făcut Iuda, adică să se spânzure.

Bisericile unde studiul Bibliei nu există sunt biserici slabe. Simpla predicare a unor predici conservă nu produce creştere spirituală, după cum nici o conservă expirată de lapte nu poate face un prunc să devină adolescent. O biserică unde cărţile Bibliei nu sunt cunoscute şi unde enoriaşii nu fac diferenţa dintre Noul şi Vechiul Testament cu siguranţă că este o biserică bolnavă. Într-o biserică este importantă părtăşia, rugăciunea, închinarea, dar şi studiul aprofundat la Scripturii are rolul ei. Există oameni în biserică şi nu ştiu cine a scris Biblia, ce se sărbătoreşte de Paşti sau de Crăciun (chiar dacă merg la biserică regulat şi susţin că sunt credincioşi).

În cadrul unei întâlniri cu membrii de la o biserică s-a discutat despre prorocii falşi şi despre fenomenul care acum începe să ia tot mai mult amploare: vorbitul în numele şi locul lui Dumnezeu în chestiuni care simpla conştiinţă ar putea fi de folos. Conducerea acelei biserici avertiza biserica de "prorocii mincinoşi", dar nu a dorit niciodată să facă un studiu biblic cu privire la prorocie, darul prorociei, responsabilităţi şi călăuzire. S-au mulţumit să afirme un simplu avertisment, adică au apăsat butonul de panică. În acest fel s-au înmulţit falşii proroci; ei nu doar că nu sunt activi în biserică, ci sunt şi producători de minciuni în cercurile de casă unde ei sunt acceptaţi şi nu sunt cercetaţi.

Pe vremea când eram student la teologie, am avut ocazia să merg cu un coleg la o biserică penticostală din oraşul Chitila (sper să nu fi greşit numele oraşului). Acolo am fost invitaţi să slujim la două biserici diferite, una dintre ele era păstorită de un om care avea educaţie şi absolvise un institut teologic şi avea şi ceva ani de experienţă în lucrare. Odată el a decis să facă un studiu biblic în biserică cu privire la darurile spirituale şi în special la darul prorociei. Nu doar că a pus bazele biblice şi a ajutat biserica să facă diferenţa dintre autentic şi fals, dar se simţea o atmosferă aparte în acea biserică.

Unii au înţeles greşit acest studiu biblic, motiv pentru care s-au "mutat" la altă biserică, o a doua la care am fost noi invitaţi în acelaşi oraş; în această biserică toţi erau proroci, sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. La intrarea în biserică toţi îşi lăsau papucii la intrare, cam cum este la musulmani când intră la slujbă într-o moschee. Când am intrat acolo trebuia să ne plecăm capul pentru că tavanul era făcut mai jos decât în mod normal, aşa că nu am putut sta prea mult în picioare. Noi nu ne-am dat papucii jos acolo, cel puţin eu personal am considerat acest lucru a fi ceva absurd, cum aveam să merg la o biserică şi să miros ciorapii nespălaţi ai celor dinaintea mea? În fine, unul din colegii noştri care ne însoţeau acolo a fost invitat să predice... şi înainte de a predica cineva din sală a început să îi prorocească de bine, altu îl confirma şi tot aşa. Adevărul era de fapt în inima noastră, noi îl ştiam personal pe acel coleg şi ştiam că ceea ce proroceau acei oameni nu era deloc biblic şi deloc adevărat. Ei au înţeles prin studiul biblic de la prima biserică drept o interdicţie de a mai "da drumu la lucrare", şi au găsit refugiu la "desculţaţii" de la biserica doi.

În privinţa aceasta aş putea spune multe alte întâmplări. Cred că înţelegem cu toţi că merită compătimiţi liderii acelor biserici unde studiul Cuvântului lui Dumnezeu este slab sau ignorat.

8. Isus este rareori menţionat, totul se rezumă la "Dumnezeu".

Cei care cunosc Cuvântul lui Dumnezeu nu pot ocoli proeminenţa pe care o primeşte Isus Hristos în totalitate. Coloseni 2:9 ne spune că "în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii", şi "El este chipul Dumnezeului celui nevăzut" (1:15).

Sunt uimit de mulţi care susţin că sunt creştini şi că slujesc Domnului, trăiesc pentru Dumnezeu, etc., în timp ce îl scot afară pe Isus. Credincioşii primari au fost persecutaţi nu pentru că vorbeau despre Dumnezeu, ci pentru că vorbeau despre Isus (Faptele Apostolilor 4:18). Dacă ei tăceau în privinţa lui Isus Hristos nu ar fi avut loc nici o persecuţie.

John Bisagno - pastor pensionat al congregaţiei de peste 22.000 de membrii de la First Baptist Church of Houston, Texas - spunea că "Isus Hristos este tot ceea ce are Dumnezeu de spus cu privire la Sine". Isus a spus: "Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl" (Ioan 14:9) şi "Când va veni Mângâietorul, ... El va mărturisi despre Mine" (Ioan 15:26).

9. Nimeni nu aude despre mântuire, nimeni nu se mântuieşte, baptisteriul este uscat.

O fermă care are pomi buni produce fructe bune; acolo unde un pom nu produce deloc roadă există o problemă.

Aceasta nu înseamnă că o biserică unde există creştere în membrii şi mulţi sunt botezaţi ar fi o biserică sănătoasă. Sunt unii care folosesc şiretlicuri pentru a-i atrage pe oameni la biserică şi îi manipulează să fie botezaţi; o spun spre ruşinea noastră că sunt multe biserici care recurg la această metodă decât să aleagă calea cea grea şi să meargă la oameni şi să-i cheme la pocăinţă.

La majoritatea botezurilor în apă la care am participat la biserica pe care o frecventez am observat un fenomen identic; se botează copiii celor care sunt membrii vechi din biserică. Probabil că unii sunt constrânşi de părinţi sau alţi membrii din biserică să facă acest lucru. La alţii am auzit că se botează să poată să se căsătorească cu o fată frumoasă din biserică, apoi dispar din rândul credincioşilor.

Am ajuns să avem întruniri evanghelice unde ne predicăm nouă şi nu avem rezultate; comitetul bisericii calculează rezultatele unei evanghelizări în cadrul bisericii în termeni de eşec sau succes; ei sunt cei care cotează - precum cei de la bursă - cât merită o predică şi cât merită un predicator. Se fac slujbe după slujbe şi nimeni nu îşi dă seama de ce nu sunt rezultate: există unii oameni care nu vor veni la biserică să audă o predică, ei au nevoie să vadă din viaţa celor din jurul lor o schimbare produsă în urma unei atitudini de pocăinţă autentică; toţi sunt sătui de pocăiţi nepocăiţi care cheamă pe nepocăiţi la pocăinţă. Probabil că ar trebui să repet acest lucru pentru a evidenţia adevărul: vrem să avem roadă, dar noi nu facem curăţenie în mijlocul nostru, nu ne pregătim oamenii să ştie cum să conducă pe cineva la Hristos, cum să crească pe cineva să devină un ucenic al Lui, ca mai apoi la rândul său să poată produce şi el alţi ucenici.

Ne rezumăm la predici sentimentaliste, câteva lacrimi vărsate în fugă, vreo 2-3 mâini ridicate în sus, apoi o rugăciune la încheiere şi au uitat toţi de toate şi de ucenicizare. Apoi ne mirăm că de ce nu avem botezuri în apă, de ce există în mijlocul nostru creştini imaturi şi care propagă învăţături greşite şi care sunt "educaţi" la anumite grupuri de casă cum să se îmbrace, ce batic să pună pe cap, câţi copii să facă, cu cine să se căsătorească şi care e voia Domnului. Care Domn?

Eu v-am ales pe voi, şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână (Ioan 15:16).

10. Nici membrii şi nici liderii nu sunt gata să plătească preţul pentru a face biserica sănătoasă.

Ca să mergi de pe patul de moarte înspre sănătate este nevoie de sacrificiu, dedicare, muncă şi adesea durere. Pacientul trebuie să facă schimbări drastice, să se supună supravegherii unor medici profesionişti care ştiu mai multe decât pacientul muribund, şi ştiu ce să prescrie. Aceasta cere o bunăvoinţă de a muri faţă de sine.

Acesta este motivul pentru care o biserică ce se află pe moarte ar fi mai bine să moară decât să trăiască. Pentru a putea fi sănătoasă, biserica trebuie să pună stop la căile sale auto-distructive, să retragă pe unii din liderii nesănătoşi şi să devină acel tip de biserică care a fost odinioară, dacă a fost vreodată mai bună.

Sunt multe biserici astăzi care sunt bolnave şi pe cale de a se distruge singure pentru că au refuzat un sfat bun de la nişte prieteni ce le-au spus ceea ce trebuie făcut ca lucrurile să meargă bine. Nu de pomană la întrebat Isus pe bolnavul de la scăldătoarea Betezda dacă vrea să se facă bine (Ioan 5:6). Nu toţi doresc acest lucru.

Procesul de vindecare şi de îndreptare nu a fost niciodată fără dureri. Aşa cum menţionam într-un articol anterior (Consultanţă pentru biserici falimentare), totul este o luptă:
Ceea ce avem nevoie să facem este să răsturnăm programul bisericii şi să refacem misiunea ei: ieşirea afară dintre ziduri, eliminarea programelor care produc familiaritate, plictiseală, tradiţie, prostie, îndobitocirea poporului. Atunci când ieşim din biserică şi ne gândim la misiunea lăsată de Isus, formăm de fapt o biserică. Domnul Isus cu siguranţă nu ne-a chemat să facem programe şi să strângem bani ca să avem cu ce le finanţa. Cu siguranţă că El nu ne-a chemat să avem pastori care nu se implică în misiunea bisericii şi care nu vor nimic altceva decât mereu salarii mărite şi mereu tot mai puţin de lucru. Biserica nu este formată dintr-un pastor şi o grămadă de enoriaşi fuduli, creduli, inactivi, pasivi, etc. Biserica este formată din organisme vii, mădulare care există, care au activitate, viaţă, acţiune, reacţiune, se află într-o continuă luptă, produc mereu rezultate care aduc slavă şi glorie celui care este capul ei: Hristos. Aceasta înseamnă de multe ori şi multă luptă: o luptă între cei care sunt maturi şi cei care sunt imaturi pe calea mântuirii, şi care cred că sunt mai tari decât ceilalţi. Arama lor însă dă pe faţă – şi aşa biserica este iar în râsul celor fără pocăinţă autentică, aşa zişii creştini de două mii de ani (ce tare sună această exprimare falsistă, nu?) (sursa)
Este bine pentru fiecare dintre noi, atât membrii cât şi lideri, să ne reamintim zi de zi de trei lucruri:

-- Aceasta este biserica Domnului. El a murit pentru ea, eu nu. (Matei 16:18)

-- Unica întrebare este "Ce vrea El să fie făcut cu biserica Sa?" (Faptele Apostolilor 9:6)

-- Orice fac pentru biserică, bun sau rău, Isus o ia în mod personal. (Faptele Apostolilor 9:3, 5; Matei 25:40, 45).

NOTĂ: Acest articol este o adaptare dintr-un alt articol renumit scris de Joe McKeever (foto alăturat), predicator, caricaturist şi pensionat Director de Misiune din cadrul Baptist Association of Greater New Orleans. Acest articol nu poate fi reprodus sub nici o formă fără aprobarea în prealabil, în scris, de la mine. Pentru detalii rog să mă contactaţi folosind tabul Contact (din dreapta acestui articol), sau lăsaţi un comentariu care să specifice aceasta. Mulţumesc de înţelegere.[no-sidebar]




Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.