Miracolul de la Fayetteville - S-ar putea întâmpla oare şi în România?

Zilele trecute citeam în CharismaNews despre un "miracol" care are loc la o întâlnire din localitatea Fayetteville din Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii, din perioada 5-7 ianuarie 2015, unde aproximativ 1.000 de pastori penticostali din majoritatea cultelor penticostale din America, alături de alţi lideri denominaţionali, o a doua de acest gen (ce anterioară ei a avut loc în Memphis, Tennessee pe 18 octombrie 1994); la prima întâlnire Părtăşia Penticostală a Americii de Nord, formată în mare parte din albi (Pentecostal Fellowship of North America, PFNA) a fost dizolvată şi o nouă organizaţie inclusivă a luat locul ei: Bisericile Penticostal Carismatice din America de Nord (Pentecostal Charismatic Churches of North America, PCCNA), care constă din membrii din rase multiple.

Iată cum descriu cei de la Faith News Network acest eveniment:

"În timp ce liderii penticostali din diferite rase şi denominaţii şi-au spălat unii altora picioarele, această întâlnire istorică a fost numită "Miracolul de la Memphis".

"Miracolul de la Fayetteville" a fost prima adunare auto-iniţiată de pastori penticostali şi lideri denominaţionali (cel puţin nouă grupuri penticostale au fost reprezentate) pentru un scop expres de rugăciune. Găzduit de Northwood Temple (o Biserică Internaţională Penticostală Holiness) şi condus de coordonatori de rugăciune de la Church of God (Doug Small), International Pentecostal Holiness Church (Lou Shirley) şi cei de la Assemblies of God (John Maempa), sesiunile au început cu un număr limitat de muzică de laudă şi închinare care a decurs direct în rugăciunea concentrată condusă de reprezentanţii predeterminaţi de la părtăşiile prezente la această întâlnire.

Nu s-a strâns nici o colectă, nu s-a predicat nici o predică, şi nu s-a condus nici o sesiune de afacere. Accentul multidenominaţional a fost doar rugăciunea, ajutată fiind de scurtele devoţionale şi ghidări, cu delegaţi adunaţi în fiecare seară în jurul Mesei Domnului pentru Sfânta Comuniune. O parte importantă a întâlnirii a fost atunci când liderii de top din cadrul fiecărei părtăşii au fost puşi pereche pentru a pune mâinile unii peste alţii şi a se ruga unul pentru altul.

Delegaţii din cadrul fiecărui grup au fost rugaţi să stea în rugăciune cu liderii lor în timpul acestui proces. Liderii executivi, membrii comitetului de organizare, pastorii, învăţătorii şi evangheliştii - bărbaţi, femei şi minorităţi - toţi au condus sesiuni de rugăciune concentrate pe "unitatea Duhului în legătura păcii" (Efeseni 4:3)." (sublinierile din textul citat mai sus îmi aparţin, sursa aici)

După ce am citit materialul de mai sus, am căutat să văd despre ce MIRACOL era de fapt vorba. Unul dintre cei care comentau acest articol a spus că "Nu s-a strâns nici o colectă, nu s-a predicat nici o predică, şi nu s-a condus nici o sesiune de afacere" - acesta este într-adevăr un miracol! Alţii nu au putut vedea dincolo de acestă întâlnire a penticostalilor nici un fel de miracol.

Revenind la evenimentele care au loc în ţara noastră, în special în cadrul cultului penticostal (am scris cu litere mici pentru că îmi este ruşine să scriu cu litere mari) îmi dau seama că noi suntem aşa de departe de unde au ajuns fraţii noştri din America! Noi încă mai suntem la învăţăturile începătoare, încă mai avem dispute cu privire la purtarea de batic pe cap la femei, încă ne mai certăm cu privire la zeciuială şi la banii care se dau la biserică, suntem până peste cap băgaţi în trăirea unui stil de viaţă duplicitar (deci suntem ipocriţi), şi vrem să vedem biserici pline, oameni mântuiţi şi raiul să fie doar pentru noi, nu? Nu doar atât, dar ţinem aşa de strâns la tradiţia muzicală din cadrul bisericii şi dacă cineva aduce un stil nou de muzică, sau dacă cineva cântă muzică de închinare şi laudă în biserică... ne simţim ofensaţi. Oamenii vin la bisericile penticostale ca la orice teatru şi în viaţa de dincolo de ziua de duminică trăiesc... tot o viaţă de teatru! Dacă unul din cultul penticostal face o predică la o altă biserică... este dat afară din cult şi "făcut cu ou şi cu oţet" de tot internetul pentru că a făcut cruce şi s-a închinat la icoane (asta da bătaie de joc din partea unui penticostal, ar zice unii!).

Minunea care a avut de fapt la Fayetteville este de fapt minunea unităţii! Psalmistul David a descris-o în 3 versete atât de pline de har,

"Iată ce bine și ce plăcut este când frații locuiesc împreună în armonie! Este ca untdelemnul de preț pe creștetul capului, coborând pe barbă, pe barba lui Aaron, coborând pe marginea veșmintelor lui. Este ca roua Hermonului, ca roua coborând pe munții Sionului, căci acolo a poruncit Domnul binecuvântarea, viața veșnică." (Psalmul 133:1-3, NTR)

Acolo unde există unitate, există binecuvântarea lui Dumnezeu, şi acolo unde este unitate, curge şi vindecarea inter-relaţională, inter-denominaţională şi inter-familială!

Noi am făcut şi continuăm să facem lucrurile formal, urmăm sărbătorile, luăm Cina Domnului, ne spălăm pe picioare unii pe alţii (în loc să slujim unii la alţii) în bisericile penticostale, dar nu ne schimbăm deloc! Trăim şi continuăm să trăim în acelaşi stil de viaţă, şi nu producem nimic în jur decât slujbe plictisitoare şi suflete care merg în iad, pentru că noi îi întreţinem la biserică, nu îi chemăm pe oameni la unitate, pocăinţă, sfinţenie! Fiecare penticostal şi carismatic din România trebuie să îşi cunoască istoria şi moştenirea sa spirituală! Mişcarea Penticostală din România a apărut în urma unei treziri care a avut loc în anul 1906 pe strada Azusa Street din Los Angeles, Statele Unite ale Americii. Această trezire a început atunci când un grup de studenţi ai Bibliei au înţeles că Duhul Sfânt - care este Dumnezeu - şi darurile Sale sunt valabile şi pentru astăzi şi prin rugăciune, închinare şi căutarea sfinţeniei au ajuns să atingă uşa care ulterior a deschis calea mişcării Penticostale din întreaga lume. Şi nu ne interesează ce au spus alţii despre aceasta pentru că ne interesează mai mult prezenţa lui Dumnezeu şi sfinţenia Lui să rămână cu noi!

A face acelaşi lucru astăzi este greu pentru cei din România pentru că ei s-au obişnuit să fie controlaţi de un sistem comunist. Au slujit mulţi ca trădători de neam, de ţară şi de fraţi, şi încă mai slujesc cu mândrie anumite comunităţi penticostale din România. Ne este mai uşor să ne debarasăm de un "mădular bolnav" decât să-l tratăm; am uitat ce înseamnă să trăim în frică de Domnul şi să fim oameni care urmăresc pacea, unitatea şi pe Însuşi Dumnezeu. Atâta timp cât noi privim aparenţele ("Nu s-a strâns nici o colectă, nu s-a predicat nici o predică, şi nu s-a condus nici o sesiune de afacere"....), vom spune şi noi că aceasta ar fi minunea de la Fayetteville. Însă minunea şi miracolul adevărat este ca noi să fim uniţi, să căutăm cu toţi pe Domnul, să ne iubim cu toţi ca fraţi şi să slujim unii altora prin rugăciune - este unul din lucrurile care ne uneşte - şi rugăciunea este una din practicile Mântuitorului Nostru Isus Hristos. În loc să ne rugăm la Maria, mai bine ne-am ruga cum s-a rugat Maria! Maria a fost cu cei 120 în camera de sus din Faptele Apostolilor; ea a fost printre cei despre care doctorul Luca a mărturisit că Duhul Sfânt s-a coborât peste ei şi nişte limbi ca de foc s-au văzut peste fiecare dintre ei. Acolo a fost primul Pentecost! Ei toţi au fost în unitate şi se rugau lui Dumnezeu prin Isus Hristos! Nici unul dintre cei de acolo nu s-a rugat şi nu s-a închinat înaintea Mariei! De ce nu au văzut cei din biserica catolică acest adevăr atât de relevant? Dacă ne-am fi deschis cu toţii ochii mai devreme, cu certitudine că Miracolul de la Fayetteville nu ar fi avut loc în ianuarie 2015 în America, ci ar fi avut loc în fiecare cămin unde este chemat prin rugăciune Numele lui Dumnezeu, fie că ne numim penticostali, carismatici sau alt tip de denominaţie.[no-sidebar]