Păcate pe față - și ne plângem că nu se schimbă nimic în țara noastră...
E ciudat că viața noastră reflectă așa de multe lucruri pe care cei din jur le interpretează așa de bine. Poate prea bine, uneori. Și avem - sau am avut - așteptări mari pentru noi, pentru generația noastră, pentru cei care au fost premergătorii noștri... și pentru urmașii noștri. E normal să avem așteptări, și alții au avut din partea noastră. Și poate că nu ar trebui să îi dezamăgim... Doar că unii dintre noi, din jurul nostru nu știu să facă asta. Ei continuă să fie pe față ceea ce ar trebui să fie în ascuns, și nu mă refer la o evlavie sfântă, la un comportament diferit, la o viață transformată, la un exemplu neegalabil din societate. Nu. Păcate. Pe față. Ca să scriu eu acum despre ei și voi să citiți și poate vă regăsiți printre aceste rânduri.
Nu ne este greu să ne tragem uneori câte o palmă pesta față - figurativ - atunci când ne dăm seama că nu arătăm bine în oglinda pe care o privim dis de dimineață, când ne spălăm pe dinți, sau ne spălăm fața sau ne pieptănăm. Uneori privim oglinda aia dintr-un mecanism pur uman și nu realizăm că ceea ce e în oglindă e una... și ceea ce e dincolo de oglindă este alta. Un fals. O falsă. Un om care încearcă să fie ”natural”, dar caracterul său nu poate fi reflectat în oglinda aceea poate învechită și ... care trebuia să o schimbăm de mult.
Am văzut cum un om își satisfăcea pofta sa de alcool într-un autobuz. Nu am putut să mă abțin să văd cât de mult îl va ține obrazul, tupeul și ipocrizia. A continuat să soarbă dintr-o sticlă alcoolul acela și sfida pe toți ceilalți din jur. După ce trăgea câte o gură, își ștergea fața și apoi își trăgea masca peste figură. Adică el era ”civilizat”, respecta restricțiile pandemiei, dar eul său îl dădea de gol. Bea, și bea, până ce a coborât. Dar înainte să coboare s-a întors spre mine... probabil că și-a dat seama că am fost printre cei câțiva care au observat viciul său pe care nu îl putea ține sub control. Ochii îi erau tulburi, fața îi era roșiatică. Mersul era puțin clătinat, îmbrăcat cu niște haine învechite de timp, bătute de vânt și nespălate de ceva vreme bună.
M-am gândit după ce a coborât - și după ce am aruncat o scurtă privire să văd dacă va merge ”pe șapte cărări”, cum știam noi că o iau cei în stare de ebrietate - dacă și acolo pe stradă va scoate sticla aceea să mai tragă o gură din ea. Și-a aranjat masca peste nas și mergea încet înainte. Nu mai bea... că de acum îl vedea toată lumea. De parcă în autobuz numai eu l-am văzut...
În altă zi am văzut un alt individ, care după ce a coborât din autobuz a intrat într-o dărăpănătură de bar, un loc depravat unde văd zi de zi când merg la muncă pâlcuri de oameni care își îneacă viața în alcool. Unii mai stau și mai trag dintr-o ceașcă de cafea, dar sunt sigur că au mai adăugat ceva în ea, nu doar niște zahăr, sau lapte...
Cu doar câteva săptămâni în urmă un șofer de autobuz era vehement la o mulțime de oameni care stăteau în fața acelui bar și urla cum de nu le face autoritățile nimic... că ei sunt acolo un fel de focar de infecție. A pus pe unii frica de un virus nu doar teama ca ei să nu se îmbolnăvească, dar unde vedeau mai mult de 2-3 persoane laolaltă... mulțimea era un pericol. Așa au sunat unii la poliție să reclame pe alții care i-au văzut online la o slujbă de biserică... erau frustrați că nu ar respecta ordinele autorităților. Dar nu a sunat nimeni să anunțe de cei care stau în stațiile de autobuz și beau alcool, sau fumează în timp ce în jur sunt copii mici și alte persoane care poate nu suportă mirosul lor de tutun înecăcios... sau care nu vor să vadă starea lor decăzută și să-i caracterizeze într-un fel sau altul.
Vicii. Păcate pe față. Niște adunături de obiceiuri care a făcut din țara noastră să fie o oglindă pentru cei care o privesc. Ne-am gândit că izolarea și statul în casă ne-au dat răgaz să ne gândim la noi, la viitorul nostru, la cum arătăm, ce suntem și ce facem. Doar că pe unii aceste luni de răgaz i-au transformat din oameni în... nimicuri.
Cu câțiva ani în urmă o profesoară renumită de la o școală a fost ”mirosită” pe sălile școlii unde atunci avea loc o ședință cu părinții. Cineva a avut curajul să raporteze acel miros neplăcut și să se facă investigațiile de rigoare. Respectiva consuma alcool și în timpul orelor, și în afara lor. După câteva zile a fost văzută - și copiii de la școala respectivă au descris asta - ca fiind o persoană schimbată. Fața ei s-a schimbat. Hainele ei s-au schimbat. Mersul ei s-a schimbat. Nu s-a pocăit peste noapte. Nu a fost renăscută sau măcar să fi urmat vreun tratament... deși alcoolemia nu se tratează așa de rapid... decât dacă are loc o minune divină. În viața ei nu s-a întâmplat nici o minune aparentă, ci o minune curentă. Cineva a abordat-o și i-a spus că ”ceva nu este în regulă cu ea”. Interesant că ea nu a apăsat nicăieri pe nici un buton, însă după câteva zile a fost o persoană schimbată. Și-a venit în fire - precum fiul risipitor - și a realizat starea în care era și că toți ceilalți din jur au văzut... ceea ce reflecta viața ei. Păcatele ei. Durerea ei. Necazurile ei. Măcar ea nu se răsfrângea cu ură și cu vorbe murdare către ceilalți din jur - așa cum am auzit pe alții asemenea ei.
De atunci am privit la această persoană și am văzut că o scurtă confruntare a pus-o față în față cu ceea ce este și ceea ce va deveni. Și-a făcut apoi un obicei bun de a zâmbi, de a fi altă persoană, de a înfrunta viața și problemele ei cu o altă abordare.
Păcat că nu toți oamenii pe care îi întâlnim zi de zi... confruntarea lor cu privirea noastră nu le spune nimic din ceea ce sunt ei de fapt. Păcat că ei nu realizează ceea ce sunt și că nu vor să se schimbe, să fie și ei mai diferiți de ceea ce știu foarte bine că sunt. Că au ajuns să reflecte caracterul și să reprezinte națiunea noastră. Doar doi bețivi sau doi hoți să vadă străinii la noi în țară... și le va fi destul să tragă concluzia: românii sunt toți la fel ca ăștia!
Nu trebuie să ne caracterizeze păcatele noastre înaintea altora. Ar trebui să privim mai des în oglindă și să vedem dacă persoana de dincolo de oglindă reflectă și caracterul bun și plăcut pe care se așteaptă toți oamenii din jur să-l vadă în mine, în tine, în toți ceilalți din jur. Și dacă sticla aia de băutură din geantă vorbește mai tare în autobuz și nu poți ceda ispitei sale și să fi un om responsabil... caută pe cineva care să te ajute să fi un om mai bun. Adună în jurul tău nu persoane și anturaj care să strice ceea ce știi că trebuie să fi și să devi, ci oameni care să te ajute să fi mai bun, mai special, mai deosebit. Dacă străinii vor vedea mai mulți astfel de oameni schimbați în țara noastră... probabil că ar începe să ne vadă ce suntem noi de fapt. Și să nu ne mai fie rușine de noi, de ceea ce suntem de fapt, de persoana aceea care zi de zi privește oglinda care spune doar ceea ce se reflectă, nu și un caracter care... vorbește mai tare decât o simplă reflecție într-un geam.
Tu unde ai nevoie de ajutor pentru a fi un om mai diferit astăzi?
