Expresia trădării frecvenţei la biserică

Da, aţi ghicit-o... era vorba de "din an în paşti". Exact de asta vorbeam acum câteva zile cu cineva... şi astăzi mi-a amintit cineva că fusese la biserică să se împărtăşească... şi că mulţi fuseseră prezenţi. Doar la Paşte şi doar de Anul Nou. Atunci e programul cel mai bun la biserică. Nu ştiu de ce ştiu unii că aşa ar fi sau aşa ar trebui să fie şi mersul la biserică. Trebuie să studiem motivele pentru care unora le place de Paşti şi de ce la unii le place de Anul Nou.

De Anul Nou se sărută oamenii şi îşi urează unii altora de bine.

De Paşte nu se sărută nimeni, doar se salută cu un salut care nu mai caracterizează deloc credinţa din inima omului.

De Anul Nou oamenii sunt în preajma Crăciunului şi mai au puţin în memorie euforia momentelor cu cadouri, bradul verde... mâncărurile tradiţionale... şi tradiţia. E denaturat şi Crăciunul.

Paştele e şi mai denaturat. Se salută chiar şi ateii între ei cu "Hristos a înviat!" pentru că ştiu că aşa trebuie să se salute în preajma acestor zile... şi apoi urmează alte sărbători legate de Paşte, care au o corelaţie cu morţii; o ultra-denaturare a sărbătorii de Paşte.

Anul Nou reprezintă trecerea dintre un an vechi într-un an nou; Paştele reprezintă trecerea de la robie la libertate. Există totuşi un paralelism bun între cele două sărbători. Cu toate acestea, oamenii nu preferă să frecventeze biserica în perioada dintre cele 2 treceri: ori pentru că se învechesc, ori pentru că se robesc. Că de înnoit nu am pomenit pe vreunu să se înnoiască sau să se elibereze dacă merge doar de 2 ori pe an la biserică. Restul anului, pentru o astfel de persoană, reprezintă partea facultativă a vieţii --- denotă ideea de independenţă faţă de închinarea la un Dumnezeu care este Creatorul a tuturor lucrurilor, şi aici se includ şi aceste sărbători!

Motivul pentru care majoritatea oamenilor vin la biserică "din an în paşti" (şi e bine cum am scris, cu literă mică, căci şi dacă scriam cu literă mare... pentru ei tot una era) este simplu: biserica din zilele de astăzi a devenit un centru de entertainment mai mult sau mai puţin, şi în aceste 2 sărbători poate să producă şi ea ceva mai "consistent" pentru enoriaşii ei. Cine nu crede acestea... vă invit să veniţi la biserica unde merg eu şi vă veţi convinge de aceastră realitate cruntă.

Deşi abordarea paralelismului dintre asemănările acestor două sărbători pare a fi ceva unic la prima vedere, intersectările dintre ceea ce se întâmplă în restul anului par a fi invizibile pentru cei mai mulţi, pentru că nu le produce bine stării lor de confort, complacere şi obişnuinţă. În clipa când atingi confortul unei persoane... te-ai atins de voinţa lui de a mai participa la ceea ce faci tu sau fiinţa ta. Atunci când îi spui unui om că vine degeaba la biserică el chiar va veni degeaba ulterior; când spui unui om că el vine la biserică doar pentru ca să vorbească cu alţii, el doar pentru aia va veni la biserică. Devenind ofensat că l-ai atins în zona lui sensibilă... el tinde să meargă spre extrema socializării din cadrul sărbătorilor: las' că mai vin doar de Anul Nou şi doar de Paşte!

Unii din cei care citesc acest articol vor pricepe lucrurile în alt fel. Vor considera că o astfel de comparaţie între Anul Nou şi Paşte ar fi imposibilă fără menţiunea Persoanei lui Isus Hristos. Pentru alţii ar fi imposibilă fără mâncarea şi băutura tradiţională. Pentru alţii ar fi posibilă şi fără una şi fără alta - lor chiar le-ar fi tot una să vină de Anul Nou sau de Paşte la biserică. În fond şi la urma urmei, trecerea de la ceva vechi la ceva nou e ca şi când ai schimbat o mentalitate veche de la un om îmbătrânit, încăpăţânat şi îndărătnic. Ca să transformi o sărbătoare, devenită de acum spurcată, în ceva ce trebuie să fie sfânt şi sacru, e nevoie mai mult decât o comparaţie de gândiri, de sisteme, de persoane. E nevoie de o schimbare a minţii: metanoia. Această schimbare are loc doar atunci când Hristos este în centrul vieţii noastre, când El este mai presus de orice alte dorinţe sau tradiţii din jurul nostru, când jertfa lui devine o esenţă profundă pentru noi --- mult mai valoroasă decât semnul crucii de pe uşile bisericilor la care mergem chiar şi de Paşti şi de Anul Nou, şi când vrem noi.

Dumnezeu să se îndure de noi şi să ne transforme starea de tradiţionalism într-o sensibilitate profundă faţă de prezenţa şi sfinţenia Lui! Amin!