Florii noi cu flori vechi

Astăzi se sărbătoreşte de mai multe grupări religioase Duminica Floriilor, sau Intrarea lui Isus în Ierusalim. Îmi aminteşte de mai multe lucruri acest eveniment: mai întâi că la români s-a format obiceiul să se sărbătorească persoanele cu nume de flori --- nu ştiu de unde până unde s-a ajuns la acest obicei, mai ales dacă ne uităm la imaginea din stânga, nu arunca nimeni cu flori înaintea lui Isus, ci îşi aşterneau hainele şi puneam frunze de palmier înaintea Lui; mai apoi îmi aminteşte de faptul că acest eveniment este sărbătorit în alţi ani în date diferite de catolici şi de ortodocşi, doar în anumiţi ani se sărbătoreşte în acelaşi an; iar într-un ultim rând, această sărbătoare îmi aminteşte de o floare care au  numit-o oamenii drept comparativă cu suferinţa lui Isus, doarece componentele ei seamănă cu cuiele şi ciocanele care l-au ciuruit pe crucea din Golgota pe Salvatorul nostru, nu după multă vreme după intrarea Sa triumfătoare în Ierusalim.

Oricât de mult am încerca să filozofăm în jurul acestei sărbători, nu o să ajungem prea departe cu ceea ce vrem să facem. La englezi această sărbătoare se numeste Palm Sunday, adică duminica palmierului, oarecum nu are nici o conotaţie de flori... cum a ajuns să se numească la români. Tradiţia schimbă, printre altele, nu doar evenimentele istoriei, dar şi denaturează evenimentele care au avut loc pe vremea Domnului Isus.

Când ne gândim la clipa aceea a intrării Domnului Isus în Ierusalim, şi ştim bine că el a intrat în calitate de Fiu al Omului, care avea să fie crucificat mai apoi de acei care cu ceva timp în urmă Îl aclamau aşa de bine şi îşi aruncau hainele înaintea Lui; când privim la momentul atotcunoştinţei Lui, ştiind că cei care acum îl aclamau, după scurtă vreme cereau crucificarea Lui; când ne amintim că atunci Domnul a plâns pentru cetatea aceasta... pentru că nu a cunoscut ceasul cercetării sale --- toate acestea ne produc în inimile noastre o stare de jale, de pocăinţă amară, de lepădare de sine şi de recunoaştere cu adevărat a faptului că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu! În nici un caz nu am arunca cu flori la faptul că unii acum Îl aclamă iar mai apoi Îl condamnă. În nici un caz nu vom privi şi nu vom primi această sărbătoare ca una de bucurie, ştiind că ceea ce a urmat trebuia să ni se întâmple nouă: căci plata păcatului este moartea!

Cu toţi am păcătuit. Isus a venit şi a luat asupra Sa vina şi osânda noastră, şi a acceptat, de bună voie, să fie crucificat. Cine ar sărbători moartea cuiva pentru un prieten drag cu aruncare de flori? Cine ar mai arunca hainele pe jos înaintea unui om care şi-a dat viaţa pentru a ta? Oare nu am fi cu toţi plin de recunoştinţă, de smerenie şi de tăcere, şi am spune, "da, şi pentru mine a murit Isus, El fie preamărit!" (cum spune un vers din cântările noastre)?

Doresc mult să schimb şi să se schimbe odată pentru totdeauna sărbătorile făcute de oameni sau sărbătorile care sunt lăsate pe paginile Scripturilor; doresc ca ele să nu mai fie nişte ritualuri care sunt fără esenţă, făcute într-un stil mecanic, repetativ, an de an, ca să fie făcute.... În stilul acesta nu doar că împlinim o tradiţie moartă, dar ne facem singuri înmormântarea noastră; în loc să fim mereu cu atitudinea de a ne identifica cu Isus în moarte şi învierea Lui, noi devenim familiari cu lucrurile religioase şi transformăm sărbătorile din anumite perioade în obiceiuri fără sens. Imaginează-ţi doar că sărbătoreşti pe cineva în stilul acesta şi persoana aceea e de faţă cu tine. Peste două, trei zile uiţi de toate. Persoana respectivă se va uita la tine şi va spune, ce ipocrit mare eşti! Ai făcut toate astea să mă faci să mă simt mai bine eu sau să te simţi mai bine tu? Pentru ce oare?

Închei cu o întâmplare reală din viaţa mea, trăită într-o vreme ca aceasta, în jurul anului 2004. Un misionar venise la Constanţa - unde lucram pe acea vreme - şi l-am asistat, în decursul zilei, în cadrul discuţiilor cu cei de la birourile vamale, de unde trebuia să-şi recupereze câteva containere cu lucruri personale trimise din altă ţară, pe vapor. Mergeam din uşă în uşă pentru a primi o foaie care trebuia mai apoi ştampilată şi ulterior să se înceapă expedierea containerelor la o altă adresă din Bucureşti. Am fost abordat de un "tovarăş" cu moraluri comuniste --- genul acelora care le place tradiţia şi obiceiurilor --- şi încerca să mă convingă, pe mine şi pe misionarul pentru care interpretam eu, că trebuia să mai plătească ceva verzişori ca să i se protejeze containerele. Eu ştiam şi am simţit ceea ce vroiau acei oameni. I-am tradus exact ce mi-a spus sus numitul către misionar şi acesta a găsit de cuviinţă să dea un telefon la conducerea firmei din Bucureşti cu care a făcut livrarea containerelor... pentru care se plătise deja expedierea. Nu ne-au lăsat să plecăm de acolo pentru o oră; vroiau să le dăm mită ca să îşi facă slujba pentru care fuseseră deja plătiţi. Atunci am înţeles şi eu şi misionarul ce înseamnă birocraţia la români şi "cerşitul" de la funcţionari. Într-un final am plecat şi, oarecum, ne bucuraserăm că am scăpat de gura lor.

Ulterior am aflat că acele containere au fost livrate unde trebuiau şi nu s-a întâmplat nimic cu ele. Punctul culminant din ziua aceea cu confruntarea cu acele autorităţi s-a încheiat cu o atmosferă de oboseală şi, înainte de a merge mai departe, misionarul s-a oferit să îmi cumpere prânzul pentru acea zi ca semn de recunoştinţă că am fost cu el şi l-am asistat în discuţii. Am intrat la o pizzerie şi am comandat fiecare ce doream. Era în săptămâna Floriilor... şi acea pizzerie avea o ofertă specială, cei care aveau nume de flori primeau la orice comandă o băutură răcoritoare gratis. Nici pe misionar şi nici pe mine nu mă chemau cu nume de flori, dar atunci când a venit chelnerul să ne ia comanda... ne-a întrebat care este numele nostru mic. În fine, după ce am mâncat şi s-a achitat pentru tot... am întrebat pe chelner dacă noi am făcut parte din promoţie... şi a spus că da! M-am mirat şi eu, cum aşa? Au considerat că numele meu e un derivativ de la "lauri"... asemănător cu coroanele care se împleteau celor ce câştigau la arenele romane. De atunci mi-am dat seama că sărbătoarea Floriilor (de fapt, intrarea lui Isus în Ierusalim) nu era nimic altceva decât... o sărbătoare cu şi despre flori şi nimic altceva pentru oameni. Trist şi foarte adevărat.

Într-un articol viitor voi discuta despre sărbătoarea Paştelui, cam din aceleaşi premise. Aşadar, va urma....