Postare BONUS - Confesiunile unei soţii de pastor (SENZAŢIONAL, nu?)

Nu scriu articole despre femei, deşi în trecut au fost câteva încercări legate de batic, acoperirea capului la femei sau altele de acest gen (citiţi-le ca să vă convingeţi!). Articolul de faţă este o confesiune transparentă a unei soţii de pastor care v-o recomand, din toată inima, să o citiţi. Mie personal mi-a plăcut ceea ce a scris. Daţi mai departe dacă v-a plăcut, probabil că vă identificaţi cu autoarea cuvintelor de mai jos. :)

Sunt duminici când aş prefera să stau mai degrabă acasă în pijamale. În astfel de zile merg la biserică pentru că vreau să-mi susţin soţul şi pentru că simt că trebuie să fac aceasta.

Mă bucur de obicei când merg la biserică; este un loc de reînnoire, încurajare şi susţinere. Cu toate acestea, au existat zile din viaţă când am vrut să mă retrag şi să-mi fac treaba mea - numai că nu pot pentru că sunt soţie de pastor.

Aşa că mi-am târât copiii la biserică, după ce că mai am parte de o duminică jalnică, îmi pun faţa aia de fericită şi am zis, "Bine!" şi adaug şi un zâmbet, atunci când oamenii mă întreabă "Cei mai faceţi în această dimineaţă?", şi asta pentru că ştiu că la oameni nu le pasă deloc. Au trecut anii de când să mă fi oprit cineva şi să mă întrebe, "Ce faceţi de fapt?" De fapt chestia asta mi s-a întâmplat o singură dată în cei 10 ani ai mei de când sunt în această postură.

S-a întâmplat acum trei ani. Eram acasă de câteva luni după ce am adoptat-o pe Nina. Am plecat mai devreme de la biserică şi le-am adus şi pe fete să intre repede în maşină când pritenii mei dragi s-au apropiat de mine în parcare.

"Ellen, suntem îngrijoraţi de tine. Cum te simţi de fapt?"

Nici măcar nu le-am putut răspunde. Am izbucnit în plâns. Am căzut, literalmente, în braţele lor şi am început să plâng şi să plâng. Nu eram bine deloc din punct de vedere emoţional. Ei m-au ajutat cu un plan în care să mă recuperez, şi cineva să ajute familia noastră, alături find şi "bunicii noştri adoptivi". Acesta era modul prin care Dumnezeu mă ridica prin alţi oameni.

Slujirea în biserică poate fi extrem de recompensatoare, însă poate fi şi foarte grea. Când nu-mi place ceva la biserică, este datorită mai multor motive:

• Lipsa realaţiilor autentice. Uneori se pare că e multă prefăcătorie la biserică - ca şi când noi am ştii toate cum se fac. Ei bine, eu nu cred asta!
  
  
• Presiunea de a fi soţia perfectă, mamă şi lideră de studiu Biblic extraordinară. Da, poate că sunt soţie de pastor, dar sunt o persoană care se confruntă cu aceleaşi lupte şi provocări ca toate celelalte femei. Unii oameni consideră a fi ceva neconfortabil atunci când soţia unui pastor îşi admite neajunsurile.
• Să fac toate lucrurile. Am anumite daruri şi pasiuni, însă atunci când am devenit lidera desemnată a vreunei lucrări ce trebuia făcută, eu slujesc în afara dăruirii mele şi mă simt stoarsă din punct de vedere emoţional.
• Oamenii care nu-l plac pe soţul meu sau alegerile sale. Înţeleg faptul că nu toţi vor fi fanii soţului meu, însă cricicismul doare, mai ales atunci când este rostit ţărăneşte în faţa mea; sau atunci când oamenii fac prezumţii fără să mai vrea să dea detalii.
• Lipsa susţinerii în calitate de soţie, mamă şi mamă cu nevoi speciale. Poate că ar trebui să avem toate lucrurile laolaltă, şi a fi o familie de pastor pentru unii poate că înseamnă că noi nu avem nevoie de ajutor. Avem nevoie!
• Dacă nu sunt bine emoţional sau spiritual, îmi este dificil să frecventez biserica. Sunt o persoană frântă, cu o mare nevoie de har şi milă, la fel ca oricine altcineva. Am un Dumnezeu mare şi uimitor căruia îi pasă de mine în timpul acestor perioade, şi care mă susţine în braţele Sale atunci când eu mă lupt, am întrebări şi plâng.

Poate că nu eşti o soţie de pastor, dar poate că te identifici cu mine. Nu există biserică perfectă, familie perfectă sau oameni perfecţi. Aşadar, pentru moment, mă ţin de promisiunea că, în cadrul slujiri prin momente dificile, Dumnezeu este bun. Şi bun nu înseamnă uşor. Înseamnă că Dumnezeu are totul calculat, şi că eu trebuie să mă încred doar în El.

Notă: Materialul acestui articol este preluat din revista Charisma Magazine (de unde a fost preluată şi imaginea de mai sus), scris de Ellen Stumbo - folosit şi tradus cu permisiunea autoarei - care este soţie de pastor şi care scrie despre găsirea frumuseţii în zdrobire, cu o onestitate hotărâtă şi cu deschidere. Ea este pasionată cu privire la împărtăşirea lucrurilor reale - ce sunt uneori frumoase, alteori urâte - aspecte despre credinţă, arta de a fi părinte, nevoi speciale şi adopţie. Articolele sale au fost publicate de Focus on the Family, LifeWay, MomSense, Not Alone şi Mamapedia, printre altele. Puteţi citi mai multe articole de-ale ei accesând blogul său la adresa www.ellenstumbo.com