A început judecata de la Casa Domnului deja?

Există o vorbă care este frecvent citată și atribuită diferitelor persoane: ”Fiecare sfânt are un trecut, fiecare păcătos are un viitor”. Se presupune că ar fi fost atribuită Sfântului Augustin. Cu toate acestea, nu apare în nici o lucrare specifică a lui. Mai degrabă, a devenit o zicală populară asociată cu învățăturile sale. 

Augustin din Hippona, cunoscut și sub numele de Sfântul Augustin, a fost un teolog și filozof important ale cărui scrieri au influențat filozofia occidentală și Creștinismul. Născut în anul 354 în Algeria de astăzi, Augustin era de origine berberă și a devenit episcop de Hippo Regius. A fost bine educat și a avut o perioadă de viață hedonistă înainte de a se converti la Creștinism. Augustin a adus contribuții substanțiale la teologia creștină, inclusiv la dezvoltarea doctrinelor păcatului originar și a teoriei războiului just. Recunoscut ca sfânt și doctor al Bisericii, gândurile lui Augustin au avut un impact profund atât asupra tradițiilor catolice, cât și asupra celor protestante. Sărbătoarea sa este celebrată la 28 august (sursă: wikipedia).

Se pare că viața lui Augustin se aseamănă tot mai mult cu viața multor slujitori din vremurile noastre moderne. Mulți predicatori, pastori, lucrători pe care îi vedem la amvoanele bisericilor au fost cândva niște oameni păcătoși - ca oricare altul dintre noi (Romani 3:23) - oameni depravați, făcători de rele. La un moment dat în viața lor a existat un moment de întorsură, un moment de răscruce, timp în care ei s-au dedicat să lase cele lumești și să se întoarcă la cele dumnezeiești. Și cum firea noastră păcătoasă are memoriile sale trecute, aceasta se răscoală mereu în noi și se zbate în noi. Practic e punctul nostru vulnerabil unde diavolul ne lovește mereu și mereu.

Apostolul Pavel vorbea despre această luptă interioară pe care o avem cu toți: ”... Când vreau să fac binele, răul este prezent în mine. Fiindcă, în omul lăuntric mă bucur de Legea lui Dumnezeu, dar în mădularele mele văd o altă lege, care se luptă împotriva legii minții mele, făcându-mă prizonier al legii păcatului, care este în mădularele mele.” (Romani 7:21-23, NTR, sublinierile din text îmi aparțin).

În această psihologie a ființei umane, de care știm sau nu știm atât de multe, am realizat că fiecare dintre noi avem o înclinație către rău, dacă nu trăim o viață zilnică de dedicare către Dumnezeu, sfințire, pocăință și reînnoire a minții noastre (vezi Romani 12:1-2: ”Prin urmare, vă îndemn, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să vă aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o slujbă duhovnicească din partea voastră! Nu vă conformați acestui veac, ci lăsați-vă transformați prin reînnoirea minții voastre, ca să puteți discerne care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.” - citat din versiunea NTR, sublinierile din text îmi aparțin).

Cu circa 15 ani în urmă lucram la o firmă de transport și unul dintre colegii mei de la acea vreme era șofer de transport persoane. O rudă de-a lui era prezbiter în cadrul bisericii pe care o frecventam în acea perioadă, și acesta mă vizita frecvent la locul de muncă să întrebe de ruda lui, când este în cursă, când vine înapoi. Mă gândeam atunci, ce om grijuliu, ce figură de om preocupat. La un moment dat mă cam plictisisem de vizitele lui și i-am spus că eu nu fac spionaj pentru el și că ar trebui să plătească pentru informații. Avea el o vorbă ciudată, ”frate, să te pocăiești!” și apoi râdea cinic și sarcastic. Nu știam ce să cred de el la acea vreme, însă vorba asta a lui a început să mă scoată din sărite. 

Din cauză că pe perioada verii nu era aer condiționat în biserica respectivă, nu mai aveam bunul plac să mai intru să stau în sala mare și rămâneam pe holul de la intrare, unde erau și toaletele, un dozator de apă și din când în când se mai auzeau și câteva bârfe. Aveam și o scuză pentru ”șederea mea” în acel hol. Decât să mă vadă toți că am ajuns cu 5 minute după începerea slujbei, preferam să stau acolo și să ascult slujba - care era oricum difuzată printr-o boxă mică, probabil pentru femeile care aveau copii și care nu își permiteau să stea cu ei în interior și să deranjeze pe toată lumea. 

La un moment dat apare respectivul prezbiter și dă mâna cu cei care erau acolo și el ne întreba de ce stăteam acolo... așa că eu îi spuneam că ”am întârziat, e prea cald în interior, prefer să stau aici”. La care el arunca din nou replica lui ... doar că de data aceasta a fost mai anostă, însoțită de zâmbetul său tipic de circar ce era. 

Omul a fost călugăr la viața lui - am aflat ulterior prin alte surse, nu mai îmi amintesc cum - și undeva pe drumul vieții sale... s-ar fi ”convertit” la ”pocăiți” și a găsit biserica penticostală drept mediu unde el putea să fie în apele lui. Doar că nimeni nu știa că el era... înecător de corăbii. 

La scurtă vreme am părăsit acea biserică dintr-un impuls de greață și scârbă pentru că o parte din membrii comitetului bisericii au început să ne viziteze acasă, în timp ce eram în șomaj; întrebau de ce nu am mai pus contribuția financiară în plicul membrilor. Ciudat mi s-a părut că niciunul nu a venit să ne întrebe dacă suntem bine, dacă avem locuri de muncă, dacă suntem sănătoși sau pe moarte, banii contau mai mult decât orice altceva. Despre asta am mai scris într-un articol aici.

Cumva am simțit că nu mă mai identific cu acea biserică și am decis să mă retrag definitiv din tot ceea ce făceau ei. Lungă povestea, am mai scris de experiențele de abuz spiritual din această biserică aici - deși materialele par să fie pline de resentiment față de acei oameni, pot să vă mărturisesc că, în timp, Dumnezeu mi-a vindecat inima și am uitat din tot ceea ce a fost acolo. Nu regret niciodată că am părăsit acea biserică, deși acolo am fost crescut ca un orfan spiritual - pentru că nimeni nu era instruit în cele bisericești, nu exista ucenicizare, iar dacă doreai să te implici mai mult... erai acuzat de exces de zel și atele.

Problema însă nu a fost aceasta. Respectivul individ cu ”frate, să te pocăiești!” a fost la scurt timp dat afară din acea biserică pe motiv că au ieșit la iveală niște acte de homosexualism. Ulterior am aflat că el nu mă punea pe mine să ”spionez” unde era ruda lui plecată în cursă dintr-o grijă părintească aparentă, sau ceva de acest gen, ci pentru motivul că în acel timp el își desfășura activitățile sale imorale și diabolice, iar apoi duminica se urca la amvon și predica, poate mai și prorocea... și mai venea cu tupeu la tineri (nu la tinere, ciudat) și le arunca fraza lui dezgustătoare care ne-a făcut pe toți să ne simțim de parcă el voma peste noi.

De astfel de persoane nu avem nevoie în jurul nostru, nici în cadrul bisericii creștini, nici măcar în Creștinism! Este o rușine pentru Trupul lui Hristos să ai într-o biserică persoane care se cred regenerate, dar în care trecutul lor răsuflă mârșăvia și nenorocirea gropii păcatului, din care nu mai reușesc să se scoată. Și nici nu vor să fie ajutați! Asta e cel mai nasol la ei! Se cred așa de sfinți că nu te poți ridica la nivelul ”superiorității” lor.

”Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu. Și dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?!” (1 Petru 4:17, NTR)

Apostolul Petru vorbește în acest pasaj despre lupta pe care noi o avem ca și creștini; ne îndemna ca între noi să nu fie oameni răi, făcători de rele... Doar că, fără să vrem, încep să apară tot mai mulți astfel de oameni la care trecutul lor murdar a fost mușamalizat, acoperit cumva... dar ei încă sunt mari predicatori, pastori, lucrători, lideri de închinare, profețesc în stânga și dreapta, iar viața lor de familie, moralitatea lor este un fel de filozofie a iadului. 

Aș putea să continui la nesfârșit cu cazuri similare cu cel descris mai sus. Zilele trecute doar ce v-am relatat de incidentele vieții de păcat sexual în care au fost implicați mari ”oameni ai lui Dumnezeu” (Todd Bentley, Mike Bickle, Robert Morris, și chiar Tony Evans, mai recent, care nu a fost nici măcar în stare să spună pe nume păcatul de care s-a recunoscut vinovat).

Nu am scris despre românii noștri pentru că au scris alții și nu am considerat că este bine că o fac eu. Ideea este că toți acești oameni parcă ar fi avut ceva în comun. Trecutul lor, deși ei l-au considerat iertat de Dumnezeu, s-au împăcat cu părțile afectate, unele persoane consideră că ei nu ar trebui să fie în lucrarea bisericească și să mai slujească altora. Niciodată. 

Fie că noi recunoaștem sau nu, puterea de transformare a caracterului uman pe care o poate realiza numai Dumnezeu, prin intermediul lucrării mărețe a Duhul Sfânt în noi, vor exista întotdeauna oameni care nu vor vedea lucrurile din și prin ochii lui Dumnezeu. 

Probabil că pasul firesc ar fi izolarea, disciplinarea, urmărirea, responsabilizarea individului, verificarea victimelor, ascultarea ambelor părți, expertiză privată individuală și apoi să se poată merge mai departe. 

Doar că unii nu au nici măcar curajul să parcurgă nici măcar primii pași din acest lung proces de reabilitare creștină. 

Când cineva este prins băut sau drogat, se pune persoana respectivă printr-un program lung, extensiv și cu tratamente care durează ceva timp. Nu putem spune ”peste noapte” că o persoană care a fost un agresor sexual... după ce a auzit o predică, a spus o rugăciune, a vărsat două-trei lacrimi, că el s-a căit, că viața lui este transformată, că el este capabil să conducă o biserică mare și că viața lui este precum a Sfântului Augustin. 

Da, e adevărat că fiecare sfânt are un trecut - și Augustin a fost un hedonist, viața lui și scopul ei era plăcerea trupească mai presus de orice altceva. Însă la un moment dat în viața lui ceva transformator a avut loc. A realizat că fiecare păcătos poate avea un viitor și că acesta poate fi influențat de decizii corecte, de alegeri corecte, de schimbări de anturaj, de căutări sfinte, de responsabilizare, de dare de socoteală către cineva care să fie mentorul tău și așa mai departe. 

Viața noastră nu este doar o influență pentru cei din jurul nostru, ci este o influență pentru cei care vin după noi, pentru comunitatea noastră. Și dacă judecata noastră, cei care suntem în Casa Domnului, nu începe cu noi cât mai curând, oare cum vom vrea apoi ca cei din afara Bisericii să se întoarcă la Dumnezeu, să aibă viețile transformate și reînnoite, când peste tot în jur ei văd doar evanghelii umane contrafăcute, niște oameni duplicitari, care duminica sunt sfinți și sunt cu ”pacea Domnului”, iar în restul săptămânii sunt orice altceva dar nu asemenea lui Hristos. 

A început judecata la Casa Domnului din localitatea ta încă? Probabil că în zilele următoare veți vedea cum vor ieși la iveală alte cazuri de imoralitate în cadrul bisericilor. Acesta este un semn că Dumnezeu își curăță Mireasa Lui, pentru că o vrea sfântă, fără pată. Era și timpul.