Nici nu s-a uscat vopseaua și miroase ciudat...

Mâini pictate - foto de Alice Achterhof - unsplash.comCâți dintre noi am îndrăgit desenul când eram la școală? Câți dintre noi au avut răbdarea și perseverența de a continua și de a se perfecționa și au devenit adevărați artiști?

Ei bine, pe adevărații artiști îi admir și eu. Pe cei care sunt începători îi încurajăm, pe cei jalnici... nu mai știu ce trebuie să facem cu ei... Poate vă vine prin cap vreo idee și o lăsați într-un comentariu.

Zilele trecute am avut neplăcuta surpriză să văd o ”semi-capodoperă” de artă pe... brațul stâng al unui individ, un tatuaj negru, care nu am putut desluși ce reprezenta, dar avea mâna bandajată cu un nailon, și când a trecut pe lângă mine... încă mirosea greu a vopsea, a tuș ars parcă. Am urcat în același autobuz, am tot încercat eu să mă uit la mâna lui să văd ce desen avea, dar și-o ținea oarecum ascunsă într-o parte. Parcă avea mâna înnegrită... cu nămol. Dar nu mirosea a nămol, ciudat!

Mă gândeam atunci ce bani o fi dat tipul să i se impregneze mâna de la cot în jos în tușul ăla negru care era pe mâna lui, pe sub pielea lui. Mă gândeam ce complicații ar putea avea dacă i se infecta mâna, pielea, brațul de la acel desen semi-artistic - asta pentru că eu nu am putut desluși ce avea desenat pe mână, mie mi s-a părut că era o pată mare de vopsea aruncată pe mână, dar se vedea că era tatuaj. Ciudat, nu?

Apoi mi-a venit în cap și ceea ce voi veți citi mai jos.

Există oameni în jurul nostru care arată pe ei ceea ce sunt. Alții au arătat ceva înainte și acum arată altceva, sau miroase greu de la ei. Ieri am văzut un caz de acesta și am rămas complet stupefiat. Om renumit se pocăiește, i se dă voie să predice într-o biserică evanghelică mare - deși nu avea educație teologică, pregătire în domeniu - și s-a apucat să pupe moaște în public. Mi s-a părut cel mai grotesc lucru care l-am văzut vreodată. Precum tatuajul de pe mâna individului de pe autobuz. O pată mare neagră, indescifrabilă pe mâna la ăla, o pată mare neagră, indescifrabilă pe fața și pe sufletul celuilalt. Două paralele pe care le pot face și ambele miros ciudat.

Au miros ciudat pentru că aveam așteptări ca oamenii cu mintea întreagă - care culmea, nu se vede decât dacă despici craniul cuiva - să o folosească conform cu responsabilitatea care și-o asumă sau nu. Sau dacă nu vreți să ne luăm de responsabilitate, să ne luăm de aparențe - arăți că ai ceva pe tine, arată măcar că este ceva, nu o bătaie de joc.

Există un verset în Biblie care spune să nu îți tatuezi sau să îți faci semne pe corp, îl citez mai jos:

Să nu vă faceți tăieturi în carne pentru un mort și să nu vă imprimați niciun semn pe voi. Eu sunt Domnul. (Levitic 19:28)

Dacă citiți întregul capitol 19 din Levitic, veți observa că este cu privire la viața de zi cu zi. Și da, acest text se adresa copiilor lui Israel înainte de intrarea lor în țara Canaanului, dar erau seturi de instrucțiuni pe care le-a dat Dumnezeu pentru binele lor, nu pentru a le face rău. Existau în țările din jurul lor practici păgâne care Dumnezeu nu a dorit ca poporul Său să fie întinat cu ele. Motivul singular pentru care El le-a transmis aceste instrucțiuni - nu obligații - erau pentru că El este sfânt și dorea ca și ei să fie sfinți. O mare majoritate dintre aceste versete se termină cu expresia ”Eu sunt Domnul”, care exprimă faptul că viața pe care o trăiești și acțiunile pe care le faci sunt înaintea Domnului și a sfințeniei Lui. Te oglindești sau nu cu caracterul Său. Ceea ce arăți la exterior către ceilalți din jur arată ceea ce ești tu în interior.

Probabil că sunt mulți dintre noi care au spus lucruri și au făcut cu totul altceva după aceea. În apa botezului au zis că îl vor urma pe Dumnezeu, dar ei mai cochetează cu păcatul, cu lumea, cu tradițiile păgâne și cu morții. Alții nu au spus nimic, dar au scris că vor face cutare sau cutare lucru, și prin viața lor se vede că fac cu totul altceva. Este precum vopseaua aruncată pe mâini, și lăsată acolo să se usuce, să afecteze totul, să degenereze ceea ce a atins, să creeze reacții care sunt atât de vizibile în jur.

Ipocrizia noastră nu este un lucru pe care să-l poți imprima pe fața, pe corpul tău, însă este mai vizibil decât oricare tatuaj, oricât de mic sau mare ar fi acesta. Și orice ai face sau nu ai face, nu mai poți da înapoi... să zici că îți pare rău de lucrul greșit făcut, de vorbele greșite rostite, de acțiunile greșite întreprinse. Lasă o urmă precum scrisul, precum vopseaua. Se pot curăța urmele, dar vor fi vizibile în continuare. Anumite persoane din jurul nostru te ”caracterizează” doar după urmele trecutului tău, fără să vadă că undeva tu te-ai fi curățat de vopseaua trecutului.

Alte persoane preferă să lase pe ei urmele trecutului și se iau de trecutul sau de prezentul altora. Am avut într-o zi de furcă cu un astfel de ”cre(ș)tin” care se lua de un aspect fizic al meu - aveam barbă, asta era - și el avea un tatuaj pe el, pe care nu și l-a dat jos deși s-a pocăit. Există opțiunea de a-ți înlătura tatuajele fizice de pe corp, dar acestea sunt... opționale, precum instrucțiunile din Levitic 19. Doar că unii cre(ș)tini au înțeles că dacă s-au pocăit, pot să lase pe ei, în ei, cu ei și urmele trecutului lor murdar. Măcar dacă avea bun simț, nu purta haine care să arate tatuajul de pe corp - și respectivul avea un tatuaj jalnic, nici măcar nu era o operă de artă, să poți să te uiți și să te minunezi. Nu a putut spune de ce și-a făcut acel tatuaj penibil. Nici nu a putut spune de ce nu și l-a dat jos, deși putea, dar i-a fost lene. Dar a putut să se ia de mine că port barbă. Și barba se poate da mai repede jos și fără prea mare efort, decât un tatuaj penibil!!!!

La unii nu s-a uscat vopseaua de pe ei și încă put greu, put groaznic, dureros. Și sunt ciudați până la măduva oaselor! Probabil că dacă un artist de la o casă de tatuaje ar fi văzut ”lucrătura” de pe mâna acestui pseudo-creștin cu siguranță că ar fi spus... ”cine și-a bătut joc, mă, de tine?” Și asta cred și eu că este de fapt realitatea: oamenii își fac cu mâna lor însemne de care alții se minunează sau se scârbesc. Pentru că ei știu cine ești și după aparențe văd ceea ce pari a fi. Sau știu ce ai declarat că ești și după aparențe judecă ceea ce ai făcut greșit.

Și nu, nu am spus că a avea un tatuaj pe tine este păcat. A avea un tatuaj pe tine și a mirosi urât după tine datorită acelui tatuaj este mai groaznic - păcat de tine că ai minte și ai decis să o folosești greșit. Cine înțelege să înțeleagă ceea ce am scris mai sus. Cine nu, să nu se ”tatueze” cu altele pe el/ea.





Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.