Biserica - muzeu, universitate sau colac de salvare?

imagine cu interiorul unei biserici vechi - imagine preluată de pe christianpost.comAm auzit recent o povestire. În anul 1972, după 308 ani de la fondarea ei, Prima Biserică din Newton, Massachusetts, SUA, s-a decis să se închidă. Și-a oferit bunurile unui muzeu, a vândut clădirea la Biserica Evanghelică Grecească și mai apoi... au abandonat-o. În 1664, când a început biserica, ajunsese să crească la aproximativ 1200 de membrii în 1952, dar a scăzut la 325 de persoane în 1972. Trei sferturi dintre membrii ei erau persoane de peste cincizeci de ani.

În vremurile prezente avem de a face cu congregații la diferite stagii ale ciclului lor de viață, numai că nu vrem să ne referim la acest aspect. Pentru ca biserica să-și ducă la îndeplinire misiunea sa... ea nu trebuie să-și piardă niciodată din vedere motivul existenței sale. Biserica poate fi încadrată în una din descrierile de mai jos... și aceasta fără să realizeze că a ajuns acolo:

Biserica precum un muzeu
Ce vreau să spun prin acestea? Probabil că ar fi util o definire a termenilor aici. Un muzeu este o ”instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte” (sursă definiție). Câți dintre noi am avut ocazia să vizităm biserici vechi a cărui pastor/preot încă este în viață? Clădirile unor astfel de biserici sunt masive în structură... care nu prezintă altceva decât abilitatea omului de a crea clădiri uimitoare, semețe, clădiri care au devenit de acum monumente adecvate aducerii tributului dedicat închinării unui Dumnezeu vrednic de toate acestea.

Problema e că zilele acelea de închinare și adorare autentică din acele clădiri semețe au trecut. Oamenii trec pe acolo și ... doar vizitează. Dacă mai dau de un bătrânel în cadrul bisericii... acesta probabil că le va depăna istoria băncilor, a covoarelor, a altarului, a geamurilor, a picturilor din acea clădire. Undeva într-un colț este o cutie unde poți pune un bănuț pentru întreținerea a ceea ce a mai rămas din acea clădire ce odinioară a fost măreață. Doar că acum a devenit ca un fel de tur de muzee. Biserica respectivă abia se susține din intrările... vizitatorilor... reușind oarecum să supraviețuiască. Poate că mai sunt slujbe acolo, mai cântă o orgă, sau un cor renumit... doar că pentru această biserică câștigarea celor pierduți nu mai este focusul principal pentru că supraviețuirea a înlocuit misiunea ei din nefericire.

Biserica precum o universitate
Cunoștința este inutilă fără aplicarea consistentă”, spunea o dată Julian Hall. Mulți dintre noi am avut parte de ani de școală și am fost binecuvântați cu oameni măreți ai lui Dumnezeu de la care am învățat tainele credinței. Există anumite biserici care au fost binecuvântate să-i aibă pe acești oameni, care învață și împărtășesc adevărul lui Dumnezeu într-un mod puternic pentru cei care vin la slujbe. Doar că avertizarea de a avea concentrarea pe educare ridică de asemenea și semnalul nevoii de acțiune în misiune.

Am auzit un citat recent, ”Cunoștința nu este putere. A aplica ceea ce cunoști este putere”. Chestiile acestea se aplică și la lucrarea la care este chemată biserica. Noi suntem chemați să ducem mesajul adevărului pe care-l învățăm de la cei înzestrați și capacitați cu cunoștință de la Dumnezeu ca mai apoi să ducem acestea în lume și să fim ambasadorii lui Hristos. Apostolul Pavel ne amintește de aceasta în 2 Corinteni 5 - ”că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele lor, și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi, dar, suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos; și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcați-vă cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:19-21). Lucrarea de reconciliere este munca la care este chemată biserica.

Biserica precum un colac de salvare
C. T. Studd spunea o dată că ”Unii vor să trăiască la scurtă distanță de sunetul bisericii sau al unui clopot de biserică, dar eu vreau să am un magazin de salvare la un metru distanță de iad.” Numai că biserica a primit sarcina de a duce mai departe misiunea pe care a început-o Domnul nostru Isus Hristos, nu doar să stea în clădiri și să facă gălăgie. Mântuitorul nostru nu și-a petrecut tot timpul Său în sinagogi. Nici măcar nu a predicat ici și colo adevărurile credințe. El nu a scăpat niciodată din vedere misiunea Lui: de a veni să-și dea viața pentru a salva pe ceilalți. Isus a venit ca să elibereze pe cei captivi. El a întreprins o misiune de căutare și salvare pentru a găsi pe fiii și fiicele pierdute. Misiunea și lucrarea lui Isus i-a afectat pe cei care erau confortabili și a mângâiat pe cei care erau afectați de păcat, dureri și boli. Noi suntem chemați să facem lucrarea pe care a început-o Salvatorul.

Dacă stăm puțin să ne gândim, biserica nu se rezumă la o serie de întruniri publice sau private, la proiecte de clădiri sau la convenții, conferințe denominaționale sau politică. Biserica este menită pentru cei pierduți, cei cu inima frântă, ca toți cei care rătăcesc să-și găsească locul în împărăția Regelui Isus Hristos prin credința în El. A-i câștiga pe cei pierduți din jurul nostru este de fapt povara Evangheliei: adică responsabilitatea misiunii bisericii. Noi toți suntem chemați să căutăm zilnic și să întreprindem lucrarea de salvare și să proclamăm dragostea lui Dumnezeu pentru cei care caută speranță într-o lume deznădăjduită. E vremea să mergem înarmați în și cu Cuvântul lui Dumnezeu și să fim un colac de salvare pentru cei care se îndreaptă cu pași grăbiți spre iad.

Dumnezeu, în cadrul planului Său pentru noi, și implic pentru o lume pierdută, nu și-a cruțat nici măcar pe propriul Său Fiu pentru a spune întregii lumi despre dragostea Sa. Dragostea este costisitoare, însă noi trebuie să o arătăm lumii cu orice preț.

Notă: Materialul de mai sus este o adaptare personală după un material scris de B. Keith Haney, preluat din Christian Post, unde a fost publicat pe 30 septembrie 2018, a apărut original pe site-ul său aici. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.



Niciun comentariu:

Disclaimer:
Comentariile cu conținut off-topic, cu tentă de jignire, amenințare, ofensatoare, injurii, sau cuvinte porcoase/profane sunt șterse automat. Comentați doar dacă ceea ce aveți de spus este relevant și aduce discuții/subiecte noi. Comentariile cu pseudonime sunt "by default" sterse. Comentariile cu link-uri sunt moderate pe Disqus, pe Blogger, sterse. Daca doriti sa faceti publicitate la un site, rog sa ma contactati pentru o cotatie de pret, rezolvam. :)

Un produs Blogger.