Semne că biserica ta are nevoie de trezire

Nu ne vei înviora iarăşi, pentru ca să se bucure poporul Tău în Tine? Psalmul 85:6  (Imagine de pe google images)Există multe semne care arată că o biserică are nevoie de trezire spirituală. Ceea ce defineşte o biserică sănătoasă nu este mulţimea de semne care o voi prezenta în acest articol. Atunci când privim o monedă vedem că are două feţe - cea pe care o vedem la care ne uităm, şi cea care nu o vedem, care este pe verso. Unii oameni cunosc ambele feţe ale unei monede, alţii nu ştiu că există un verso la fiecare monedă. Tot aşa biserica de astăzi are o faţă, şi are şi un verso. Faţa este ceea ce vede toată lumea, verso-ul este ceea ce nu văd prea mulţi.

Îmi amintesc o relatare a unei biserici care avea pană de curent (electric) şi nu îşi putea desfăşura serviciile divine, aşa că au pus un semn la intrare, "Due to the lack of power, there will be no service tonight" (care, tradus literar, înseamă "Datorită lipsei de putere nu va avea loc nici un serviciu divin în această seară"). Mulţi dintre cei care au citit acest semn au înţeles partea spirituală, doar cei care ştiau de pana de curent ştiau însă şi despre ce era vorba.

O biserică unde Hristos este doar pe pereţi, în cântece şi în cărţi, este o biserică unde este nevoie de trezire. Hristos trebuie să fie în inimile celor ce formează biserica, El nu este religia nimănui, este Mântuitorul nostru! (vezi articol recent aici) Unde Hristos nu este centrul, căpitanul şi stăpânul, acolo este ceva ce trebuie remediat.

O biserică unde se respectă un program orar şi nu călăuzirea Duhului Sfânt şi dependenţa de prezenţa şi puterea lui Dumnezeu, este o biserică unde este nevoie de trezire. Programele religioase în părerea mea au fost create de comunism pentru a manipula pe credincioşi. Toţi trebuiau să facă la fel, toţi trebuiau să aibă aceleaşi puncte cheie. Pe parcurs s-a păstrat programul şi totul a devenit o monotonie, o mediocritate, o obişnuinţă şi un familiarism care a transformat biserica din închinare şi ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu într-o conservă care ştii ce conţine, ştii când se deschide, ştii cine o deschide, ştii cine este în ea, şi ştii când se închide şi cine va închide. Există biserici unde după un mesaj consistent cel mai adecvat lucru ar fi să se termine şi ca oamenii să plece acasă, sau să fie un moment de închinare, laudă, rugăciune, căutarea feţei Domnului. Din nefericire unii nu simt momentul şi continuă să mai adauge alte lucruri care poate nu au nimic de a face cu ceea ce s-a predicat anterior. Într-o astfel de biserică trebuie să vină trezirea într-un mod atât de puternic şi de profund încât mulţi din cei care stau pe picioare să cadă, şi cei care stau pe scaune să fie ridicaţi. Unii chiar trebuie să fie daţi afară pentru că duhoarea lor spirituală produce putrezire în Trupul lui Hristos.

O biserică unde părerile unora sunt mai importante decât prezenţa şi puterea lui Hristos, este o biserică ce are nevoie de trezire spirituală. Unde doctrina şi predicarea fără scop merg continuu - şi nu Hristos şi El răstignit să fie predicat continuu - nu este nimic altceva decât un club cu un program prestabilit, cu oamenii prestabiliţi, contribuţie prestabilită, plată prestabilită. Când îl punem pe Hristos pe alt loc în biserica noastră nu facem nimic altceva decât să arătăm că noi suntem în control, noi conducem, noi ştim cum să desfăşurăm programul; cine e Hristos şi ce are El de a face acum cu programul nostru?

O biserică unde plecăciunile în rugăciune devin tot mai formale şi repetitive în vorbire, este nevoie de trezire spirituală puternică. Am auzit şi ştiu că există mulţi creştini care se roagă mereu aceiaşi rugăciune şi se întreabă de ce nu îi ascultă şi de ce nu le răspunde niciodată Dumnezeu. Există biserici unde nu mai există plecarea pe genunchi, unde s-a uitat că trebuie să ne smerim, să ne plecăm până la pământ înaintea Creatorului nostru, şi poporul devine din ce în ce mai familiar. Ceea ce domneşte acolo este ceea ce s-a stabilit mai dinainte să se facă. Când transformăm închinarea biblică în închinare formală nu avem de a face cu nimic altceva decât cu un creştinism diluat, cu efecte care se doresc şi se rostesc mereu, dar care nu se văd niciodată, pentru că lipseşte zdrobirea, smerenia, închinarea autentică.

Nu vreau să spun că ordinea dintr-o biserică este greşită. Dumnezeu este un Dumnezeu al orânduielii. Când facem din orânduiala lui Dumnezeu orânduiala noastră, acea ordine bisericească din cadrul slujbelor nu sunt nimic altceva decât o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

O biserică unde se urmăreşte mereu aceleaşi lucruri an de an, lună de lună, este o biserică unde nu este loc de schimbare. O biserică unde botezul în apă şi evanghelizarea se face doar de Bobotează - că atunci fac şi ortodocşii o "scăldare" în apă - este o biserică unde ceva este putred; acolo nu se nasc credincioşi autentici, ci nepoţi de creştini şi propagare de tradiţie religioasă. Fără schimbare este imposibil să existe manifestare divină în biserică. Dacă biserica nu doreşte ceva mai mult şi mai mult din Dumnezeu, şi se rezumă la programul şi ritmul ei, este o biserică unde este nevoie de zdrobire, smerenie, trezire.

O biserică unde pastorul predică despre trezire dar nu face nimic cu privire la aceasta, este la fel de moartă ca un pom uscat. Este în pământ, ştie că are nevoie de îngrijire, e dependent de apă, dar este uscat. E la fel de bun pentru foc precum un sac de cărbuni.

O biserică unde oamenii pleacă din biserică în timpul predicii este o biserică unde este monotonie, plictiseală şi adormire - deci este nevoie de trezire. Am auzit recent o întâmplare cu o femeie care se duce la pastorul ei la finalul slujbei, şi îi cere scuze că soţul ei a părăsit slujba în timp ce acesta predica; pastorul a spus că nu are să-i aducă nici un reproş, la care femeia îi răspunde, soţul meu umblă în somn încă de când era copil.

Deşi pare amuzant, este un adevăr trist: multe biserici nu fac nimic decât să-şi adoarmă enoriaşii. Acolo nu există trezire pentru că oamenii se revoltă dacă cineva le predică despre păcat, despre schimbare, despre alt tip de închinare. Ei sunt oamenii care iubesc obişnuinţa şi au făcut din ea stilul lor de viaţă: merg la biserică duminică de duminică, dar ei niciodată nu se mai schimbă, sunt la fel de borfaşi, la fel de mârlani, la fel de curvari, la fel de flirtători, la fel de hulitori, la fel de ipocriţi, la fel de păcătoşi. Asta trebuie să se schimbe o dată pentru totdeauna! Hristos nu are loc acolo unde păcatul este întronat. Dacă ne jucăm de-a biserica cu siguranţă că nu avem acolo prezenţa lui Hristos, ci doar ne amăgim singuri unii pe alţi. E ca şi când am fi goi, nu ne este ruşine şi cineva ne vede de sus şi îşi acoperă faţa că i se face şi lui ruşine de noi.

Aici este de fapt verso-ul bisericii. Şi poate ni se vor deschide odată ochii să vedem aceasta! Este locul şi lucrurile care au loc şi care nu produc decât stagnare, program repetitiv, adormire şi, într-un final moarte.

Avem nevoie de trezire. Avem nevoie de schimbare. Trebuie să înceapă acum, aici, cu mine, cu tine. Vă includ mai jos un videoclip cu un cântec despre trezire, care sper să vă mişte şi pe voi la fel cum m-a mişcat şi pe mine.


Notă: Acest articol a fost publicat în revista ”Flacăra Rusaliilor”, o publicație creștină penticostală coordonată de Pastor Teodor Dronca, în numărul 3/2013. Mulțumesc pe această cale pentru publicare și pentru posibilitatea oferită de a prelua acest material care sper că a fost și continuă să fie de folos multor generații.[no-sidebar]




2 comentarii:

  1. Sper ca nu o sa fie cineva care sa iti citeasca postarea si sa creada ca aici e vorba doar despre biserica cutare sau despre slujba pe care o face popa/pastorul. E vorba despre fiecare dintre noi, mai mult decat de biserica pe care o frecventam (sau ba). Un student bun invata si intr-o institutie bogata in resurse, si intr-una mai modesta - ba chiar e si autodidact, daca altfel nu se poate. Desigur, sunt destui pentru care un 5 e ok, ca e nota de trecere. Iar amagirea propriei constiinte, as zice, e o otrava pe cat de parsiva, pe atat de des intalnita la crestin. Eu nu fac exceptie. Cine face?

    RăspundețiȘtergere
  2. Oarecum faceam aluzie si la o biserica anume, dar am considerat articolul acesta a fi aplicabil si la alte biserici unde cele mentionate mai sus sunt aplicabile. Din nefericire nu este nimeni perfect. La unii imperfectiunea produce putrefactie in biserici. Unora chiar le place mirosul de putrefactie. Eu nu. Il urasc. De aia am pus mana pe "condei" si am scris. :)

    RăspundețiȘtergere

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.