Desenează maşina viitorului tău!

Kon'nichiwa!

Adică "salut!" în limba japoneză.

Mi-am propus de câteva zile să facem ceva artistic, amuzant şi să facem fericiţi pe cei mai mici dintre noi - adică pe copii. :)

M-am dus la şeful meu şi i-am cerut să-mi dea pentru 3 zile doar, Toyota lui, o maşină spaţioasă de culoare metalizată şi... şi să o duc la un centru de inscripţionări... să îmi pună pe ea tot felul de desene făcute de copii din toată lumea. Peste aceste desene am rugat compania să-mi pună o folie care să aibă culoarea originală a maşinii. Şi trebuia să ţin toate acestea un secret. Şeful nu trebuia să ştie ce vroiam să fac eu cu Toyota lui.

După ce am preluat maşina în "condiţiile" descrise de mine mai sus, m-am urcat la volam... şi am mers direct la grădiniţa unde a fost şi fetiţa mea; acolo mă cunoşteam cu educatoarea, aveam "o pilă" deci. I-am spus să ducă pe toţii copii din grupa ei şi din alte 2 grupe de pe palierul ei în faţa maşinii, apoi am apăsat pe un  buton de la comanda maşinii şi, fără să-şi dea seama copiii, cineva din spatele ei trăgea folia şi au început să apară pe rând pe maşină tot felul de desene.

Copiii au început să se minuneze şi să râdă unul la altul în timp ce arătau cu degetul la multele desene haioase de pe ea. M-am dus la maşină, am scos o geantă mare care avea destule creioane colorate şi hărtie şi le-am transmis copiilor de concursul minunat organizat de Toyota: Dream Car Art Contest, prin intermediul cărua puteau să câştige premii minunate precum tablete, telefoane şi seturi de pictură, precum şi marea posibilitate de a vizita o familie de copii din Japonia care participă la acelaşi concurs.

Copiii au rămas cu gura căscată pentru că nu ştiau ce este Japonia. A trebuit să le scot un telefon din buzunar şi să le arăt telefonul şi ei au strigat: "e făcut în China!" Rămăsesem fără idei... ulterior cineva a atins maşina şi a început să piuie alarma... şi atunci mi-a picat fisa.

"Copii!!!! Ştiţi cine a produs primul model al acestei maşini, adică Toyota?"

Nici un copil nu ştia... aşa că a trebuit să le spun: "Japonezii!" Şi le-am arătat pe hartă unde erau ei, şi unde este Japonia. În clipa următoare au început pe rând, unul câte unul, să ridice mâna că doresc să se înscrie la concurs pentru că doreau să viziteze fabrica Toyota din Japonia! Am lăsat la educatoare formulare de înscriere, am făcut repede o poză cu toţi copii şi le-am spus că ne revedem peste câteva zile, când au desenele terminate să le pot colecta.

Prietenii care m-au ajutat să surprind pe copii de la grădiniţă au pus folia înapoi pe maşină... şi, înainte să pornesc spre al doilea punct unde aveam să dau de alţi copii, alte vârste, alte mentalităţi... Am închis ochii şi am început să văd feţele acelor copilaşi care săreau pe maşina mea înainte de plecare, "Japonia! Japonia! Japonia!"

Am deschis geamul şi le-am spus cu zâmbet pe buze, "Sayonara! La revedere, copii! Ne vom revedea! Spor la desenat, vă pup!!!"

După ce au urcat toţi copii în sala lor, mă uitam încă pe geamul maşinii cum copii erau tot cu ochii spre maşină şi îmi făceau toţi cu mâna pe la geam. Eram mai mult decât surprins. :)

Am pornit maşina şi am ajuns... la şcoala de arte din oraş. Am găsit cu greu un loc de parcare, care să fie şi în faţa geamului uneia din clase unde am văzut că erau copii la ore. Acolo o cunoşteam pe una din învăţătoare, care m-a introdus la directoarea şcolii cu ceva timp în urmă. Am mers la biroul ei, m-am prezentat şi am spus motivul pentru care eram acolo şi am cerut permisiunea să merg la clasa de arte unde exista geam care să dea spre locul unde era parcată şi Toyota cu care venisem. Am intrat într-o clasă în care copiii pictau pe planşe o statuie care era în faţa clasei, învâţătoarea le-a făcut semn şi toţi s-au oprit şi au început dintr-odată să mă salută cu o voce melodioasă, "Bună ziua! Bine aţi venit la clasa de arte!"

M-am uitat pe desenele lor... şi am rămas mai mult decât uimit. Nu mai ştiam dacă să le mai arât "show-ul" cu desenele de pe maşină... sau să încerc altceva. Erau câţiva acolo în clasă a căror desene erau mai bune decât cele de pe maşina mea. Stăteam în cumpănă acum dacă să le arăt maşina sau nu. Ştiam că mai aveam un as în mânecă... şi le-am cerut la copii să-mi dea o găletuşă cu apă de la ei şi să vină cu mine afară să le arăt o surpiză... şi apoi şi motivul vizitei mele.

Am ajuns cu toţi în faţa maşinii, am cerut o pensulă şi o umezeam în apa din găletuşă şi puneam pensula pe maşină. În clipa următoare folia a început să se strângă, să se desfacă în bucăţi, pe măsură ce eu tot "pictam" pe ea. De fapt am făcut să fie totul ca un fel de act magic încât să nu-şi dea seama nimeni de ceea ce am făcut... şi i-am rugat să închidă ochii. La un semn am tras folia de pe maşină şi au apărut desenele de pe maşină.

Nu am mai fost uimit atunci de nimic. Toţi copiii au început să strige în voce tare: "TOYOTA!"

Ştiau ce maşină pictasem pentru ei! Apoi am început micul "quiz" pentru ei. "Ştiţi unde s-a produs prima maşină Toyota?" "Japonia!" au strigat cu toţii. Nu mai puteam să pun alte întrebări... aşa că am trecut la întrebarea finală: "Vreţi să vizitaţi Japonia?" Câţiva au răspuns pozitiv, câţiva negativ, am văzut şi câţiva care s-au reţinut.

Am scos din portbagaj un desen mare care anunţa concursul Dream Car Art Contest şi le-am lansat provocarea acestor studenţi la şcoala de artă, "Dacă desenaţi o maşină mai frumoasă, mai specială şi mai unică, aşa cum vi se pare vouă că ar părea pentru voi maşina viitorului vostru, aveţi şansa să mergeţi în vizită în Japonia, sau să câştigaţi tablete, telefoane, sau seturi de pictură pentru profesionişti! Ce ziceţi? Începem concursul?"

În clipa următoare am văzut copiii cum discutau între ei în grupuri diferite, "eu aş desena aşa...", "eu vreau o tabletă!", "eu am telefon, vreau să văd Japonia!" Le-am lăsat formulare de înscriere, le-am spus ce au de făcut şi le-am spus că voi reveni la ei să vedem ce "piese" au produs ei.

Învăţătoarea era şi ea de faţă, s-a apropiat de mine şi m-a întrebat în şoaptă, "Vreau şi eu în Japonia!" "Se poate," i-am spus atunci, "doar că acest concurs este special pentru copii - sub 8 ani, prima categorie, între 8 şi 11 ani, a doua categorie, şi copiii între 12 şi 15 ani categoria a treia". Copiii din clasa învăţătoarei aveau între 12 şi 15 ani. Era o categorie de copii pe care nu o "atinsesem", şi mă gândeam ce trebuia să mai fac... "Cumnata mea este învăţătoare la copii pentru clasele care au copii cu vârsa între 8 şi 11 ani, şi în clasa ei este şi fetiţa mea! Ce coincidenţă!" "WOW!" am spus eu atunci. "Este exact ceea ce mă gândeam! Dacă fetiţa dumneavoastră participă la acest concurs şi este selectată câştigătoare... puteţi merge cu ea în Japonia în calitate de însoţitor! O înscrieţi?"

I-am lăsat câteva formulare de înscriere şi ne-am programat o altă întâlnire pentru clasa cumnatei ei. Trebuia "să refac" decorul maşinii sau să vin cu o prezentare nouă pentru clasa aceea. A fost de acord ca a doua zi să vin cu ceva de prezentare în clasă şi să îi determin pe copii să participe la această probă. Ea a promis că mă va însoţi la clasă... să am "trecere liberă". ;)

După ce mi-am luat rămas bun de la învăţătoare, m-am urcat în maşină şi zâmbeam îngândurat. Simţeam că îmi atinsesem scopul pentru ceea ce trebuia să fac, deşi nu terminasem. Mă gândeam ce aş mai fi putut face pentru a-i surprinde pe copiii din acea clasă... şi să avem cât mai mulţi participanţi la acest concurs. Simţeam că în şcoala aceea erau mai mulţi copii care erau aşa de talentaţi şi trebuia să le spun de concurs, să le ofer şanse de câştig şi să-i fac să se simtă bine în acelaşi timp. Mi-a venit ideea să fac rost de un alt decor, să închiriez o remorcă deschisă, să-i urc pe copiii din clasa aceea acolo, să le dau o pancartă mare pe care să scriem Participaţi la concursul Dream Car Art Contest! şi să cânte în nişte difuzoare o muzică haioasă în limba japoneză. Vroiam să duc maşina prin faţa parcurilor unde ştiam că sunt copii cu bunicuţele lor, alte şcoli unde ştiam că au "desen" ca materie în timpul claselor, sau chiar la o casă de copii unde... nu ajung prea mulţi curioşi. Mai trebuia să fac rost de resursele pentru această idee. Apoi trebuia să returnez maşina şefului....

Oare avea să mă trimită în Japonia să-i curăţ maşina? Sau mă punea să-i "desenez" eu maşina lui originală? Era ultimul lucru la care trebuia să mă mai gândesc atunci. Sper să nu dau de el când ajung la birou... :)

Dacă aveţi un copil între 8 şi 15 ani, înscrieţi-l la concursul Dream Car Art Contest (perioada 15 noiembrie 2013 - 15 martie 2014) accesând site-ul http://www.toyota.ro/masinavisurilor.tmex -- şi vă rog din inimă, să nu-i spuneţi la şeful meu că i-am redecorat Toyota lui!

Notă: Această postare a fost scrisă pentru SuperBlog 2013. Fotografia din această postare este preluată de pe site-ul www.toyota.ro.