Scaune goale într-o biserică plină

scaune goale dintr-o biserica... imagine preluata de pe site-ul www.thegoodbook.co.ukMai bine de 70% din scaune erau goale. Era o duminică mohorâtă de iunie, dar urma să iasă soarele. Cel puțin când m-am apucat să scriu aceste rânduri în biserica unde mă aflam atunci... aveam această speranță. Probabil că se va însenina; probabil o să mai apară și alți somnoroși la slujbă...

Uneori e chiar frustrant să vii la biserică, să ai așteptări mari și deodata auzi în timpul rugăciunii cum suna un telefon de parcă ar anunța în gară cineva că... trenul nu știu care... are întârziere.

Da, dar în gară nu prea se anunță prin stație întârzierea unui tren, ci sosirea lui! (bine, se anunță și întârzierea, dar de când n-am mai apucat să circul cu trenul... nu știu dacă s-au mai schimbat lucrurile în România...) Unde sunt cei care odinioară erau pe primele bănci, care îi vedeai cu zâmbet pe buze duminică dimineața?

Unul a prins ultimul tren. Aștepta să îi mai vorbească Domnul ceva, înainte să ajungă la biserica....

Pe tavan stăteau să cadă două plăci de rigips și mintea îmi tot juca feste, oare va fixa cineva acele bucăți din tavan? Oare au cum să ajungă acolo și să nu se producă vreun incident.... ciudat?

În față a venit un tip care prezenta ceva în mod bâlbâit, sacadat, stresat parcă, simțeai de parca cineva i-ar fi spus să vorbească precum notele muzicale, timpul si cuvântul, măsura și virgulă..., pauzele și respirațiile.

Căutam cu privirea să văd dacă mai există oameni care au venit la biserică, oameni care erau cu o inimă sinceră, care nu vorbeau între ei înainte să începe slujba, ci care erau într-o stare rugativă, într-o expectativă a manifestării prezenței lui Dumnezeu în acel loc. Erau și mai puțini aceștia decât scaunele care erau ocupate de oameni. Probabil că nici nu știau ce înseamnă să vină prezența Domnului acolo, la acea slujbă, ca oamenii să înceapă să fie copleșiți, să îi auzi cum plâng, cum sunt pe genunchi, cum imploră îndurarea Cerului peste viața lor, familia lor, neamul ăsta românesc decăzut și corupt.

Pe măsură ce apăreau persoane la biserică... parcă scaunele care se ocupau de oameni erau tot goale, pentru că se vedea pe fața lor că au venit la slujbă din obișnuință. Vroiau să îi vadă unii că sunt prezenți. Știau că la final să dă o cafea bună, se servește masa împreună cu oaspeții veniți de departe și mai de aproape...

Programul a decurs mediocru. Mă așteptam și eu la altceva, dar așteptările mi-au fost dezamăgite. Cel care s-a pus să rostească cuvântul de predică era din ce în ce mai plictisitor, mai lung, mai repetativ... era obositor să-l urmărești, să decizi ceva în urma celor spuse de el. Pentru mine personal, dacă un mesaj predicat într-o biserică - indiferent cum se numește ea - nu are în sine o provocare, o parte de răspuns față de Cuvântul lui Dumnezeu rostit... e ca și când ai venit la o biserică cu scaune multe, dar toate sunt goale... și te aștepți să vină oameni, dar apoi îți dai seama că nu era zi de biserică atunci, că nu e nu știu ce mare sărbătoare... că nu vine nu știu ce mare predicator pe acolo... că nu se dau ajutoare gratis, că ... nu știu.

Pot să vă dau în scris faptul că o biserică unde sunt scaune goale este un semn că acolo Cuvântul lui Dumnezeu este predicat în mod mediocru. Acolo oamenii nu sunt îndemnați, rugați, implorați, chemați să-și revizuiască viețile... ci totul decurge după un program. Azi venim 2 ore, mâine nu venim, poimâine venim și dimineața, și seara... o să vină cineva, o să cânte nu știu cine... o să fie frumos... o să facă unii colecta... o să se închidă ușile și apoi o să plece toți acasă. Dap, am dat deja în scris. Ați citit deja. O biserică unde Cuvântul lui Dumnezeu este predicat, rostit, citit, recitat, cântat... și nu este pus în aplicare în viața de zi cu zi, este o biserică unde scaunele goale o să devină tot mai goale. O să trebuiască să lărgiți spațiul de la intrare că scaunele din urmă vor fi tot mai goale... și poate dacă o să punem o masă cu cărți... o să mai stea lumea pe acolo să mai citească ceva... sau poate o să stea unu cu punga să strângă fonduri pentru nu știu ce misiune externă. Și misiunea internă a bisericii ce facem cu ea?

Ne uităm unul la altul. Ne uităm la scaunele goale din biserică. Nu avem scuză că este sezonul vacanțelor. Avem scuza doar că nu am fost la oameni să-i chemăm la Hristos! Pentru că El asta ne-a spus să facem! Să-i chemăm pe oameni la El, să îi curățească El, să îi schimbe El. Dacă se vor umple scaunele din biserică... asta o să fie bonusul. Oare de ce nu mai vin oamenii la biserică? Oare de ce nu le mai pasă la nici unu de cei care erau acolo odinioară? Sau dacă le pasă... de ce nu se vede nici o mișcare? Oare am început și noi să mergem... pe arătură după ”pokemoniîn loc să căutăm răspunsuri la întrebările vieții? Ne pasă nouă ce se întâmplă cu sufletul celorlalți din biserică, persoane care nu sunt rude cu noi, nu sunt din familia noastră, dar la care le-am întins o dată mâna, le-am spus bine ați venit... iar când nu îi mai vedem acolo... le dăm cu piciorul sau îi vorbim pe la spate, când am putea face alte lucruri? Tu ce vei face acum? Doar nu ești... ușă de biserică, NU?





Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.