Blestemul nebinecuvântării Numelui Domnului

„Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” - 2 Timotei 2:19 

Am auzit de prea multe ori persoane care rostesc Numele Domnului fără să o facă într-un mod respectuos.

S-a ajuns ca expresia „Numele Domnului” să fie o metodă de a cere bani de la oameni, astfel apelând la aşa zisa milostenie care este menţionată nu doar în Scriptură, dar şi în tradiţia nescrisă a multor religii din această lume. Unii mai dau bani sau bunuri şi zic că e în Numele Domnului, când de fapt în inima lor spun, „mai bine nu dădeam”, sau, „ce bine că am scăpat de astea”, sau, „mai fac o faptă bună, mi se adună sus în cer”… etc. Am auzit cerşetori care, atunci când treci pe lângă ei, cer bani şi zic în „Numele Domnului”, iar dacă nu le dai nimic, tot cu aceiaşi expresie te şi înjură.

Tot expresia „Numele Domnului” s-a ajuns să fie modalitate de plată pentru serviciile care ţi le face un alt frate – adică să îl chemi pe un om să îţi facă ceva şi când pleacă doar să îi zici că „are o răsplată sus în ceruri”, când acesta are de fapt de plătit facturi, are familie, are copii, trebuie să-şi câştige pâinea cea de toate zilele.

Am ajuns să folosim „Numele Domnului” pentru a ne susţine anumite păreri şi a da o notă bună la ceea ce vrem să spunem. Rostim lucruri care nici măcar nu le putem crede noi şi apoi adăugăm expresia „Numele Domnului” ca să fie ca un fel de „cireaşa de pe tort”, să punem capacul la oala cu apă fiartă pe care tocmai o vărsaserăm pe piciorul cuiva.

Adaug aici o definiţie cu privire la Numele lui Dumnezeu din Wikipedia, care explică foarte clar cum s-a ajuns la numele ce îl avem noi astăzi în Scripturi şi care îl pronunţăm, cu sau fără atitudinea corespunzătoare. (Vă recomand citirea întregului articol din Wikipedia, care explică mai pe larg tetragrama acestui nume din ebraică.)

„YHWH (în ebraică יהוה și transliterat de obicei prin Iahwe sau Iehova) este numele propriu al lui Dumnezeu în Biblia ebraică. Acest nume aparține în ochii traditiei Eliberatorului poporului ales Israel. Pentru iudei și creștini deopotrivă, El reprezintă Creatorul, Judecătorul și Sursa mântuirii întregii lumi. Așa îl prezintă și prima dintre cele Zece Porunci, în Exod 20:2,3, citată din traducerea Versiunea Standard Americană, American Standard Version (ASV):
Eu sunt Iehova, Dumnezeul tău, cel care te-a scos din sclavia Egiptului. Să nu ai alți Dumnezei în afară de mine. ^[1]
Numele este compus din trei consoane, yōd (י), hē (ה) și vāv (waw) (ו) (un w semivocalic; vezi mater lectionis, אֵם קְרִיאָה), consoana hē (ה) fiind repetată la sfârșit.
Din cauza faptului că în scrierea ebraică veche nu se scriau vocalele și deoarece evreii considerau numele יהוה tabu (este interzis să fie rostit de către profani), înlocuindu-l cu Tetragrammaton sau cu Adonai (Domn), nu se poate cunoaște cu exactitate pronunția inițială, unii considerând că aceasta a fost pierdută. Variante de pronunție și transcriere pot fi: Iahve, Iahveh, Iahweh, Yahwe, Yahweh, Yahoweh, Iehova.
Oricum ar fi, Numele divin este inclus în numeroase alte nume purtate de israeliți și utlilizate și de alte popoare, inclusiv de cel român. Cel mai ilustru dintre ele este numele lui Isus, care este derivat din forma greacă a ebraicului Jehoșua/Joșua, însemnând "Iehova este Salvare" ^[2].”

Este foarte interesant să vedem ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu în această privinţă. Dumnezeu îi cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui, şi cine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege. Pavel citează aici din Numeri 16, un capitol care trebuie să îl citească toţi cei care rostesc expresia „Numele Domnului” în alt fel faţă de cel care îl spune Scriptura: cine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege.

Scriam recent un articol despre „Să nu iei în deşert chipul lui Mahomed, sau ce înseamnă idolatria pentru necreştini”. Menţionam acolo atitudinea pe care o au musulmanii faţă de cei care schiţează doar o imagine şi spun că aceasta ar fi chipul lui Mahomed. Este foarte interesant că ei cereau pedeapsa cu moarte pentru cei care au făcut acest lucru şi îl numeau în mod clar, drept, real, ca fiind idolatrie şi o spurcăciune înaintea dumnezeului lor şi înaintea întregii lor religii.

La alte religii nu am vedea acelaşi stil sau acelaşi feedback. Să luăm de exemplu pe creştini. La ei dacă le faci un chip, ei spun că e icoană şi se închină ei, fără să îşi dea seama că atrag asupra lor blestemul lui Dumnezeu. Au apărut oameni care susţin morţiş că folosirea icoanelor (de când au apărut ele în cadrul Creştinismului) a fost cu scop educativ, pentru cei neînvăţaţi. Discutând acum ceva timp în urmă cu un prieten despre acest aspect am întrebat, oare câţi analfabeţi erau pe vremea Domnului Isus şi câţi dintre ei aveau icoane în casele lor? Dacă e să luăm doar poporul lui Dumnezeu, iudeii, ei au primit porunca de a avea Legea lui Dumnezeu în casa lor ca să îşi amintească de ea, să o transmită copiilor lor şi să le fie ca învăţătură de minte. Însăşi altarele de aducere aminte din vechime erau făcute cu acest scop, şi nici una dintre ele nu aveau chipul vreunui om sau a vreunei alte fiinţe de pe acest pământ. Dacă e să luăm alte religii, la ei înfăţişarea unei personalităţi era tot una ca un pom, tot una cu soarele, tot una cu luna, căci la ei toate erau zeităţi. Aşadar, în Creştinism avem idei separate şi în acelaşi timp şi idei luate de la alte religii, căci Creştinismul de astăzi nu mai este cel din primul secol.

Nu ar mai trebui să ne mirăm astăzi de faptul că folosim în zadar, ca să nu zic în bătaie de joc, nu doar Numele lui Dumnezeu, dar şi oamenii lui. Şi Scriptura spune clar: căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23), nu este şi nu a fost nici un om care să fie sfânt, în afară de Unul singur, Domnul Isus Hristos. Sfinţenia cuiva, după cum spune însăşi Scriptura citată de noi, este recunoscută de Domnul Dumnezeu şi DOAR de El. În cadrul istoriei omenirii doar oamenii au avut tendința de a numi pe alţi „sfinţi”, dar au făcut lucrul acesta pentru că ei aveau ori un caracter aparte, ori au avut o trăire autentică cu Dumnezeu, ori au făcut fapte mari şi nu se băteau în piept că cine sunt ei şi cine e Dumnezeu.

Dumnezeu este sfânt. Cine numeşte pe cineva „sfânt” trebuie să fie ca Dumnezeu: sfânt, sfânt, sfânt! Dacă nu este sfânt, ar trebui să fie măcar într-un proces şi o luptă zilnică spre sfinţire.
A folosi expresia „Numele Domnului” cu alt scop decât acela de sfinţenie, înseamnă a batjocori pe Dumnezeu şi aceasta atrage după sine blestem şi nu binecuvântare. Nu e de mirare că cei care înjură şi blestemă, folosind Numele Domnului în ceea ce fac ei, nu atrage după sine decât blestem şi niciodată binecuvântare. Chiar şi folosirea Numelui lui Dumnezeu cu uşurătate înseamnă a lua în deşert Numele Domnului – porunca care este cel mai des încălcată de noi. Să privim puţin prin Scriptură să vedem ce înseamnă de fapt expresia „Numele Domnului”.

O primă referinţă o găsim în Geneza 4:26, unde găsim scris: „Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.” Au făcut apel la Dumnezeu, au văzut oamenii că au nevoie de o relaţie cu Creatorul lor şi au strigat către El. Deci, chemarea Numelui Domnului este legată de relaţia cu el.

O altă referinţă din Biblie este în Geneza 12, când Domnul îl cheamă pe Avram, „Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului care i Se arătase. De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului.” (v. 7-8) În acest context, expresia „Numele Domnului” are nuanţa de închinare, de reverenţă faţă de Dumnezeu. Alte referinţe cu aceiaşi nuanţă se mai găsesc şi în Geneza 16:13, 21:33, 26:25.

În Exod 20:7 avem porunca clară, din partea lui Dumnezeu cu privire la Numele Său: „Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.” Mulţi au interpretat greşit expresia aceasta, „a lua în deşert Numele Domnului”. Aceasta nu înseamnă să mergi în deşertul fizic şi să începi acolo să scrii pe nisip Numele Domnului; aceasta nu înseamnă nici măcar a striga după Dumnezeu atunci când eşti în deşert, sau în locuri dificile din viaţă. Iată ce explicaţie oferă versiunea NTR a acestui verset:

„Expresia poate avea mai multe sensuri: (1) abuzul faţă de acest Nume, concepţia antică fiind aceea că o cunoaştere a numelui unei zeităţi oferă puteri magice cunoscătorului, care putea astfel să manipuleze zeitatea; (2) jurământul fals pe acest Nume – vezi Lev. 19:12; (3) numirea unui idol cu acest Nume – construcţia gramaticală ebraică oferă spaţiu pentru această interpretare; (4) orice altă folosire a Numelui fără un scop precis şi corect (în mod nesăbuit)”

În înţelegerea noastră a sfinţirii Numelui lui Dumnezeu am ajuns să folosim strict expresia „Numele Domnului” ca un limbaj al nostru religios. Nu voi continua cu restul versetelor şi pasajelor din scriptură cu privire la această exprimare pentru că vom face din acest articol un studiu exhaustiv. Intenţia mea era aceea de a arăta că folosirea Numelui Domnului implică o relaţie, sfinţenie, închinare, şi nu batjocură, nesăbuinţă şi uşurătate. Alte pasaje din Scriptură întăresc faptul că folosirea Numelui Domnului în alt mod decât cel menţionat anterior, atrage după sine pedeapsa, prin urmare blestemul (Levitic 24:16, Deuteronom 5:11 – întărirea poruncii legate de luarea în deşert a Numelui Domnului, urmat în acest context de consecinţele sale: „căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.”) , etc.

Am ajuns să folosim cu uşurătate Numele Domnului şi am uitat de consecinţele care le produce. Ne mirăm noi de ce avem criză în naţiunea noastră sau de ce biserica nu prosperă. Iată una din cauze. Şi sigur că sunt mult mai multe!

Iov, în suferinţa sa, a înţeles ce înseamnă Numele Domnului atunci când a spus, „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!” În necazul său el nu l-a blestemat pe Dumnezeu, aşa cum îl sfătuise femeia lui. În schimb el a rămas statornic, a crezut în Dumnezeu şi El i-a dat izbândă. Nu e de mirare că psalmistul spune că ajutorul nostru este Numele Domnului (124:8), Proverbele adaugă faptul că Numele Domnului este un turn tare (18:10), cel neprihănit fuge în el şi este la adăpost – nu scrie că cei care înjură în Numele Domnului sau cu Numele Domnului sunt la adăpost.

Expresia Numele Domnului denotă totodată şi prezenţa Sa, există multe pasaje din Scriptură care susţin lucrul acesta (exemplu, 1 Cronici 13:6, Isaia 18:7, 30:27, etc.). A folosi numele Său în alt scop decât acela de reverenţă înseamnă a ponegri prezenţa şi persoana Sa. Este ca şi când ai fi în prezenţa unei persoane şi îl batjocoreşti de faţă cu el. În Faptele Apostolilor avem un astfel de caz când fii lui Sceva au încercat să folosească Numele Domnului pentru a face minuni şi ei erau de fapt nişte manipulatori.

Îmi place să închei articolul acesta cu o notă de optimism. Psalmistul spune următorul adevăr:
„Unii se bizuie pe carele lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru. Ei se îndoaie şi cad; dar noi ne ridicăm şi rămânem în picioare.” (Psalmul 20:7)

Am explicat într-un articol anterior acest pasaj. Carele lor reprezintă lucrarea oamenilor, caii lor reprezintă creaţia lui Dumnezeu. Numele Domnului l-am explicat sumar în acest articol. Cine se încrede în lucrarea mâinilor lor, sau în creaţia lui Dumnezeu – o putem numi idolatrie, din moment ce te încrezi în oricine altcineva decât în Hristos – se îndoaie şi cad – în altă traducere spune că „ei sunt aduşi la cădere, dar noi suntem înviaţi şi stăm drepţi în picioare” (KJV, traducere literala de mine).

Romani 10:13, „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit”. Aceasta se realizează în urma pocăinţei personale şi în credinţa în Isus Hristos ca fiind Cel trimis de Dumnezeu să ne mântuiască din păcat şi să ne dea accesul în împărăţia Sa cea veşnică. Aşa că data viitoare când vei folosi Numele Domnului, asigură-te că Îl vei binecuvânta şi nu blestema. Tu vei suporta consecinţele ambelor acţiuni – ori vei fi mântuit, ori vei fi osândit.