Biserica condusă de... ne-scopuri

Articolul prezent nu este replică la cartea lui Rick Warren - Biserica Condusă de Scopuri - mai degrabă este o realitate pe care o trăim în aceste zile în cadrul bisericilor creştine din România. Nu vreau să generalizez, dar cel puţin la biserica unde merg eu biserica nu este condusă de scopuri. Trist, dar adevărat.

Trăim vremurile din urmă. Cine poate nega această afirmaţie? Nu cred că ne-am putea compara, dintr-un anumit punct sau altul, cu vreo eră din existenţa omenirii, pentru că fiecare eră are ceva aparte, unic şi specific. Asemănări sigur că vor exista între anumite perioade, însă există multe deosebiri. Asemănările dintre o perioadă din istorie ne fac să ne raportăm la ceea ce se întâmplă acum mult mai uşor, pe când deosebirile produc uneori şoc, pentru că nu am mai auzit, nu am mai citit, nu s-a mai relatat de aşa ceva anterior.

Cam acesta ar fi cazul bisericii noastre. De ceva vreme există o tensiune interioară pentru că s-a trecut prin multe instanţe, mai puţin plăcute..., instanţe pe care a trebuit să le aud şi eu de la alţii şi care se încearcă să se muşamalizeze --- şi încă cum!

A apărut un fenomen recent prin care se încearcă o aşa-zisă preluare de putere, principial sau mai puţin principial, şi care s-a făcut printr-un abuz de autoritate. S-au creat grupuleţe unde se întâlnesc unii şi au părerile lor, liderii lor, învăţătura lor şi stilul lor de a fi. Restu sunt altfel. Foarte interesant este faptul că aceştia din grupuleţe, când se adună la biserică cu ceilalţi... parcă nu sunt diferiţi (deşi au ceva diferit în ei) şi suportă în continuare stilul comun al celorlalţi din biserică. Probabil că frica de exprimare a ideilor, şi ceea ce învaţă ei în grupurile lor, îi va face să fie ori ridiculizaţi, ori respinşi, ori poate chiar scoşi din cadrul părtăşiei comune. Cu alte cuvinte, convieţuiesc alături de ceilalţi şi nimeni nu ştie nimic de ceea ce se întâmplă. Lupi în mijlocul oilor. Aceştia sunt acei tipi de lupi care nu au graiul lupilor să urle, nici înfăţişarea oilor să poţi să zici, ca din Scripturi, că sunt lupi în piele de oaie, ci au o înfăţişare ipocrită de... religioşi, ceva de genul, "şi noi suntem ca voi!".

Trăim şi venim la biserică cu astfel de persoane care nutresc tot felul de interese, diferinte învăţături care le propagă în ascuns, şi dacă vor să schimbe ceva nu o fac pentru că e mai bine să aibă "schimbarea lor", în ciclul lor de grupuşor, indiferent unde s-ar întâlni. Pot să numesc aceasta cumva? Probabil că da. Stat în stat! Sună aşa de ipocritic, nu? Să continuăm....

Recent am aflat că aceste grupări au început să devină mult mai "spirituale" şi să unească persoane şi din alte denominaţii, dar nu cu scopul de unitate comună, de rugăciune comună şi de părtăşie biblică şi reală, ci cu scopul unei ecumenizări, ştergerea numelui denominativ de care se afiliază aceştia, pentru a putea forma o altă grupare, poate chiar separatistă, unde religia nu are nimic şi nici nu poate fi măcar adusă în discuţie. În astfel de grupări am înţeles că se propagă unele învăţături vestice, care nu doar că nu se pot adapta culturii noastre, dar sunt şi nişte extremităţi în care se accentuează forţarea unei mişcări de feminism religios, de eliberare religioasă, un fel de apartheid al creştinilor - indiferent ce nume ar purta aceştia şi întrunirile lor.

Aceste grupări se întâlnesc şi au printre conducătorii lor persoane care au studiat nu doar teologia - ca să dea ceva "bun" la suprafaţă - dar şi psihologia - ca să poată să manipuleze şi să controleze mai uşor, mai subtil şi mai aparte o grupare de oameni, grupare care şi-au format-o furând persoane dintr-o biserică sau alta... la început cu scopuri de socializare în diferite seminarii şi întâlniri, apoi la participarea în diferite consultaţii, obligativitatea financiară, legăminte ultra-creştine (extra-biblice) şi, nu în cele din urmă, angajamente la ceva care nu produce sfinţenie, curăţie sau unitatea bisericii ca Trup al lui Hristos.

Foarte interesant este faptul că deşi toţi creştinii ştiu că noi formăm Trupul lui Hristos -- care este Unul singur, altfel s-ar fi numit "trupurile" lui Hristos, sau poate vreun alt nume -- ei continuă să formeze mădulare separate, grupări care trăiesc într-o unitate de-a lor, separaţi de biserica unde sunt şi membrii pe hârtie, şi crează un fel de revoluţionarism creştin epocar, adică o mişcare de forţare a unei treziri în concepţia umanistă proprie.

De prea multe ori am pierdut din vedere scopul nostru de trăire creştină: să fim o jertfă sfântă, plăcută şi desăvârşită înaintea lui Dumnezeu prin vieţile noastre (Romani 12:1-2) prin neconformarea cu stilul de trăire al lumii în care convieţuim, şi ajungem să devenim noi înşine făuritorii de altare unde să forţăm pe alţii să aducă o jertfă pe care noi o numim biblică, în conceptele şi ideologia noastră, când de fapt este o închinare la o teorie pseudo-creştină, un spiritualism modern al rezultatului manipulării maselor printr-un ecumenism forţat, care se porneşte, mai nou, din cadrul bisericilor evanghelice.

Singurul lucru care l-am putea face în momente ca acestea, când vedem şi simţim că cei din rândurile noastre produc o forfotă, care nu are un sunet şi o melodie a smereniei şi a lepădării de sine, aşa cum o spunea si Isus, este să ne plecăm genunchii, să căutăm faţa Domnului şi să strigăm către El ca să producă în fiecare din noi o zdrobire personală -- ca mai apoi El să ne poată lua, bucată cu bucată, să ne modeleze, precum olarul modelează lutul cu mâinile sale. De multe ori nu ne place să fim modelaţi de Dumnezeu pentru că am trăit prea mult cu mentalitatea comunistă de a fi noi înşine proprii noştri stăpâni şi proprii noştri conducători, spre un scop care nici măcar nu este scopul lui Dumnezeu.