Ţi-am pus o uşă pe care nimeni n-o poate închide

La capătul tunelului se vedea lumina. Era de fapt un tunel pe care trebuia să urci peste 170 de trepte, la finalul cărora simţeai deja o mişcare ciudată la gambele picioarelor.

Am avut ocazia să merg în 15 decembrie 2013 în Sighişoara şi să vizitez pe scurt cetatea veche. Ghidul ne spunea că oraşul a existat dinaintea erei noastre. Mi s-a părut o informaţie interesantă, deşi nu am studiat să văd dacă ceea ce mi-a spus este chiar adevărat. În fine, nu contează acest lucru acum....

Imediat cum am trecut de turnul cu ceas, am văzut o casă care avea inscripţionat ceva foarte interesant pe ea. Scria mare, cu litere de o şchioapă "House on the Rock" (adică, "Casa zidită pe stâncă" dacă vă sună familiar această expresie în limba română...). Ciudat este că peste drum de această casă era casa în care a locuit Vlad Ţepeş pentru o scurtă perioadă de 4 ani. Doar patru ani.

După ce am urcat pe scările din tunel, am ajuns în vârf de deal la o biserică imensă, iar lângă ea era un cimitir, care se răsfira pe o vale, spre care nu am avut curiozitatea să merg să privesc... pentru că nu îmi plac cimitirele.

În faţa bisericii însă era un copac înalt, şi în jurul lui erau 3 băncuţe. Era ca un fel de semicerc în jurul unui pom cu găuri în el... unde puteai să te opreşti şi să-ţi tragi răsuflarea, după ce urci cele peste 170 de trepte printr-un tunel în care mi s-a părut că temperatura era mereu constantă, asta pentru că în stânga şi în dreapta tunelului erau scânduri de lemn care lăsau să treacă aerul în şi prin tunel. Din loc în loc erau câteva bucăţi de lemne lipsă... probabil că cineva a vrut să facă o fereastră, să evadeze spre o scurtătură. Sau poate era o spărtură?

În faţa bisericii era o uşă deschisă. Era o uşă deschisă pe care nimeni nu o putea închide. Nu am fost curios să merg până aproape de uşă, însă mi s-a părut că era un fel de separare într-un zid, şi bănuiesc că dincolo de această uşă era ceva sumbru, neliniştit şi întunecat... un cimitir.

Reflectând la toate aceste aspecte, mi-am adus aminte de ceea ce scria odinioară Apostolul Ioan (cel care a fost unicul ucenic al Mântuitorului care a stat pe pieptul Lui, şi care a primit Revelaţia cu privire la sfârşitul tuturor lucrurilor) în cartea cea de pe urmă a Bibliei, Apocalipsa.

"Ştiu faptele tale: iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu" (Apocalipsa 3:8)

Aceste cuvinte sunt de fapt rostite de Cel care este Începutul şi Sfârşitul, Alfa şi Omega, Regele Regilor şi Domnul Domnilor, Cel care are în mâna Sa cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor - Isus Hristos. Aceste cuvinte sunt adresate penultimei biserici din Apocalipsa, Filadelfia (filadelfia înseamnă din limba greacă "dragoste de fraţi", pentru cei care nu ştiu acest aspect interesant...), care întruchipează biserica erei prezente - o biserică în care sunt mulţi care se dau a fi ceva şi nu sunt (vezi Apocalipsa 3:9), şi de fapt sunt slujitori din sinagoga Satanei! Ei sunt cei care cred că au credinţa fermă pe stâncă, când de fapt au piciorul şi temelia casei lor, a familiilor lor, a tot ceea ce reprezintă ei... pe ceva deşert, un fals. Peste drum de ei este de fapt realitatea care este adorată în prezent în toate cele 4 colţuri ale lumii: împăratul acestei lumi, Satan. De cele mai multe ori el este zugrăvit ca fiind Dracul (precum cele descrise mai sus), şi îi fac chipuri, imagini, poveşti, filme, legende. Se laudă că îl au în mijlocul lor, şi de fapt se dau a fi creştini!

Astfel de oameni sunt precum acel tunel: în mijloc şi în inima lor totul este întunecat. La capăt se vede o lumină, însă lumina lor nu duce spre o realitate eliberatoare, ci spre o trinitate falsă: natura, omul şi plăcerea. Şi ceea ce este cel mai dureros pentru ei este că se laudă cu o uşă deschisă pe care nimeni nu o poate închide! De fapt acea intrare...  nu are nici uşiori, nici poartă, nici mâner, pentru că a fost smulsă de acolo! Acolo de fapt este intrarea spre moartea cea veşnică. Oare cât vom sta la picioarele unui trunchi găunos şi vom reflecta la ziduri deşarte, vechi, antice, legendare, până să ne dăm seama că uşa spre care îi împingem pe cei mai mulţi din jurul nostru nu este altceva decât orgoliul, ipocrizia şi eul nostru: îi băgăm pe oameni în iad, ne scuzăm că avem "casa zidită pe stâncă", că suntem lumini în întuneric... şi nicăieri nu mai este sare.

Sarea reprezintă gustul, deci vorbirea. Au ajuns faptele noastre să vorbească mai tare decât vorbele noastre. Am ajuns să fim un nume, renume, prenume, un grotesc amalgam de istorie, trecut, nimicuri, şi am ajuns să ne închinăm şi să nu ştim la ce ne închinăm.

"Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă ca să încerce pe locuitorii pământului. Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se coboare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou." (Apocalipsa 3:10-12).

Se apropie ceasul când fiecare dintre noi va sta în faţa unei uşi deschise. Păşind pe pragul acelei uşi vei putea atunci să priveşti spre ceea ce este înainte, apoi spre ceea ce a fost în urmă. Nu vei mai putea merge înapoi pentru că nu poţi păşi niciodată în trecut. Trecutul este istorie, să-l lăsăm să fie trecut. Ceea ce urmează înainte este viitorul; pentru unii va fi o încercare de foc, sau o primire de cunună. Vrei să fii credincios lui Isus Hristos şi în anul care vine, ca la finalul tunelului să poţi vedea într-adevăr lumina Lui şi El să te ducă spre veşnicia pe care şi-o doresc aşa de mulţi creştini, dar pe care o ratează din cauza orgoliului şi a ipocriziei lor? Asigură-te că ai casa zidită pe Hristos, în credinţă, pe Stânca Vieţii. Alege să te îndrepţi spre cele patru zări şi să rosteşti Numele Domnului de biruinţă peste cei ai tăi şi ai apropiaţilor tăi. Taie pomul la care te-ai închinat atâta timp şi fă un altar, un foc, încălziţi-vă - e vremea să păşim spre uşa care nimeni nu o mai poate închide: ziua de mâine, viitorul, necunoscutul. Îndrăzneşte, poate mâine va fi mai diferit decât azi! Îndrăzneşte, ziua de mâine nu este a ta, dar poţi păşi încrezător, dacă ziua de azi ai trecut-o biruitor, alături de Domnul şi Mântuitorul tău. Încrede-te în El din toată inima ta, nu te bizui pe înţelepciunea ta! Încredinţează-ţi soarta în mâna Lui şi El va lucra! Amin!

Vă doresc tuturor un an nou al schimbărilor în viaţa voastră! 

Dacă mai aveţi ceva de adăugat, vă rog să o faceţi folosind secţiunea de comentarii de mai jos. :)

Notă: Toate fotografiile din această postare sunt proprietatea mea. Dacă copiaţi sau folosiţi acest articol în altă parte, rog să daţi sursa. Mulţumesc.