Când totul s-a terminat și totuși nu realizezi aceasta

Ai fost vreodată printr-un deșert și apoi să realizezi că ești acolo pentru că... te-ai rătăcit, că te-au dus pașii tăi, mașina ta... circumstanțele, soarta acolo? Probabil că mulți dintre noi în această viață avem momente ”imaginare” ca acestea, unde ne aflăm parcă într-un deșert, de la capătul tuturor puterilor, undeva unde nu mai este nici o apă în jur, totul este secătuit, totul este terminat și atunci te oprești și cauți calea de ieșire de acolo...

Nu încerc să vă forțez prea tare imaginația - indiferent de perioada bună sau mai puțin bună când veți citi aceste câteva rânduri - însă vreau să vă vedeți pe voi înșivă la capătul tuturor lucrurilor și să vedeți că totul s-a terminat. Ce vei face după această realizare?

Am început să credem, prea mulți dintre noi, că atunci când se termină totul din jur - suferința, necazul, grijile, datoriile, boala, apăsarea, bârfa, prostia, nebunia, etc. - probabil că am ajuns la capătul ”sfârșitului”. Dacă încă mai suntem pe acest pământ, posibil ca această concluzie să fie greșită. De unde știu eu lucrul acesta? Pentru că ”din pământ am fost făcuți... și în pământ ne vom întoarce” (Geneza 3:19).

Deși fiecare dintre noi s-a săturat de multe lucruri, după ce o să se termine cu lucrurile care ne-au produs plictiseala asta de moarte, statul ăsta în casă obligatoriu, amenzile amenințătoare, declarații peste declarații ca să poți să ieși din locuință, neparticiparea la slujbele religioase, școlile închise, probabil că nu o să ne dăm seama că începem să revenim la normalitate. Nu o să realizăm că revenim la realitate, pentru că nu vom reveni la nimic. Vom începe ceva cu care nu am fost confruntați, la care nu ne-am gândit niciodată, despre care nu am fost vreodată învățați, nu s-a creat astfel de premise pentru un cadru de epidemie mondială, de izolare, de teamă, de isterie, de frica să mai te apropii chiar de cei cu care acum câteva luni în urmă îi îmbrățișai, îi strângeai mâna, sau poate alte afecțiuni pline de emoție.

Nu vom realiza că ne vom întoarce la ceea ce a fost cândva, pentru că acel ”ceva” a fost spulberat de o amenințare, de un virus care ne-a furat momente din viață pe care nu le valorificam noi înainte. Acum am învățat ce înseamnă să stai acasă și să rabzi în prostie și în neștire ziua aia când o să poți ieși iar la muncă, la școală, la plimbare... pentru că alți conaționali au avut grijă să fie darnici. Ciudat este că pe ei nu îi știam așa de darnici înainte. Acum probabil că au făcut și ei gestul fără să știe - cum scriam zilele trecute de femeia care a infectat o întreagă comunitate, fără ca ea să știe că era infectată - și probabil că mulți dintre noi o să privim sceptic la toți din jur, la fel cum se întrebau ucenicii la cina cea de taină, ”oare eu sunt acela?” (vezi Ioan 13:21-27).

Ciudat este faptul că acest moment este similar cu momentul cinei finale a Mântuitorului cu ucenicii Săi, printre care se afla și Iuda Iscarioteanul (vă recomand să citiți postarea mea din 21 noiembrie 2010 despre Cine este de fapt Iuda Iscarioteanul), și el era cel care avea să ”infecteze” și să dea peste cap ceea ce ei știau a fi normal. Probabil că ucenicii atunci se gândeau că era bine ca viața să continue în mod normal. Aveau deja 3 ani și jumătate de ”școală biblică” practică cu Mântuitorul... și după incidentul de la cină... lucrurile iau o altă întorsătură.

Și la noi au luat lucrurile întorsătură legat de Cina Domnului. Nu au luat întorsătură că am realizat cât de jos și de nenorociți am ajuns, că suntem în izolare, că nu mai avem slujbe în biserică, sau locuri de muncă - și câte altele am putea enumera aici - ci au luat o întorsătură cu privire la faptul dacă am luat aceste sacramente ”virtual” sau ne-am abținut, așa cum a dictat ”centrul”. Nu a venit nimeni cu idei, și atunci când s-au ridicat unii cu plan și acțiune, parcă îi vedem că ei ar fi Iuda! Ne uităm la ei ca fiind cei ce ar fi ”asimptomaticii” vremii de acum. Sunt și ei într-o ”lumină religioasă”, care încearcă să strălucească în jur, doar că nu lumină e ceea ce emană ei... și ură, invidie, bârfă, și iar ură! Sub o astfel de umbră nu este altceva decât nisip, deșert, dezamăgire, frustrare, regrete...

O să ajungem la capătul lucrurilor care ne-au terminat - Ah, Doamne, ce mult mai e până la acea clipă! - și apoi o să putem privi înapoi. Unii dintre noi o să privească înapoi cu carnețelul în mână și vor lua notițe și vor învăța lecții care să le predea mai departe la următoarele generații. Alții vor privi în urmă și vor rămâne în continuare neîncrezători, îndoielnici, gata cu ”fake news”-urile astea și noile ordini mondiale. Alții probabil că vor privi înapoi și se vor transforma într-un stâlp de sare... precum nevasta lui Lot... și poate unii vor veni să guste să vadă cât de amară și de sărată este realitatea pe care au trăit-o și la care au ajuns ei...

Peste mulți ani de acum înainte, probabil că mulți vor privi cu îndoială la ceea ce noi am trăit cu durere în suflet în aceste început de an 2020, precum un holocaust, și vom nega trecutul, vom încerca să aducem noi idei noi, sau vom copia pe alții... că e poate o variantă mai ușoară. Cert este că mulți nu o să realizăm unde vom fi atunci și unde am fost în 2020. O să își aducă aminte poate copiii noștri mai bine că nu au mai fost la școală și ei nu au avut nici o vină. O să își aducă aminte angajații noștri că au rămas fără bani și că au fost forțați să ne trimită acasă... O să își aducă aminte jurnaliștii și posturile de televiziune și radiourile că a fost cândva o ”chestie antitetică”, ceva ce a venit peste omenire, meritat poate, dar care a produs o gaură mare și neagră în inimile și mințile noastre.

Ne vom aduce aminte desigur de lucrurile care le-am învățat atunci. Ne vom simți regretele trecutului. Vom cunoaște ce înseamnă să ai și apoi să nu mai ai, și să vezi că altul a luat mai mult decât avea nevoie... și nu o să mai arăți cu degetul... pentru că nu mai are rost asta atunci. Pentru că din țărână suntem și în țărână ne vom întoarce. Ceea ce facem cât am fost în viață - adică timpul ăsta de mijloc - va dicta restul realizărilor noastre viitoare.

Vă doresc să rămâneți într-o stare de sănătate continuă, atât fizică, cât și mintală și spirituală! Să vă aduceți aminte de momentele din acest an și să luați ce a fost bun din ele. Să vă uitați la cele rele și să învățați ceva din ele. Și să sperăm că aceste clipe de groază nu ne vor mai lovi din nou.