Frig, freamăt şi complexe

Am trecut și de lunea albastră, cum citeam zilele trecute pe internet despre ce au mai inventat oamenii ca să ne arate nouă cum suntem noi. Am trecut și de perioada de cald din decembrie, când toți se mirau și se minunau de ce este așa de cald într-o lună de iarnă - în loc să fie mulțumitori că nu experimentau atunci ceea ce a urmat în zilele următoare - frig, frisoane, freamăt, frici și... de ce nu, înzăpeziri, îngheț, răceală și așa mai departe.

Nu am reușit însă să trecem de ceea ce noi numim complex. Acea stare în care ne aflăm, ne complacem și apoi ne plângem că nu putem ieși din ea.

Complexul este un ansamblu de tendințe inconștiente formate în copilărie - sau pe parcursul vieții - undeva la baza anumitor relații din societatea în care trăim, și acestea determină modul în care noi ne vom comporta ulterior ca și persoane (sursă definiție). Am ajuns să ne formăm ca oameni în urma circumstanțelor, a facturilor mărite, a freamătului din jurul nostru și apoi stagnăm în acea stare, ne plângem că lucrurile nu sunt bune, că nu mai funcționează cum ar trebui, că era mai bine înainte și blamăm totul pe ceva sau cineva.

Doar că în acest proces de blamare am ajuns să fim nu doar acaparați de freamătul lucrurilor din jur, dar și de micile complexe care s-au format în jurul nostru, în ideologia noastră, în conceptul nostru despre viață. Acum a venit însă timpul să tragem de sfoară aceste complexe, să le punem laolaltă și să le dăm foc. Da, să ne debarasăm de ele! Poate că atunci vom fi mai conștienți să nu mai lăsăm în mintea și în atitudinea noastră tot felul de lucruri din jur care să ne dicteze comportamentul și felul nostru de a fi în societate.

Zilele trecute vorbeam cu diferite persoane, din diferite medii din societate, și mi-am dat seama, după felul de vorbire, adresare, exprimare, că ele - și noi în general - ajungem acolo datorită educației primite (ca să citez doar pe unul dintre ei, care este un psiholog deprimat, unde totul din viață se duce de râpă și se ruinează, deși știe că există capătul tunelului, știe că undeva este lumină, dar din lene - că nu știu care ar fi altă scuză care să-l rețină - nu vrea să se întindă să ajungă acolo, să depășească starea prezentă care nu doar că îl definea, dar îi caracteriza întreaga persoană).

Cu o altă persoană cu care am discutat, care era tot lovită de depresie datorită unor situații materiale precare - care au accelerat freamătul și au dus-o la îngrijorare, disperare, plâns, jale și tremur - am avut inspirația să rostesc totuși un cuvânt care l-am găsit în Psalmi, o rugăciune a lui David, care spune așa de multe:

”Întărește-mi pașii după cuvintele Tale și nu mă lăsa în stăpânirea vreunui necaz” (Psalmul 119:133, NTLR).

Versiunea din limba engleză care am găsit-o inițial era mai profundă și mai cu efect în cadrul acelei conversații, v-o redau mai jos însoțită de traducerea mea:

”Direct my steps by Your word, and let no iniquity have dominion over me” (versiunea NKJV), adică ”Direcționează-mi pași prin Cuvântul Tău și nu lăsa vreo nedreptate să aibă vreo dominație asupra mea” (traducerea îmi aparține).

Este de fapt ceea ce scriam mai sus despre complexe. Suntem formați și ne sunt direcționate comportamentele și tendințele noastre viitoare prin acele mici experiențe pe care le avem și care ne afectează pe moment. Putem însă să alegem să nu avem lunea cea mai nasoală zi din viața noastră și putem să alegem să facem lunea cea mai nedeprimantă zi a săptămânii. Alegerea noastră ține nu doar de decizia noastră, dar și de mediul nostru. Ne-am născut într-o societate care trage pe toți în jos, însă noi nu am primit menirea să mergem în jos, ci să-i ridicăm pe alții care sunt jos și să-i direcționăm spre sus, spre veșnicie!

Alegem să trăim prin prisma evenimentelor din jurul nostru, sau prin prisma a ceea ce știm că ne-a spus Dumnezeu în Cuvântul Său? Păi ce a spus Dumnezeu în Cuvântul Său, o să întrebe unii. A spus că ”păcatul stă la ușă și vrea să intre, dar noi trebuie să-l dominăm” (parafrazare din Geneza 4:7). Nu trebuie să ne formăm caracterul după nivelul de pângărire a celorlalți din jur. Nu ceea ce intră în om spurcă, ci ceea ce iese din el (Marcu 7:15) - adică cu acele lucruri cu care te-ai alimentat vei vedea ce fel de roadă vei produce. Vei fi complexat de ceea ce spun alții despre tine, de problemele în care te afli, sau vei decide să fi diferit, să pui un filtru la ceea ce intră în tine ca apoi să poți da și altora ceva bun, plăcut, care să nu întineze. ”Nu vă înșelați! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit! Ce seamănă omul, aceea va secera.” (Galateni 6:7)

La final, vă las cu o mică cugetare, care de fapt mi-a venit și mie în minte acum câteva zile, chiar înainte de a scrie acest articol. În fiecare zi când merg la lucru cu autobuzul merg într-o stație care se numește... ”Complexul Mare” (foto alăturat este făcut de mine în 24 ianuarie 2016, din fața stației cu același nume). Până mai zilele trecute nu am acordat nici cea mai mică atenție acestui nume. Dar după ce mi-a venit ideea din acest articol, parcă atunci mi s-a făcut și legătura cu această pseudo-ironie a locațiilor și numelor de stații de autobuze.

Pentru cei care nu știu de ce este această stație denumită ”Complexul Mare”, aceasta nu se datorează faptului că acolo stau oameni complexați, sau că se întâmplă în zonă lucruri complexe (deși am fost martor la multe accidente și posibile accidente în această zonă). Nu. De fapt numele acestei stații este dat de clădirea din față, care a fost cândva un mare magazin de unde puteai găsi orice, de aici și numele de ”complex”. Acum nu mai este un complex unde să găsești tot feluri de lucruri, este locul unde diferiți comercianți închiriază spațiul spre a-și vinde marfa. Important este că această clădire încă stă pe picioare și încă se numește ”Complexul Mare” - și i-a rămas numele așa pentru că acum este... doar o clădire mare.

Revenind la cele menționate anterior, avem și noi tendința să cădem în complexe de tot felul, când de fapt am putea să apelăm la ”complexul” lui Dumnezeu și să îi cerem să ne dea înțelepciune, putere, credință, dragoste, etc., ca să nu mai fim acei oameni care am obișnuit să fim, care să ne lăsăm ușor manipulați de tot felul de lucruri din jur. E timpul să ieșim din complexitățile noastre și să ne uităm în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu, să ne privim și să ne declarăm în față, ”iată, sunt făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu! În mine nu are ce căuta frica, freamătul sau neliniștea!”

Notă: Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el. Fotografiile au descriere pe ele și sursa de unde au fost preluate. Vă rog să respectați munca autorului și să menționați că ați preluat acest articol de pe acest blog. Mulțumesc.