Ai spus că îți pare rău dar ai făcut-o din nou...

Pe drumul vieții nu există momente în care să nu ne lovim de oameni care să fie la fel de veseli și de necăjiți ca noi; unii o să te jignească, alții o să te facă să râzi, alții o să te ignore. Unii din ei își vor cere scuze dacă au o doză matură de curaj, alți nu îți vor spune nimic, se vor simți singuri nevinovați, vor arăta cu degetul spre tine. De fapt, dacă ne așteptăm de la oameni să primim ceva, facem o greșeală mare, pentru că așteptările cele mai mari nu trebuie să le avem de la alții, ci de la noi!

Știu că nu v-ați gândit la această abordare. Nu trebuia să vă gândiți la ea. Trebuia să ne gândim la cei care nu vor să spună niciodată ”îmi pare rău”, sau care nu au niciodată regrete atunci când te calcă pe bătătură, când te jignesc, te ofensează, te hărțuiesc, te oprimă, te lovesc în față și pe la spate cu cuvinte, cu bârfe, cu acțiuni.

Ca să trecem mai departe în viață, există o serie de lucruri pe care trebuie să le facem, în special când suntem confruntați cu persoane care ne greșesc și care poate își cer iertare, dar repetă mereu aceleași greșeli și aceleași ofense față de noi.

În primul rând ar trebui să realizăm că și ei sunt oameni ca și noi. Nu am auzit încă de oameni perfecți, nu o să auzim niciodată. O să auzim de oameni perfecționiști, de oameni îngâmfați, de oameni mândri, de oameni tăcuți, de oameni agitați, de oameni educați, de oameni stresați, etc. Dar nu vom auzi niciodată de oameni perfecți. Pe cei pe care îi auzim pe la biserici că ar fi sfinți, au fost de fapt și continuă să fie în continuare - deși nu mai sunt printre noi - oameni. Oamenii sunt predispuși greșelilor. Cei care nu le-au văzut nu pot să spună că acei oameni nu ar avea greșeli. Oameni sunt supuși greșelilor pentru că natura noastră umană este supusă greșelilor.

Cuvântul lui Dumnezeu spune că „omul nu este decât carne păcătoasă” (Geneza 6:3), ”un vierme” (Iov 25:6), ”un netrebnic... unul care nu face binele” (Psalmul 14:3), ”se gândește la răutate, nu urăște răul” (Psalmul 36:4), ”nu este nici unul care să facă binele” (Psalmul 53:3) și am putea continua cu alte zeci de pasaje din Biblie care descriu ce este omul înaintea lui Dumnezeu și ce este omul înaintea lui însuși.

În al doilea rând ar trebui să realizăm că nu toți își realizează greșeala care au comis-o. Uneori oamenii cred că răul care l-au făcut este bine înaintea lor. De aceea este nevoie de alți să le arate, din alte unghiuri de vedere, că acțiunea lor nu este una corectă, una demnă de laudă, de cinste. Există oameni în jurul nostru care cred că a face anumite lucruri în viață este păcat. Alții consideră contrariul. Dacă le pui în față Cuvântul lui Dumnezeu, dacă îi confrunți, ei vor începe să vadă altfel lucrurile. Când trebuie să confrunți pe cineva care face ceva greșit față de tine, asigură-te că mai ai pe cineva alături de tine care este mai matur în credință, în înțelepciune, în trăirea creștină. Asigură-te că ”îmi pare rău” al lor nu este spus doar de pe buze, fă-i să fie responsabili pentru vorbele spuse, altfel confruntarea faptelor lor va fi inutilă.

În al treilea rând ar trebui să realizăm că părerea de rău care nu este urmată de restituire, de pocăință, de schimbare, nu este părere de rău deloc! E ușor să spunem că am greșit, e ușor să spunem pe o voce mai plângăreață că am călcat greșit; e chiar mai ușor să spunem că ne pare rău, fără să realizăm că în clipa următoare poate vom face același lucru din nou. Părerea de rău fără acțiune radicală nu este părere de rău, este doar o scuză puerilă. Dacă știi că ai greșit, că ai comis o faptă care nu este demnă de viața ta de creștin sau de om, dacă ai atâta minte în cap și cu judecata și cu conștiința ta realizezi că ai comis o greșeală față de cineva, fă primii pași și adu lucrurile înapoi la normal. Schimbă lucrurile radical în jur. Începe să faci lucrurile altfel. Ia-ți un partener de dare de socoteală și spune-i acestuia ceea ce ai făcut și ceea ce trebuie să faci, raportează-i ceea ce ai făcut și urmează pașii schimbării. Numai un om îngâmfat, mândru, lipsit de caracter nu ar accepta să facă un pas mai mult decât să zică un simplu ”îmi pare rău”. Îmi pare rău poate să o spună și un robot, dar el nu are are conștiință, indiferent de cât de dezvoltată este inteligența sa artificială.

În al patrulea rând ar trebui să realizăm că acțiunile noastre determină destinul nostru, care determină caracterul nostru. Dacă avem obiceiul să rănim, să jignim, să ofensăm pe cei din jur și nu ne-am îndreptat, nu ne-a părut rău, nu am făcut restituirile necesare, atunci această atitudine devine parte din caracterul nostru! Un om care nu și-a recunoscut vina de la început toată viața lui va fi un ”nevinovat” înaintea tuturor! El se va crede chiar mai sfânt decât cei care se cred a fi sfinți, dar de fapt Dumnezeu îi vede pe toți la fel - lipsiți de slava lui Dumnezeu și păcătoși (Romani 3:23). Pentru astfel de om corectura, mustrarea și îndreptarea este o jignire!

Cuvântul lui Dumnezeu spune din nou lucrurilor pe nume: „Nesocotitul disprețuiește învățătura tatălui său, dar cine ia seama la mustrare ajunge înțelept.” (Proverbe 15:5, sublinierile din text îmi aparțin). Când noi dăm deoparte mustrarea și corectarea și călcăm în picioare ”părerea noastră de rău”, nu facem altceva decât să ne pierdem inima: „Și ați uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El” (Evrei 12:5, sublinierile din text îmi aparțin).

Da, au fost momente când am greșit și am spus de pe buze ”îmi pare rău”. Acum însă am realizat că doar a spune lucrurile de pe buze nu va rezolva niciodată nimic. Uneori acțiunile noastre vorbesc mai tare decât cuvintele noastre. Uneori e nevoie de acei pași pentru a îndrepta lucrurile. Uneori e bine să privim înainte, înapoi, în stânga și în dreapta noastră și să ne cercetăm să vedem unde suntem. E bine să ne uităm în oglindă și să ne vedem cum suntem, ce am făcut, ce trebuie schimbat. Când spui data viitoare cuiva ”îmi pare rău”, spune cuvintele cu sens, cu responsabilitate, cu schimbare. Acum că ai citit aceste rânduri, vei știi cu siguranță că vei da socoteală de cuvintele tale (Matei 12:36) dacă nu le-ai intenționat din toată inima.

Așa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu (Romani 14:12)

Materialul de mai sus a fost scris pentru Editorialul Publicației de Apologetică, octombrie 2017. Dacă îl citați sau îl folosiți în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.