Am părăsit cultul - nu sunt un om religios

Dacă nu îmi dădeam seama mai demult de starea mea... cu siguranţă că acum aveam să fiu cu mult afundat în mocirla tradiţiei, ipocriziei şi a complacerii - este locul unde cei mai mulţi creştini de astăzi sunt; o, şi ce le mai place acea zonă de confort!!!

Oare când vom reuşi să răsturnăm lumea aceasta, cu susul în jos, cu religiozitatea şi prostia noastră? Toată lumea se bate în piept că este creştină - dovedeşte prin frecventarea unei biserici, e aşa de simplu, nu? - şi ei nu au făcut nimic pentru Împărăţia lui Dumnezeu, nici măcar o rugăciune de pocăinţă, de schimbare, de zdrobire, de transformare. Dacă e să vedem vreo schimbare în lumea de astăzi, în oraşul nostru, în ţara aceasta, cred că e nevoie să ne debarasăm de eul nostru şi de ideologiile care s-au format în noi, în decursul timpului.

Asta înseamnă să renunţi în primul rând la ceea ce este imatur, firesc, lumesc. Să renunţi la cultul tău, la nerodnicia bisericii tale, la viaţa ta de pasenţe tomnatice - acum cu Dumnezeu la biserică, apoi înapoi cu lumea şi Satan, când nu mai eşti la biserică.

Am ajuns să avem creştini care dacă nu sunt satisfăcuţi, dezertează; pastori care daca nu li se dau bani, mugesc; enoriaşi care critică pe alţi enoriaşi despre sfinţenia care nu o au nici ei; fraţi care îşi ucid fraţii; surori care îşi linguşesc surorile; copii care îşi iubesc părinţii doar când le dau ceva care vor ei.

În urmă cu mai bine de 15 ani trebuia să termin cercetările pentru lucrarea de licenţă, şi în jurul meu erau doar oameni descurajanţi. Pe atunci ajunsesem să aud despre trezirea spirituală din Pensacola, Florida, şi Dumnezeu a început să îmi cerceteze inima prin muzica şi predicarea Evangheliei care avea loc acolo. Unul din predicatorii care mi-a influenţat atunci mersul meu în viaţa de credinţă cu Dumnezeu a fost autorul, predicatorul şi evanghelistul Steve Hill - vă recomand să citiţi cartea lui, "White Cane Religion" (Religia bastonului alb), care prezintă o serie de mesaje predicate în timpul acestor treziri, şi celelalte cărţi ale lui vi le recomand cu aceiaşi căldură, ele au un mesaj şi o prezentare dinamică a mesajului lui Dumnezeu pentru creştinii şi biserica de astăzi. Una din predicile lui a stârnit în mine foamea de a căuta pe Dumnezeu într-un mod real, adevărat, autentic. Deşi eram într-o luptă, am înţeles că Dumnezeu este de partea mea şi El începea să îmi descopere tot mai mult despre El, pe măsură ce eu mă apropiam mai mult de El.

Au început să existe seri în care mă rugam şi mă pocăiam înaintea lui Dumnezeu pentru cei care mi-au făcut rău în viaţa mea; mă umpluse Dumnezeu atunci cu o milă şi o compasiune aşa de imensă pentru starea lor de păcătoşenie, încât imploram fierbinte, cu lacrimi şi cu durere în suflet, ca mila şi îndurarea lui Dumnezeu să se reverse peste acea persoană. Deşi erau gânduri şi resentimente care mă chinuiam uneori, prin rugăciune Dumnezeu a început să îmi descopere lucruri de care trebuia să fiu eliberat şi de care am fost eliberat ulterior: religia inimii mele.

Credeam ceea ce credeau şi părinţii mei, aveam o relaţie cu Dumnezeu, fusesem botezat în apă, aveam naşterea din nou, dar eram un creştin rece. Nu pot spune căldicel, pentru că nu puteam încălzi nici măcar inima lui Dumnezeu cu starea mea de dinaintea schimbării mele. Mergeam la biserică la fel ca un spectator, şi nu se prindea nimic de mine. Cântam cântecele ce erau cântate fără să îmi dau seama că prin cântec minţeam aşa de tare.

Eram un nimeni, cum zicea recen un amic de al meu. Eram un nimic, dar am ajuns să ating o parte din mila şi îndurarea lui Dumnezeu şi atunci El a început un proces de eliberare a fiinţei mele din tot ceea ce era negativ în mine.

Am reuşit - mă mir şi acum când mă gândesc - să biruiesc pe una din persoanele care mă descuraja mereu că nu voi termina şcoala vreodată; apoi am biruit falsa mea stare de om religios şi am început să văd lucruri pe care nu le vedeau toţi ceilalţi din jur.

Îmi amintesc în acea perioadă că eram în braţe cu o altă carte a lui Charles G. Finney, Letters on Revival (Discursuri despre treziri, o puteţi găsi în limba română aici), şi alte cărţi scrise de el, de care acum nu îmi vin în minte; abia mai târziu am reuşit să dau de varianta în limba română, şi o citeam atunci pentru a 3 a oara. Atunci am început să înţeleg ceea ce scria Duhul Sfânt prin Finney. Am început să mă rog ca nicicând altădată. Nu mai puteam să stau pe genunchi, eram cu faţa la podeaua camerei în care locuiam atunci, şi rugăciunea mea devenise suspin. Aveam cu mine şi alături de mine prezenţa lui Dumnezeu care îmi slujea, şi la un moment dat am început să am o viziune. În timp ce stăteam şi mă rugam, o mână mi-a arătat un dulap care se ridica în aer şi din el au început să se deschidă uşi şi sertare şi o mână scotea haine din el; ele cădeau şi ieşeau afară ca pe o bandă rulantă; o altă mână începea să pună undeva haine albe; nu era acelaşi dulap, simţeam cum ceea ce vedeam atunci îmi este atât de viu şi de real încât tot ceea ce vedeam în vedenie îmi era tălmăcit fără ca eu să cer desluşire, deşi anumite lucruri nu le-am înţeles profund. Şi ceea ce vedeam se derula într-un mod pe care nu l-am mai văzut niciodată până atunci, era un 3D vizibil cu ochii spirituali, şi unele lucruri arătate apăreau color în faţa mea.

Deşi nu îmi amintesc acum cu exactitate toată acea viziune, îmi amintesc faptul că interpretarea şi înţelegerea lui era că Dumnezeu vrea să facă o curăţie cu cei din biserica Sa, El vrea să-i elibereze pe creştini de religiozitatea şi haina lor murdară, şi El să le dea o haină nouă, albă, strălucitoare - curată. Era ceea ce mi-a descoperit Dumnezeu după ce i-am cerut atunci, în clipa când vedeam viziunea, ce înseamnă toate acestea?

O astfel de haină vroiam eu atunci. Nu mai vroiam vechiu meu pe mine. Vroiam să fiu schimbat.

Deşi nu ştiu dacă Dumnezeu m-a îmbrăcat cu acea haină albă - care atunci putea să însemne mai multe lucruri pentru mine (lucruri pe care nu le pot destăinui acum din motive personale) - am simţit - şi simt şi acum şi pot să fac desluşirea foarte clar - că sunt eliberat de religiozitatea mea, am devenit mai sensibil şi mai vulnerabil la prezenţa şi puterea lui Dumnezeu şi El începea să-mi vorbească şi eu să pot auzi vocea Lui. El mi-a dăruit atunci capacitatea de a desluşi ce este autentic de ceea ce este un fals în biserică.

Aş putea scrie mult mai multe lucruri de la ceea ce s-a întâmplat ulterior, dar sunt nevoit să mă opresc aici deoarece a exista cineva şi ceva care a vrut să facă ca vocea lui Dumnezeu din mine să nu se mai audă, să mă readucă la acel creştinism patetic şi imbecil de altă dată, şi să mă facă să fiu un simplu cotizant de biserică cultică.

Din nefericire am ştiut că aceasta este o luptă şi undeva pe traseu ştiu că am fost înfrânt, dar nu de tot. Am continuat să îmi menţin poziţia câştigată - eliberet pe deplin de tradiţie, religiozitate şi creştinism fals şi ipocritic - şi cineva şi ceva a vrut să păstreze influenţa mea spirituală cât mai departe de un foc străin pe care cultismul şi religiunea l-a aprins în aşa de mulţi credincioşi ce merg la biserică, sunt îndoctrinaţi în lucruri care nu sunt în inima lui Dumnezeu şi îi menţine pe oameni oriunde altundeva, dar nu aproape de Dumnezeu.

Ceea ce am observat că face biserica din om este să îi sugă finanţele şi timpul. Dacă biserica nu îi apropie pe oameni de Dumnezeu, aceasta este un cult, este un sistem de valori prin care se aduce omagii prin acte religioase, ritualuri care au menirea de a fi o împământenire a oamenilor, mai degrabă decât să fie o chemare a oamenilor la sfinţenie, pocăinţă, trezire, schimbare, transformare radicală.

Şi ne mirăm de ce în bisericile noastre avem botezuri cu persoane din famili de pocăiţi - că sunt constrânşi de părinţi sau de conducerea bisericii că altfel nu le fac nunţile, nu le oficiază ritualurile, nu le poate încasa arvuna. Am ajuns să avem nu un sistem paralel în biserică - comparat cu lumea - ci lumea şi biserica interschimbabile: se slujeşte pentru o plată, se vine la slujbă pentru o simbrie, sunt apreciaţi cei care dau mai mult, mai des, mai consistent. Ceilalţi? Sunt ignoraţi, nebăgaţi în seamă, ritualurile trec pe lângă ei, şi sunt bârfiţi şi li se aduc pe cap păcate pe care ei nu doar că nu le-au comis vreodată, dar nu le-ar trece vreodată prin cap să le comită.

Unii, spre nenorocirea minţii lor bolnave, crezând că pot obţine o statură mai bună, au dat tot ce au avut... şi pentru că au privit cu poftă la o fată din biserică, sau au avut o părere diferită faţă de cult, au fost lăsaţi fără nimic, dar banii lor au fost şi sunt încă în posesia unora; evaziunea fiscală din unele biserici este ruşinea multor astăzi, şi sunt lucruri care sunt atât de tainic păstrate încât vei fi pe loc executat şi dat afară dacă dezvălui ceva din ce trebuie să rămână tainic; curând roata se va întoarce, dulapul se va goli de întinăciuni, şi o mână va împinge în groapă tot şi pe toţi cei ce sunt întinaţi de religia bisericii culte. L-au lăsat pe Dumnezeu afară, pentru că în programul lor El nu are loc, timpul e calculat, nu avem nevoie de vindecări, de schimbări de vieţi, de schimbări de program, ci mai degrabă latenţă, pasivitate, complacere cât mai multă, şi un nume mare la intrare.

~~~~~~~
NOTĂ: Pentru cei care nu ştiu limba engleză, imaginea acestei postări spune următoarele:

"Eliberat de religie"
Religia - substantiv, 1. Un sistem  organizat sau instituit de crezuri, bazat pe tradiţiile oamenilor în locul urmării prieteniei cu Dumnezeu. 2. Actul de a te juca de-a biserica, schimbând adevărurile interne pentru lucruri înfăptuite în exterior; substituirea realităţilor spirituale cu ritualuri carnale.